La finalul săptămânii trecute, Guvernul Bolojan a dat undă verde construirii a patru stadioane din România (Timişoara, Braşov, Oradea şi Slatina), mai exact au fost aprobați indicatorii tehnico-economici. Important de menţionat, în toate cele patru cazuri, autorităţile locale s-au obligat să aloce 25% din costul integral al stadioanelor. Mai mult, banii de la bugetul naţional vor fi alocaţi abia în 2028, anul viitor de finanţare urmând să se asigure autorităţile locale. În Timişoara este vorba de Consiliul Judeţean.
Vestea a fost primită cu bucurie la Timişoara, şi mă gândesc că şi în celelalte trei oraşe. Mi-e greu să mă pronunţ vizavi de modul cum au fost selectate cele patru oraşe, dar în mod cert Timişoara merită cu prisosinţă o astfel de investiţie guvernamentală. Destule stadioane s-au făcut din banii timişorenilor/timişenilor, care au contribuit tot timpul mai mult la bugetul naţional, decât au primit. Probabil merită şi Oradea şi Braşov, municipiile reşedinţă ale unor judeţe bune contributoarea la bugetul naţional.
Imediat însă după decizia guvernului s-a iscat un tsunami de critici. Placa pusă la maxim a fost că guvernul aruncă bani pe stadioane în plină austeritate. Reamintesc, executivul va aloca baniii doar din 2028, acuim dând doar undă verde autorităţilor locale să demareze investiţiile.
Primii care au sărit să critice au fost sindicalişii din guvern, care au condamnat alocarea acestor bani într-o vreme a crizei. Nu e un secret, sindicatele reprezintă braţul înarmat şi muncitoresc al PSD. Sigur, liderii de sindicat n-au prea muncit o zi în viaţa lor, decât cu gurile lor mari, dar au acum venituri şi de zece ori mai mari decât ale preşedintelui ţării.
Au sărit apoi şi partidele. Una din criticile cele mai dure au venit de la un important lider PSD, Dragoş Benea, vicepreşedinte al partidului: „Bineînțeles că austeritatea propovăduită de Bolojan se aplică tot timpul altora, dar devine facultativă când trebuie construite stadioane în oraşele conduse, întâmplător, de primari PNL. E doar o coincidență nevinovată – nu-i aşa? – faptul că guvernul demis alocă sute de milioane de euro pentru construirea de stadioane la Oradea, Braşov şi Slatina, municipii cu primari liberali, dar cu echipe de fotbal fantomă, care înoată în ligile inferioare sau în apele tulburi ale falimentului.”. Acum, Benea minte cu premeditare sau e total dezinformat, oricum nu e OK. Cel puţin la Timişoara stadionul este în curtea colegului său de partid Alfred Simonis. Culmea, unul din argumentele PSD-istului, cel cu echipele slabe pentru care se fac stadioane, a fost folosit la un moment dat şi de Ilie Bolojan, dar pentru a nu face aceste investiţii. Aici amintesc că, nu cu mult timp în urmă şi Olguţa Vasilescu, alt foarte important lider PSD, urla că Guvernul Bolojan, în loc să-i dea ei bani, vrea să facă stadion la Timişoara; ”Aduceți-vă aminte că nu se găsea un miliard și jumătate pentru tot ceea ce înseamnă programul social al României. În schimb, se găseau bani pentru anumite stadioane”.
Trecem la AUR. „În timp ce românilor li se cere să strângă cureaua, guvernul condus de Ilie Bolojan găsește peste un miliard de lei din bugetul de stat pentru patru stadioane. Timișoara, Oradea, Slatina și Brașov sunt beneficiarele unor proiecte cu o valoare totală de aproximativ 1,4 miliarde de lei, dintre care aproape 1,14 miliarde urmează să fie suportate de la bugetul de stat”, a urlat Ramona Bruynseels. Până acum, colegul ei de partid, senatorul Titi Stoica, a criticat guvernul fiindcă nu face stadion la Timişoara. Cum o fi bine?
Despre media apropiată de PSD, nu mai discut, au fost valuri de critici pe aceeaşi temă. Culmea, destui dintre cei care critică iniţiativa guvernului, înainte erau revoltaţi că nu se fac stadioane. De câte ori n-am auzit elogii la adresa lui Viktor Orban, pentru că a ridcat fotbalul maghiar prin mari investiţii în stadioane, baze sportive etc. De altfel, chiar şi antrenorul Naţionalei, Gică Hagi, vorbeşte de mult timp că statul nu trebuie să investească direct în fotbal, pentru asta există investitori, dar în schimb ar trebui să facă mai multe stadioane, infrastructură sportivă etc.
Aşadar, înainte se urla că de ce nu se face, acum de ce se face, aminintindu-ne cumva de bancul cu ursul şi iepurele: “Mă, tu iar n-ai şapcă!”. Totuşi, disputa politică şi criticile ar trebui să aibă unele limite.
Comentarii prin facebook