Anda, din Timișoara, care este mamă a trei copii, are nevoie de susținere în lupta sa cu cancerul la sâns, aflat în stare avansată, cu metastaze osoase. Tratamentul a fost găsit la o clinică din Turcia, pe care-l poate efectua, cu ajutorul vostru. Anda face de două luni tratament la un spital din Turcia, dar…
Întreruperi de apă, astăzi, în Timișoara, dar și în patru localități din Timiș
Aquatim a programat și astăzi, 8 mai, întreruperi ale apei pe mai multe străzi din Timișoara. Tot miercuri vor fi afectate și patru localități din județul Timiș. Astfel, pentru remedierea unor avarii, în Timișoara se va întrerupe apa pe străzile Ialomița și Albineilor, iar în Timiș, în localitățile Moșnița Veche, Utvin, Recaș și Pișchia. „La…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat miercuri, 8 mai, întreruperi de energie electrică astfel: SMITHFIELD ferme, Boldur 1, Nițchidorf 1 9.00 – 11.00; Timișoara, Calea Șagului (p), Calea Chișodei (p), str. N. Iorga nr. 6B; Giroc, str. Bârzava nr. 19; Comloșu Mare; Dolat; Dudeștii Noi, fosta fermă de vaci, SC AMA MONDIALE SRL, RUS SAVITAR; Uivar, Pesac,…
Cod portocaliu în județele Hunedoara și Caraș-Severin / UPDATE
Vremea o ia razna în vestul țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou cod galben de vreme severă, care vizează județele Caraș-Severin și Hunedoara. Vântul va atinge viteze de 110-120 km/h în special în zonele de munte din cele două județe. Printre fenomenele asociate se numără ninsoarea viscolită și transportul de zăpadă.…
Aur pentru un elev din Timișoara, la Olimpiada de Fizică
Vlad Oros, elev la Școala Gimnaziala Nr. 24 Timișoara, a luat premiul I și medalie de aur la Olimpiada Națională de Fizică, pentru al 3-lea an consecutiv. Vlad Oros este elev în clasa a opta și a cucerit nenumărate premii până acum. În clasa a VII-a a fost pe locul doi la Olimpiada Națională de…
Descoperă lumea peșterilor, la Timișoara
Asociația Speologică Prusik Timișoara te invită la o (re)conectare cu natura! Va avea loc cea de-a XXIV-a ediție a cursului Descoperă Lumea Peșterilor! „Ne apropiem de munți și peșteri prin discuții, proiecții video si prezentari. Vom pune piciorul in bătătura câtorva peșteri de poveste. În weekendurile practice vom sta seara la foc și vom aplica…
Planetariul mobil revine la Timișoara cu proiecții live spectaculoase și mecanică cerească
Planetariu Mobil revine la Timișoara, în perioada 2-6 iunie, cu un spectacol nou „Jumătate de secol de la primul pas pe lună”. Au trecut 50 de ani de când astronautul Neil Armstrong a păşit pentru prima data pe lună. Showul de la Planetariul Mobil care va poposi în Timișoara va include explicații de la doi…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat marți, 7 mai, întreruperi de energie electrică astfel: SMITFIELD ferme, Bacova 8.00 – 10.00; SMITHFLIED ferme, Tormac 9.00 – 11.00; Dudeștii Noi, Calea Sânandrei, Mărășești, Păduricii; Uivar, casnici; Comloșu Mare; Pesac, Moșnița Veche; Dumbrăvița, str. Moșilor (p), Ion Creangă (p), Arieșeni (p), A. Dvorjak (p), uenos Aires (p), N.Paganini, H.C.Andersen (p),…
Crosul firmelor ia startul la Timișoara – alergare și ciclism!
