Înfrângere dureroasă pentru Poli în minutul 121 cu Dinamo! Răzbunare dulce pentru Dumbrăviţa împotriva lui FC Bihor

Cât ghinion să ai. Politehnica a condus divizionara secundă Dinamo din minutul 39 cu 1-0! A fost egalată în minutul 93, după un fault în atac. În prelungiri a mai condus o dată cu 2-1, din nou egal în minutul 115, iar ultima lovitură a venit în minutul 121, după un fault uşor acordat, a urmat un autogol, 2-3!

Poli a murit luptând, Dinamo a avut ca pe timpuri şi arbitri cu ea, centralul Pavel Adelin (Osica de Jos – Olt) având o prestaţie jalnică!

Poli nu a arătat rău, pentru o echipă cu mulţi jucători noi, a evoluat chiar bine, dar lipsa de omogenitate şi experienţă s-a văzut în repriza secundă când s-au pierdut uşor multe mingi. Totuşi, golul egalării a venit cu ajutorul centralului, care nu a văzut un fault clar la faza care a adus egalarea. În prelungiri, alb-violeţii au mai condus o dată, nu a fost destul pentru o calificare istorică în grupele Cupei României.

Remarcăm încă o dată suporterii alb-violeţi, care merită şi ei un stadion mai mare şi remarcăm şi comportamentul ordinar al unor juctori dinamovişti din finalul partidei, când au căutat scandal.

Știința Poli Timișoara – CS Dinamo Bucureşti 1-1, 2-3 după prelungiri
Pedro Roberto Paul 39′, Raul Haiduc 92′ / Ionuț Uleia 90+3′, Ayan Anghel 115′, 120+1′ autogol.

La Dumbrăviţa, mult mai… linişte. Echipa gazdă a întâlnit FC Bihor, formaţie în faţa căreia pierdea cu 2-3, de la 2-0, pe Crişul Repede în urmă cu 12 zile. De această dată, echipa gazdă a reuşit să se impună, dar şi să întrerupă o serie negativă de rezultate. Dumbrăviţa merge pentru a doua oară în istorie în grupele Cupei României.

CSC Dumbrăviţa – FC Bihor Oradea 2-1
Radu Ciurel 64′, Rareș Butnărașu 83′ / Rareș Enceanu 65′

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

L. Baloescu a spus: (august 27th, 2025 at 20:46 )

A pierdut FC Nordis? Cui ii pasa?

Daniel a spus: (august 28th, 2025 at 08:05 )

Nu putea troll-ul putinist să se abțină de la a comenta măcar la sport.

Adi a spus: (august 28th, 2025 at 08:22 )

Cum naiba sa castigi cu Alexa antrenor? Mai dinamovist ca asta e doar Lupu, arbitrii in general si Lucescu!

Leo Baloescu a spus: (august 28th, 2025 at 11:11 )

Greu cu prostii… Cand nu au ce face iti copiaza numele si vorbesc prostii in numele tau. Iar bizonii pun botul !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega

Disputa dintre Direcția Județeană de Cultură și Primăria Timișoara, pe tema pasarelei pietonale peste Bega, pare să se fi sfârșit, cel puțin în viziunea directorului primei instituiții, Sorin Predescu. El oferă o cronologie a desfășurării evenimentelor, pentru ca la final să acuze primăria că minte, dar și că nu știa sau nu a vrut să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Final de poveste în disputa cu primăria? Directorul Direcției de Cultură Timiș scrie despre pasarela pietonală peste Bega
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în fața CSM Lugoj, care devine o umbră față de formația din ultimele sezoane. Bănățencele pierd al cincilea meci consecutiv în campionat și rămân pe locul 7. Brașovencele stagnează pe 4, dar continuă lupta pentru podium la finalul sezonului regulat. Doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.