Oamenii Primăriei Timișoara au realizat în ultimele luni mai multe acțiuni pentru găsirea terenurilor neingrijite, pe care ar putea apărea ambrozie. Cei care nu curăță respectivele terenuri au primit avertismente.
Ambrozia este o plantă invazivă cu polen extrem de alergen, care afectează sănătatea populației în sezonul cald. În urma verificărilor desfășurate de Poliția Locală în perioada aprilie–mai, au fost identificate terenuri infestate cu ambrozie, iar municipalitatea a transmis 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora. Persoanele fizice și juridice au obligația legală de a efectua lucrări de combatere a ambroziei. Acestea trebuie realizate până la data de 30 iunie, înainte de înflorirea plantei.
Nerespectarea acestor obligații legale atrage sancțiuni cu amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoane fizice, respectiv amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoane juridice. După 30 iunie, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua verificări în teren pentru a constata dacă au fost luate măsurile necesare.
Totodată, Primăria Timișoara a transmis 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea Municipiului Timișoara, prin care au fost reamintite obligațiile legale privind prevenirea și combaterea ambroziei.
Ambrozia se răspândește rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite sau de-a lungul căilor de comunicație. Polenul acesteia este una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere, provocând simptome respiratorii severe. Primăria Municipiului Timișoara face apel la responsabilitatea tuturor proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru combaterea acestei plante, în vederea protejării sănătății publice și a menținerii unui mediu curat și sigur pentru cetățeni.
Municipalitatea îi încurajează pe timișorenii să îi pârască pe cei care dețin asemenea terenuri pe care văd plante de ambrozie, la adresa primariatm@primariatm.ro sau la dispeceratul Poliției Locale.











































Comentarii prin facebook