Bursa Locurilor de Muncă Timișoara: peste 500 de slujbe oferite, 403 CV-uri depuse de solicitanți

Peste 500 de locuri de muncă au fost oferite la ultima Bursă a Locurilor de Muncă de la Timișoara. Pentru acestea au fost depuse puțin peste 400 de CV-uri. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, în parteneriat cu Asociația Activitas și cu sprijinul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timiș, a organizat în data de 10 octombrie Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți.

Evenimentul s-a desfășurat la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, reunind angajatori, absolvenți și persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, într-un cadru deschis dialogului și incluziunii profesionale.

Succesul evenimentului s-a datorat celor 43 angajatori si instituții publice care au participat la bursă, oferind 581 de locuri de muncă vacante.

Oferta a inclus posturi pentru persoane cu studii medii – precum dispecer, operator producție, sudor, lăcătuș, funcționar administrativ, operator call center, tehnician

mecanic, reprezentant comercial – dar și pentru persoane cu studii superioare, în domenii precum inginerie, economie, drept, arhitectură, educație socială și sănătate.

De asemenea, în colaborare cu Asociația Activitas, a fost organizat un stand dedicate persoanelor cu dizabilități, unde aceștia au beneficiat de consiliere personalizată și informare privind locurile de muncă disponibile.

În total, la nivelul județului Timiș, în cadrul ediției din acest an, din totalul locurilor de muncă 65 au fost destinate absolvenților cu dizabilități.

Pe parcursul evenimentului, angajatorii au preluat peste 403 de CV-uri, dintre care 67 aparțin absolvenților de învățământ preuniversitar, 65 absolvenților de studii superioare, 32 persoanelor cu dizabilități, 5 tinerilor aflați în situații de risc de marginalizare socială, 20 refugiaților din Ucraina, 214 alte categorii de persoane.

„Ne bucurăm că, și în acest an, bursa a fost un spațiu de întâlnire real între cererea și oferta de pe piața muncii. Încurajăm tinerii absolvenți să fie activi, să aibă încredere în propriul potențial și să folosească oportunitățile oferite prin aceste acțiuni.”, a declarat Roxana Kasai, director executiv AJOFM Timiș.

Asociația ACTITAS a sprijinit organizarea standului dedicat persoanelor cu dizabilități, în spiritul misiunii sale de a promova incluziunea reală și accesul egal la piața muncii, acțiune care a primit aprecieri din partea participanților și a partenerilor instituționali.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Iuli a spus: (octombrie 11th, 2025 at 19:51 )

Demagogie ,95% din joburilor adresate studiilor superioare nu sunt activate de angajatori, sunt printate ceva joburi de le numeri pe doua maini sa dea bine pe hartie dar in realitate sunt praf in ochi, angajatorii scriu fituici si autoritatile chiar spera ca nu sunt nule,

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

pestă porcină

Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
Pentru al doilea an consecutiv, Timișoara înregistrează, cea mai mare creștere a numărului de vizite dintre destinațiile urbane din România, cu avansuri de 10-30% pe toate piețele-sursă analizate în perioada 2024-2025, arată Visit Timişoara. Şi asta în condiţiile unui an dificil pentru turismul intern: doar 66% dintre români au avut o vacanță în 2025, față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns singura destinaţie turistică a României care a înregistrat creşteri constante
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
De câteva zile, lucrările care sunt în curs pentru realizarea unui nou sens giratoriu la Albina au creat probleme în trafic pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș. Acum se lucrează la frezarea carosabilului, ceea ce a dus la apariția de cozi lungi de autovehicule. Cei de la Consiliul Județean Timiș admit că există aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Realizarea giratoriului de la Albina creează aglomerație pe drumul județean Timișoara – Buziaș. Răspunsul Consiliului Judeţean: Lucrările sunt în grafic
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 august 2026, peste 130 de profesori din Generația a 13 – a Teach for Romania, mentori, tutori și formatori, parcurg două săptămâni de formare online, o săptămână de laborator metodic la Universitatea de Vest din Timișoara, adresat profesorilor din Regiunea Centru-Vest, și două săptămâni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 130 de profesori se vor pregăti în cea mai nouă ediție a Teach for Romania
Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.