Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean

Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un loc, aproape de spital, Primăria a “ghidat” investiția mai departe, spre parcarea deja existentă, lângă Casa Tineretului.

“Sunt proiecte care se fac ușor. Și sunt proiecte pentru care trebuie să ai răbdare, să negociezi și să lași orgoliile deoparte. Parcarea din zona Spitalului Județean face parte din a doua categorie”, spune Alexandru Iovescu, vicepreședinte CJT. .

El subliniază numeroasele discuții care au necesare pentru asociere. “Astăzi, în plenul Consiliului Județean Timiș, am aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru realizarea unei noi parcări în apropierea spitalului. A fost nevoie de multe discuții și de identificarea unei soluții acceptate de ambele administrații, dar am convingerea că, atunci când este vorba despre oameni, merită să cauți calea de mijloc”, mai spune Iovescu.

Noua parcare va avea 10.000 de metri pătrați. “Cei care ajung la Spitalul Județean au, de cele mai multe ori, alte griji decât unde își lasă mașina. Tocmai de aceea, această investiție este necesară. Vorbim despre o parcare de aproape 10.000 de metri pătrați, care va veni în sprijinul pacienților, al aparținătorilor și al personalului medical. Urmează etapele tehnice pe care orice investiție serioasă trebuie să le parcurgă: nota conceptuală, tema de proiectare, studiul de fezabilitate și celelalte proceduri prevăzute de lege. Nu sunt pași spectaculoși, dar sunt indispensabili pentru ca proiectul să fie făcut bine. Dar poate detaliez subiectul într-un alt moment”, continuă vicepreședintele CJT.

Acum mai este nevoie ca acordul să fie aprobat și de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, după care se poate trece efectiv la treabă.
“Cred că administrația nu ar trebui să fie despre cine are ultimul cuvânt, ci despre cine reușește să găsească soluții. Astăzi am făcut un pas important. La final, nu va conta cine a avut dreptate într-o dispută, ci faptul că oamenii vor avea o problemă în minus”, a incheiat Alexandru Iovescu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Dan a spus: (iulie 30th, 2026 at 00:30 )

De acord. Bravo CJT.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă

O singură ofertă a fost depusă la licitația organizată pentru proiectarea și construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului, pe strada Ion Ionescu de la Brad, aceasta fiind înaintată de o asociere formată din două firme. Noua creșă este destinată copiilor cu vârste între 3 luni și 3 ani și va avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația primăriei pentru o nouă creșă în zona Ion Ionescu de la Brad a atras o singură ofertă
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările pentru reconstruirea Podului Muncii au ajuns în etapa finalizării primului pilon, cel dinspre Gara de Nord, iar în acest moment se lucrează la pilonul dinspre Calea Șagului. Ulterior se va realiza și montarea tablierului, a structurii metalice ce va lega cele două maluri și peste care vor fi amenajate carosabilul, trotuarele și pista velo....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul finalizează primul pilon la Podul Muncii și lucrează la cel de al doilea. Ulterior se va monta și tablierul
Peste 1.200 de angajați din mai mult de 35 de companii și instituții publice din Timiș au participat, pe 15 septembrie, la antrenamentul Naționalei de Edu Fin, inițiativa Băncii Comerciale Române (BCR) prin care banca își propune să aducă educația financiară mai aproape de oameni și să contribuie la creșterea nivelului de cunoștințe financiare din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timiș intră în Naționala de Edu Fin: peste 1.200 de români s-au antrenat pe 15 septembrie pentru ca România să fie mai educată financiar
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, condamnă și îi cere lui Dominic Fritz să nu mai folosească ideea Revoluției din 1989 în scopuri politicianiste și electorale. Solicitarea vine în urma organizării evenimentului politic ”Timișoara. Revoluția continuă”, duminică, cu câteva zile înainte de momentul în care Fritz va rămâne fără mandatul de primar al Timișoarei, în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Dominic să nu folosească Revoluția în scop electoral: ”Este o formă de cinism politic dus la extrem”
Beneficiind de închiderea circulației rutiere, constructorii continuă lucrările la șinele de tramvai care trec pe sub pasajul Solventul. În curând, acolo va funcționa o nouă buclă de întoarcere pentru tramvaiul nr. 5. Deocamdată, în loc, circulă o linie de autobuz. Realizarea buclei de întoarcere a tramvaielor e doar o primă etapă a investiției. Ulterior, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pasajul Solventul se montează liniile de tramvai pentru noua buclă de întoarcere
Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.