Lucrările pe tronsonul Margina – Holdea din autostrada A1 au ajuns la jumătate din total/Foto

Anul 2025 se va încheia cu aproximativ jumătate din lucrările de pe tronsonul lipsă, Margina – Holdea, din autostrada A1. Constructorii care lucrează pe șantier continuă intervențiile la cele două tuneluri de pe traseu.

La primul tunel, unde anul acesta au fost străpunse ambele galerii, se lucrează la aplicarea hidroizolației și montarea armăturii pe boltă pentru galeria 2, respectiv se execută lucrările pregătitoare pentru aplicarea hidroizolației și montarea eșafodajului de lucru pentru galeria 1. De asemenea, tot în galeria 1 se execută lucrări de armare, cofrare, betonare radier și banchine.

La tunelul al doilea, continuă excavația în fronturile de lucru, se bat ancorele în umbrela de protecție și în pereții laterali, iar pe sectorul cut&cover se evacuează pământul din subteran, inclusiv au fost demarate lucrările de betonare a radierului și banchinelor.

Echipele antreprenorului UMB Grup și ale partenerului asociat Euro-Asfalt vor avea liber strict în zilele de sărbători legale. Pe șantier se va lucra inclusiv în 31 decembrie, precum și în zilele de 2 și 3 ianuarie, urmând ca activitatea să se reia cu program normal începând cu 8 ianuarie 2026.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Daniel a spus: (decembrie 19th, 2025 at 13:52 )

Mai au 8 luni sa termine și cealaltă jumătate ca să folosim banii fondurile din PNRR, ceea ce e greu de crezut că se va întâmpla. Pe de altă parte însă avem și vești bune legate de acest tronson și anume că a fost luat în vizor de DNĂ banditul de Cuc, cel care a oprit construcția autostrăzii și am pierdut o grămadă de bani prin faptul că nu a fost de acord să se continue lucrarea până în zona tunelurilor ceea ce constructorul avea de gând da care nu costă acum.

Wanda89 a spus: (decembrie 19th, 2025 at 18:57 )

@Daniel
Mai e și tâmpenia cu necesitatea de a avea tuneluri pentru a proteja migrarea urșilor, în liniște, pe deasupra autostrăzii, prin habitatul familiar. Cred că urșii dacilor puteau să se descurce și trecând printre pilonii viaductului, care se întinde pe vreo doi kilometri, câtă vreme se descurcă foarte bine prin orașele mari, îi doare-n coadă de pădure.

Daniel a spus: (decembrie 20th, 2025 at 14:10 )

Alternativa la tuneluri era un debleu care pe lângă faptul că mutila zona naturală destul de server, era și greu de întreținut din cauza intemperiilor dar mai ales a naturii solului, similară cu cea care a cauzat surpări pe alte tronsoane de autostradă, studiile fiind făcute mai mult după ureche.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței

Politehnica Timișoara incepe Cupa României mâine, pe teren propriu, cu un meci în Turul 3 contra conjudețenei CSC Dumbrăvița. „E un obiectiv calificarea în grupe. Sigur vor juca și jucători care au evoluat mai puțin, pentru mine e important să-i văd într-un meci cu miză. Pentru că există o miză mâine. Vor juca cei care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel intra-județean în Cupă. Politehnica primește pe teren propriu replica Dumbrăviței
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la centrul multifuncţional modern care se ridică la Moşniţa Nouă au ajuns pe linie dreaptă. Valoarea investiţiei este de peste 11 milioane de lei, banii venind, în proporţie covârşitoare, de la CNI. Primăria Moşniţa Nouă anunţă că lucrările aferente obiectivului ”CONSTRUIRE SEDIU AȘEZĂMÂNT CULTURAL, SAT MOȘNIȚA NOUĂ, COMUNA MOȘNIȚA NOUĂ, JUDEȚUL TIMIȘ” au ajuns...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la centrul multifuncţional din Moşniţa Nouă au ajuns pe ultima sută de metri
Una dintre cele mai așteptate investiții care va fi ridicată cu fondurile Consiliului Județean Timiș, cladirea care va ocupa terenul actualei parcări publice pe care o deține în zona zero a Timișoarei, a intrat în licitație publică. Vă fi o clădire multifuncțională, cu on arhitectură deosebită, spune Alfred Simonis, președintele CJT. “Facem primul pas pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a lansat licitația pentru clădirea ce va fi ridicată în parcarea din centrul Timișoarei
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) susține activ inițiativele care creează punți reale între mediul academic și cel de business. În acest context, are loc prima ediție a proiectului „Noaptea Companiilor” care se va desfășura la Timișoara, în cadrul căruia UVT are rol de partener educațional. Evenimentul va avea loc în data de 5 noiembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT e partener educațional al primei ediții „Noaptea Companiilor” de la Timișoara
Constructorii firmei turce care se ocupă de realizarea Centurii Vest continuă lucrările la proiectul de infrastructură. La 3 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, stadiul fizic estimat de antreprenor este de 13%. Activitatea se desfășoară pe mai multe fronturi. La terasamente continuă realizarea umpluturilor și stabilizarea terenului, iar la podețe sunt în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest a ajuns la 13 procente din total, la trei luni de la pornirea lucrarilor/FOTO
Există locuri în care trecutul continuă să respire prin oameni, prin lumină și prin memoria pământului. Sanctuarul Neolitic de la Parța este unul dintre aceste locuri rare, unde soarele nu este doar un astru, ci un simbol al vieții, al speranței și al legăturii profunde dintre om și natură. Pe 12 septembrie 2026, județul Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul devine gazda unei noi ediții a Sunscape Festival – o celebrare a luminii, a apartenenței și a bucuriei la Sanctuarul Neolitic de la Parța
Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea integrităţii, contestând mai multe prevederi pe care le consideră neconstituționale. Între acestea se află extinderea obligației de declarare a averii și intereselor la partenerii de viață, dar şi încetarea unor mandate aflate deja în exercitare. Prima prevedere o vizează direct pe partenera de viaţă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea PSD-AUR care l-ar lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
În perioada 3–9 august 2026, polițiștii rutieri au desfășurat acțiunea ROADPOL SPEED, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive și creșterea siguranței pe drumurile publice. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 808 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea regimului legal de viteză, valoarea totală a amenzilor fiind de 701.948 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut 94...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vara se numără vitezomanii! Număr mare de amenzi date celor care calcă prea tare accelerația
Primăria Timişoara anunţă că a fost turnat și ultimul strat de asfalt pe Calea Bogdăneștilor, pe tronsonul dintre Cetății și Circumvalațiunii. Totodată, echipele Societăţii Drumuri Municipale (SDM) au finalizat reparațiile la carosabil. Următoarea şi ultima etapă o reprezintă realizarea marcajele rutiere. Muncipalitatea anunţă că tot astăzi finalizează și lucrările la trotuare pe această porțiune de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de modernizare de pe Calea Bogdăneștilor intră în etapa finală
Primăria Timișoara începe, în luna septembrie, campania de toamnă „Curățenia până la bordură”. Pe străzile incluse în program, șoferii sunt rugați să elibereze temporar, alternativ, câte o parte a carosabilului, astfel încât utilajele SaluT să poată curăța praful și mizeria care rămân sub mașinile parcate. Prin eliberarea temporară a locurilor de parcare, echipele de salubrizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În septembrie demarează campania de toamnă „Curățenie până la bordură”. Graficele săptămânale privind parcarea alternativă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.