Atletic Club Maraton organizează duminică, 12 Mai, Crosul Firmelor, eveniment care are loc deja de 15 ani la Timișoara. Crosul Firmelor este în primul rând un eveniment social dedicat exclusiv angajaţilor firmelor şi mai apoi un team building sportiv. Evenimentul este inițiat de Atletic Club Maraton și este cel mai mare eveniment din Romînia dedicat…
Se întrerupe apa în Timișoara și în trei localități din județ
Aquatim a programat astăzi, 6 mai, întreruperi în furnizarea apei, pentru remedierea unor avarii. Nu va curge apă la robinetele timișorenilor de pe străzile Alexandru Golescu și Traian Vuia. De asemenea, apă nu vor avea la robinete nici cei din Pișchia, Murani și Carani. La reluarea alimentării în regim normal este posibil ca la robinetele…
Alergia la polen: o patologie în continuă creștere
Problematica alergiilor este o tema foarte intens discutata in ultima perioada, deoarece bolile alergice reprezinta o problema de sanatate publica majora a lumii moderne, cu impact important asupra calitatii vietii pacientilor. Fiind un subiect extrem de vast, cu o cauzalitate multipla si implicarea diferitelor organe sau sisteme, ma voi restrange la a discuta cateva aspecte…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat luni, 6 mai, întreruperi de energie electrică astfel: SMITHFIELD ferme, Gătaia Nouă, Ciacova 8.00 – 11.00; Timișoara, Calea Circumvalațiunii, nr. 30, 32, 34; Dudeștii Noi, str. Viilor, Dealului; Uivar, Pesac, casnici; Comloșu Mare; Dumbrăvița, str. T.A. Edison (p), Mușcatelor (p), Blaise Pascal (p), Iasomiei (p), Crinului (p), Louis Pasteur (p) 9.00…
Medalie de argint pentru un elev din Lugoj la Olimpiada Balcanică de Matematică. Șase medalii obținute de lotul României
Lotul olimpic de matematică al României şi-a trecut în palmares șase medalii (două medalii de aur și patru medalii de argint) la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori. Competiția s-a desfășurat la Chișinău, în perioada 30 aprilie – 5 mai. Medaliați cu aur și anul trecut, la Belgrad, Edis Memiș (Liceul Teoretic Internațional de Informatică…
Tineri finlandezi, membri ai Parohiei Turku, întâlnire cu mitropolitul Banatului
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan a primit la reședința mitropolitană un grup de 24 tineri din Finlanda, însoțiți de preotul Ioan Dura. Oaspeții sunt membrii parohiei Turku, o localitate din țara celor o mie de lacuri, iar însoțitorul lor este chiar preotul paroh. Tinerii fac parte din Biserica Ortodoxă a Finlandei, o biserică autonomă care, alături…
Expediția pe Dhaulgiri a alpinistului Horia Colibășanu, amenințată de un uragan
Urmează o după-amiază și o seară cu emoții pentru Horia, Marius și Peter – alpiniștii care au pornit să deschidă o nouă rută spre vârful Dhaulagiri (8.167 m) din Himalaya. Un uragan cu viteză de 180 km/h se îndreaptă dinspre India spre baza muntelui Dhaulagiri. Echipa din care face și alpinistul timișorean a luat măsuri…
Pedalare de Primăvară la Timișoara: Vrem piste!
Deși Timișoara are una dintre cele mai numeroase comunități de utilizatori ai bicicletei ca mijloc de transport alternativ, dar și de iubitori ai pedalării din weekend, la capitolul infrastructură mai sunt probleme care așteaptă să fie remediate. Această problemă reprezintă şi scopul noii ediţii a Pedalării de Primăvară, marca Verde pentru Biciclete.
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat vineri, 3 mai, întreruperi de energie electrică astfel: Moravița, Uivar, Pesac, casnici 9.00 – 17.00.
Întreruperi de apă în Timișoara
Reîncep întreruperile în sistemul de furnizare al apei, în Timișoara. Aquatim a programat astăzi întreruperi în furnizarea alei pe străzile Calea Torontalului, Mircea cel Bătrân, Grigore Alexandrescu, bulevardul 16 Decembrie și Alexandru Odobescu. Tot astăzi au fost programate întreruperi în furnizarea apei și în localitatea Albina. „La reluarea alimentării în regim normal este posibil ca…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat joi, 2 mai, întreruperi de energie electrică astfel: Moravița, Uivar, Pesac, casnici 9.00 – 17.00.
Haideți să adunați deșeurile și PET-urile de pe malul Timișului, la Giroc, cu bicicleta sau pe jos!
În 2 mai va avea loc o „bici-ecologizare” pe râul Timiș, la Giroc. Sunteți așteptați pe bicicletă sau pe jos să adunați deșeurile și PET-urile din zonă. Acțiunea va avea loc joi, 2 mai, începând cu ora 18.30, la Giroc. „Natura are nevoie de noi! Natura trebuie îngrijită și ocrotită, astfel că te invităm să-ți…