Art Encounters organizează, sâmbătă şi duminică, două evenimente dedicate copiilor. Astfel, sâmbătă va avea loc atelierul “Picasso şi formele deschise”, iar duminică un atelier de modelaj în plastilină inspirat din cubism. Ambele acţiuni implică şi vizite în expoziția Picasso en visite.
Sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00–12:00, va avea loc atelierul pentru copii între 8 şi 15 ani, “Picasso şi formele deschise”. Gazda evenimentului va fi Mihai Toth. Atelierul se doreşte o experiență dedicată celor mici, care combină vizita ghidată a expoziției Picasso en visite cu un atelier creativ inspirat de universul lui Pablo Picasso. Copiii descoperă lucrările artistului într-un mod interactiv și își pun în joc propria imaginație, explorând forme, culori și povești. Atelierul se desfășoară exclusiv în limba română.
Prin desen, participanții vor crea forme care pot fi continuate, modificate și interpretate în mai multe feluri, explorând legătura dintre imagine și corp. Atelierul încurajează experimentul și imaginația, propunând o abordare a operei de artă ca proces deschis, în care fiecare alegere poate conduce către o nouă descoperire.
Preţul este de 100 de lei, iar vizita în expoziția Picasso en visite este inclusă.
Tot Art Encounters organizaeză duminică, 25 octombrie, orele 11:00–12:00 un atelier de modelaj în plastilină pentru copii cu Ioana Bartha. Atelierul se adresează copiilopr între 4 şi 10 ani, iar inspiraşia pentru modelele din plastilinîă este cubismul.
Pornind de la portretele cubiste ale lui Pablo Picasso, atelierul îi invită pe copii să exploreze formele geometrice, culorile și perspectivele diferite din care poate fi reprezentat chipul uman.
Activitatea începe cu o scurtă vizită ghidată în expoziție, în care participanții vor descoperi cum Picasso descompune și recompune trăsăturile feței și modifică proporțiile. În partea practică, fiecare copil va realiza propriul portret cubist prin modelaj în plastilină, folosind reproduceri ale lucrărilor din expoziție ca punct de plecare.
Preţul este tot 100 de lei şi include izita în expoziția Picasso en visite.












































Comentarii prin facebook