Cupa României la Padel 2025 aduce la Timișoara cei mai buni jucători ai sezonului. Premii frumoase pentru câștigători

Sub egida Federației de Padel din România, Timișoara redevine, între 12 și 14 decembrie 2025, capitala padelului românesc, găzduind, pe terenurile bazei sportive Padel Center, cea de-a treia ediție consecutivă a Cupei României la Padel, competiția de referință pentru sportivii profesioniști din țară.

Evenimentul are un fond total de premiere de 5.500 de euro și reunește cei mai buni jucători ai anului, calificați pe baza punctelor acumulate în Circuitul Profesionist de Padel 2025.

La start se vor afla primii 16 sportivi din fiecare divizie, ceea ce garantează un nivel competițional ridicat și dueluri de top pentru titlurile naționale. Cupa României la Padel 2025 cuprinde trei divizii masculine (1, 2, 3) și o divizie feminină, iar meciurile decisive vor avea loc duminică, zi în care vom afla și noile perechi campioane ale României – reprezentantele țării la următoarele competiții internaționale.

Găzduit la Padel Center (str. Praga nr. 6, Dumbrăvița), evenimentul beneficiază de cele mai bune condiții din vestul țării. Baza sportivă dispune de 5 terenuri indoor și 4 outdoor omologate, furnizate de producătorul oficial al competiției internaționale Premier Padel.

Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19:00, sportivii și publicul sunt așteptați la un moment de celebrare a sportului cu cea mai mare dezvoltare la nivel internațional, cu șampanie și artificii. De asemenea, publicul e invitat, accesul spectatorilor la competiție fiind gratuit.

„Ne bucurăm să bifăm a treia ediție a unicei competiții de referință pentru sportivii profesioniști din România, Cupa României la Padel 2025. Continuitatea și numărul tot mai mare de sportivi care vin spre noi ne dovedesc că padelul a devenit un sport de referință în România și își continuă expansiunea. Timișoara și România au reușit anul acesta o performanță majoră, punând țara noastră în circuitul mondial al acestui sport, prin găzduirea, pe terenurile Padel Cenetr a primei competiții Silver în cadrul turneelor oficiale ale Federației Internaționale de Padel. Aprecierile venite din partea oficialilor internaționali ne bucură și ne motivează. În acest weekend, celebrăm padelul și invităm publicul să fie alături de noi!”, a declarat Lucian Perescu, președintele Federației de Padel din România.

Cupa României la Padel 2025 este un eveniment organizat de Federația de Padel din România și e susținut de partenerii principali: Constructim S.A., Kaufland România, MEWI, Padel Store România, Sim, Red Bull, Cupra / Porsche Timișoara, Nox Padel, alături de Circuitul Profesionist de Padel și Padel Mania.

Padel – sportul care explodează la nivel global
Cu peste 35 de milioane de jucători în întreaga lume, padelul rămâne disciplina sportivă cu cea mai rapidă creștere. Numărul practicantilor a crescut cu aproximativ 5 milioane față de anul trecut, consolidându-și statutul de fenomen internațional. În România, competițiile devin tot mai puternice, iar Cupa României la Padel confirmă progresul accelerat al sportului.

Semifinalele și finalele vor fi transmise live, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook PADEL CENTER TIMIȘOARA, pentru toți pasionații care vor să urmărească spectacolul sportiv.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO

Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Ziua de duminică, aduce de la ora 11 o nouă ediție a evenimentului Picnic în pustă. Dulceață pe pâine, povești locale și experiențe autentice, toate vor fi oferite participanților. Recuperarea tradițiilor culinare locale prin valorificarea produselor ce se adună în cămările sătenilor odată cu venirea toamnei reprezintă, încă o dată, laitmotivul evenimentului care aduce anual...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică are loc o nouă ediție a Picnicului în Pustă la Otelec
Autostrada Timișoara – Moravița – Belgrad se pare că are sustinere la cel mai înalt nivel al conducerii țării. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a purtat discuții cu omologul său roman, Nicușor Dan, pe tema autostrăzii, anunțând că lucrurile se mișcă într-o direcție bună. În ciuda “temperării” impuse pe acest subiect de actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Belgrad merge înainte. Președinții României și Serbiei au discutat despre proiect
Asociația Județeană de Fotbal Timiș (AJF Timiș) a finalizat prima etapă majoră în identificarea și promovarea tinerelor talente din regiune. Peste 100 de copii din întreg județul au fost convocați la cele patru noi selecționate județene, corespunzătoare generațiilor de jucători născuți în anii 2013, 2014, 2015 și 2016. Acești mici fotbaliști vor îmbrăca tricoul reprezentativ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viitorul fotbalului timișean: AJF Timiș a format selecționatele județene pentru generațiile 2013-2016
Doar 11 zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de primar, el a ajuns la capitolul curăţenie şi înfiinţarea firmei SaluT. Dominic Fritz continuă să-şi numere zilele rămase în fruntea Primăriei, ajungând la borna cu numărul 11. De această dată el...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz SaluT(ă) Timişoara, cu 11 zile înainte de a-şi pierde mandatul de primar
Agenţia AsTour Timişoara vă propune pentru această toamnă un sejur de vis în Bali, supranumită „Insula Zeilor”. Bali este locul unde natura, cultura și relaxarea se îmbină perfect pentru a crea o vacanță de neuitat, la preţul de numai 2.100 de euro, cazare la un hotel de 5 stele şi sevicii de masă all inclusive....
Citeşte tot articolul Citeste articolul AsTour Timişoara vă propune, pentru această toamnă, o vacanță de neuitat, all inclusive, în Bali, „Insula Zeilor”
Anul acesta Check Art marchează 10 ani de existență cu o ediție specială, care va avea loc la Iulius Town Timișoara. Publicul este invitat să descopere o producție de amploare, la care vor participa peste 30 de artiști: acrobați, dansatori, actori, cântăreți vocali și artiști specializați în acrobație aeriană. Check Art este un festival de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două zile de spectacole și peste 30 de artiști, la Iulius Town, la ediția aniversară Check Art
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.