Au început lucrările la campusul Colegiului „Henri Coandă”. Valoarea investiţiei este de 6 milioane de euro, cea mai mare parte fiind asigurată prin PNRR

Primăria Timișoara a dat startul unui amplu proces de reabilitare și modernizare a celor cinci clădiri ale Campusului Colegiului Tehnic „Henri Coandă”. Prin aceste lucrări vor fi îmbunătățite condițiile de studiu și cazare pentru cei peste 600 de elevi și cadre didactice ale colegiului.

Lucrările sunt executate etapizat, începând cu internatul, unde proiectul municipalității include refacerea acoperișului, izolare termică și înlocuirea tâmplăriei.

„Liceul Coandă este al doilea mare șantier al verii, după cel de la Liceul Ana Aslan, început în urmă cu două luni. Ambele proiecte înseamnă reabilitarea și modernizarea completă a clădirilor, de la infrastructură la dotări, după zeci de ani fără investiții majore. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă mai lungă, iar prioritatea noastră este ca activitatea elevilor să fie afectată cât mai puțin de șantiere”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Investiția Primăriei Municipiului Timișoara include lucrări extinse la toate cele cinci clădiri ale Campusului Colegiului Tehnic „Henri Coandă”: corpul principal al liceului, internatul, sala de sport, cantina și clădirea atelierelor. Acestea vor beneficia de termoizolarea fațadelor și acoperișurilor, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea sistemului de alimentare cu apă caldă și construirea unui punct termic care să deservească întregul complex.

Totodată, municipalitatea a prevăzut refacerea completă a instalațiilor electrice, sanitare și de canalizare, precum și montarea unor corpuri de iluminat eficiente din punct de vedere energetic.

Lucrările, în valoare de peste 29,5 milioane de lei (TVA inclus), vor fi executate de NEDEX GRUP SRL. Primăria Timișoara a obținut o finanțare pentru investiție de aproape 19,7 milioane de lei prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar restul este acoperit de la bugetul local. Durata contractului este de 18 de luni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei

Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş

Va avea PNL un candidat comun cu USR la Primăria Timişoara? Există negocieri în acest sens? Ar putea avea PNL Timiş propriul candidat? Ce relaţie are PNL Timiş cu PSD şi Alfred Simonis? Există dispute pentru putere în PNL Timiş? Care este poziţionarea PNL Timiş, într-o perioadă destul de complicată politic? Cum răspunde preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “PNL este deschis dialogului, dar nu va deveni anexa electorală a USR și nu va legitima automat o succesiune Fritz-Lațcău”. Interviu cu Marilen Pirtea, preşedintele interimar al PNL Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediția 2026 a Ligii de Rugby se încheie cu partida dintre SCM USV Timișoara și Dinamo București, care va decide noua campioană. Jocul este programat sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 15:00, la stadionul Arcul de Triumf din București. Timișoara joacă pentru a noua oară finala campionatului de rugby. Cu începere din 2012, alb-violeții au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Față în față cu istoria. SCM USV Timișoara joacă din nou cu titlul național pe masă
Timișoara devine în acest weekend un treasure hunt al gusturilor și experiențelor culinare inedite. Timișoara Tasting Tour are loc sâmbătă, 26 septembrie, iar peste 70 de locații îi așteaptă pe gurmanzi cu o incursiune gastronomică inedită. În traseul aromelor sunt incluse și restaurantele și cafenelele din Iulius Town: Chin Chin, Czech In by Staropramen, Fenice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town, parte din traseul gastronomic al Timișoara Tasting Tour
Angajaţii Horticultura au pus la punct locul de joacă de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53, de pe strada Drăgășani. Echipele de mentenanță ale Horticultura au recondiționat mobilierul de joacă din curtea grădiniței. Structurile băncilor și ale leagănelor au fost curățate și revopsite, iar toate scândurile au fost înlocuite. Cei de la Horticultura au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locul de joacă de la Grădinița cu PP nr. 53 a fost amenajat de salariaţii Horticultura
Joi a debutat la Timișoara ediția cu numărul 11 a Zilelor Culturale Maghiare din Timișoara. Ca de fiecare dată, timișorenii vor avea parte de un program cu acțiuni numeroase, dar și cu standuri cu mâncare sau produse tradiționale, prezentate în centrul capitalei Banatului, evenimentul va fi deschis publicului până duminică. Programul oficial cuprinde concerte, spectacole...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A început o nouă ediție a Zilelor Culturale Maghiare la Timișoara
Universitatea Politehnica Timișoara încheie admiterea pentru anul universitar 2026–2027 cu unul dintre cele mai bune rezultate din istoria recentă, după ce toate cele 2.356 de locuri bugetate disponibile la studiile de licență au fost ocupate. Este cel mai bun rezultat înregistrat la acest nivel în ultimii cel puțin 11 ani, într-un context în care numărul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cel mai bun rezultat din ultimii cel puțin 11 ani la admitere 2026 la UPT. Aproape 5.000 de studenți în anul I
Seria partidelor dificile din startul de campionat continuă pentru handbaliștii violeți. SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul echipei CSM București, în etapa a treia a Ligii Naționale. Partida va avea loc vineri, 24 septembrie, de la ora 20:00 și va fi televizată de TVR Sport. Deși e abia runda a treia a noului sezon, cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deplasare grea pentru handbaliști, dar nu imposibilă
Ansamblurile mixed-use Iulius Town Timișoara şi Palas Iaşi, precum şi reţeaua Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava sunt primele locații ale unui operator național integrate complet în Generatik, platforma care schimbă modul în care brandurile planifică și rezervă campanii publicitare în mall-uri. Generatik, prima platformă românească dedicată digitalizării publicității indoor în malluri, şi IULIUS,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul IULIUS devine primul operator național de malluri care integrează Generatik, platforma care digitalizează publicitatea indoor din România
Peste zece milioane de lei din bugetul județului Timiș vor fi utilizați pentru ridicarea a două noi școli în două comune. Prima este Liceul Teoretic din Peciu Nou, iar a doua e Școala Verde din Sânandrei. Semnarea acordurilor vine după parafarea unuia similar, cu Dumbrăvița, pentru amenajarea unei noi școli primare. ”Am semnat ieri încă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean va susține financiar ridicarea a două școli noi, la Peciu Nou și la Sânandrei
În ciuda riscurilor la care se expun, consumatorii de gaze naturale din Timiș continuă să se branșeze ilegal la rețeaua de alimentare. Doar în aceste luni din 2026 au fost constatate șapte asemenea cazuri de branșare la rețeaua deținută de Delgaz Grid. Peste 1.000 de cazuri de intervenții ilegale la instalațiile de energie, care au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Branșări ilegale la rețeaua de gaze naturale în Timiș. În 2026 au fost constatate șapte cazuri
Una dintre cele mai importante investiții comerciale din zona Timișoara urmează să fie realizată la Dumbrăvița. Pe terenul achiziționat de cei de la Dedeman lângă Ikea, vor fi ridicate, în tei etape, un magazin de bricolaj, galerie comercială și o zonă de servicii comerț și alimentație publică. Proiectul a fost prezentat Comisiei de Urbanism a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost prezentate detaliile investiției realizate de Dedeman la Dumbrăvița. Dezvoltarea, în trei etape
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.