Campania Dar din Dar de Crăciun e pregătită de start. O sută de familii nevoiașe vor fi ajutate cu sprijinul Acasă în Banat

„Dar din Dar de Crăciun”, campania organizată de Asociația Acasă în Banat, o campanie umianitară devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin, are în această lună o nouă ediție. Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele și inimile celor care au cea mai mare nevoie în perioada sărbătorilor.

Anul acesta, asociația își propune să ajungă la cel puțin 100 de familii din Timiș și Caraș Severin și să distribuie pachete cu alimente, produse de igienă și mici cadouri.

„Crăciunul înseamnă comunitate, solidaritate și speranță. Prin campania noastră, Dar din Dar de Crăciun, reușim de șase ani să transformăm gesturile bune ale oamenilor în ajutor real pentru sute de persoane. Îi invităm să ne fie alături pe toți cei care vor să se implice: orice contribuție contează și poate face diferența, înseamnă un pachet în plus, înseamnă încă o familie care va avea ceva de pus pe masă de Crăciun”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Oricine poate da o mână de ajutor, persoanele fizice, companiile, grupurile de prieteni sau de colegi: să doneze alimente neperisabile și produse de igienă; să organizeze între prieteni sau colegi o colectă de alimente; să contribuie financiar printr-o donație sau sponsorizare în contul Asociației, pentru achiziția de produse necesare; să se alăture ca voluntari la sortare, ambalare și distribuirea pachetelor.

Dacă doriți să oferiți pachete cu alimente sau vă alăturați ca voluntari, puteți să contactați Asociația Acasă în Banat pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com . De asemenea, companiile pot încheia contracte de sponsorizare.

De asemenea, puteți contribui cu o donație în conturile asociației Acasă în Banat, cu mențiunea „Dar din Dar” . Aveți ma jos conturile unde puteți dona:
Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Sufocaţi” de declaraţiile de „dragoste” ale românilor, PSD şi tripleta Grindeanu – Vasilescu – Manda au blocat comentariile pe paginile lor de Facebook

Partidul Social Democrat, dar şi tripleta din fruntea formaţiunii, Sorin Grindeanu – Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda, au decis să blocheze toate comentariile de pe paginile lor de Facebook. Acest lucru s-a întâmplat după valul de băşcălie de pe reţelele sociale care au marcat atât campania „Momentul adevărului”, dar mai ales “festivalul şobolanilor”. Alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Sufocaţi” de declaraţiile de „dragoste” ale românilor, PSD şi tripleta Grindeanu – Vasilescu – Manda au blocat comentariile pe paginile lor de Facebook
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

craft

CCIA Timiș organizează un seminar având ca temă adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie 2026, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, online, prin intermediul platformei Zoom, și fizic, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un seminar având ca temă adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ediția de anul acesta a proiectului “Dansuri bănățene peste hotare” duce Ansamblul “Cununa Timișului” la Bruxelles. Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 12:00, publicul de la Bruxelles va putea admira dansuri tradiționale și momente de deosebite. Ansamblul “Cununa Timișului” urcă pe scena din “La Place de la Monae” în cadrul Festivalului Arthis Fest – Primăvara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul “Cununa Timișului” din Ghiroda, reprezentanţie la Bruxelles
Marți, 21 aprilie 2026, polițiștii au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că soțul acesteia i-ar fi transmis un mesaj și o imagine din care reieșea intenția de a-și face rău. Polițiștii au demarat de îndată verificări, fiind solicitat și sprijinul echipajelor specializate, inclusiv criminaliști. În urma căutărilor, bărbatul, în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Și-a orchestrat sinuciderea. Caz teribil în Giroc
Echipele de robotică din liceele timișorene au vizitat sediul Primăriei Timișoara. Acolo s-au întâlnit cu viceprimarul Ruben Lațău, cu care au discutat și despre deschiderea unui hub dedicat roboticii în orașul de pe Bega. Municipalitatea timișoreană va susține financiar participarea echipelor de robotică la competițiile de specialitate. Dar, mai mult, primăria dorește crearea unui hub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria dorește realizarea unui hub de robotică la Timișoara
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în data de 29 aprilie 2026, ora 10.00, un seminar interactiv dedicat celor mai recente schimbări fiscale cu impact asupra activității agenților economici în anul 2026. Evenimentul se desfășoară în format hibrid, online, prin intermediul platformei Zoom, și fizic, la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un seminar având ca temă adaptarea la noile reglementări fiscale din 2026
În ultimele două luni, polițiștii locali pe linie de mediu au aplicat sancțiuni de peste un milion de lei atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. În total, în perioada menţionată, au fost aplicate 206 sancțiuni. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au continuat acțiunile pentru depistarea persoanelor fizice și juridice care nu respectă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În ultimele două luni, amenzi de peste un milion de euro date de poliţiştii locali celor care au aruncat deşeuri pe domeniul public
Partidul Social Democrat, dar şi tripleta din fruntea formaţiunii, Sorin Grindeanu – Olguţa Vasilescu – Claudiu Manda, au decis să blocheze toate comentariile de pe paginile lor de Facebook. Acest lucru s-a întâmplat după valul de băşcălie de pe reţelele sociale care au marcat atât campania „Momentul adevărului”, dar mai ales “festivalul şobolanilor”. Alături de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Sufocaţi” de declaraţiile de „dragoste” ale românilor, PSD şi tripleta Grindeanu – Vasilescu – Manda au blocat comentariile pe paginile lor de Facebook
România nu blochează reforma din neînțelegere. O blochează din interes. România nu respinge doar politicienii slabi. Îi respinge și pe cei care încearcă să facă ceea ce ea însăși pretinde că vrea. Iar clasa politică știe perfect cum să exploateze această contradicție. Ilie Bolojan nu cade doar ca premier. Cade ca produs al unui sistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reforma nu cade. Este eliminată
Ca reacţie la decizia PSD de retragere a sprijinului politic premierului Ilie Bolojan, președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat, în această seară, că partidul său va rămâne în mod cert alături de premierul în funcție. El le-a cereut celor din PSD să spună direct dacă vor o coaliție de restaurare a corupției, Dominic Fritz a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz anunţă că USR rămâne alături de Ilie Bolojan: “Dacă PSD vrea o coaliție de restaurare a corupției, a rețelelor, atunci să o spună”
Premierul Ilie Bolojan a anunţat în mod fermă că nu va demisiona din funcţie, după ce PSD a decis să-i retragă sprijinul politic. El a spus că va continua să exercita mandatul de premier, pentru o “România onestă, fără privilegii, fără sinecuri” Premierul liberal Ilie Bolojan a făcut, în această seară, primele declarații după ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reacţia lui Ilie Bolojan la decizia PSD: Voi continua să exercit mandatul de premier pentru o România onestă, fără privilegii, fără sinecuri
Partidul Social Democrat a decis astăzi, prin votul liderilor săi, să declanşeze criza politică în România. Nu mai puţin de 97,7% dintre votanţi au răspuns cu DA la întrebarea  ”Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?”. Consultarea internă a PSD, denumită „Momentul Adevărului”, s-a desfăşurat într-o atmosferă de mare voioşie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Într-o atmosferă veselă, vot ca în timpul lui Ceauşescu. Aproape 98% din activiştii PSD au votat pentru declanşarea crizei politice
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.