Poliția Locală Șag le transmiste persoanelor fizice și juridice care dețin terenuri pe raza localității Șag faptul că au obligația legală de a întreține aceste suprafețe prin cosirea vegetației, iar acolo unde este cazul, prin tăierea arbuștilor.
Începând cu acest an, nu se vor mai transmite notificări prealabile. Sancțiunile vor fi aplicate direct, în urma constatării neregulilor.
“Neîndeplinirea acestor obligații atrage sancțiuni contravenționale comform HCL 15/2021, în cuantum de 1.000-1.500 persoane fizice și 2.000-2.500 pentru persoanele juridice. Polițiștii locali vor efectua verificări în teren, iar proprietarii care nu respectă prevederile legale vor fi sancționați.Vă rugăm să vă conformați pentru a menține un mediu curat și sigur pentru întreaga comunitate”, a transmis Poliția Locală Șag.













































Comentarii prin facebook