Mitingul aviatic de duminică de la Timișoara a adus la Aeroportul „Traian Vuia” aproximativ 20.000 de vizitatori. Accesul publicului a fost însă un calvar, și mulți dintre cei care au vrut să ajungă la aeroport au renunțat. Consiliul judetean promite încă din aprilie 2013 că drumul de la sensul giratoriu din Ghiroda va fi lărgit pe patru benzi, dar proiectul e tot în stand by.
Spitalul Judetean are bani de renovari, dar nu-i foloseste!
Spitalul Județean din Timișoara are bani de reparații, dar nu se grăbește să-i folosească. Mai puțin de 10% din suma alocată de CJ Timiș pentru întregul an a fost cheltuită până acum. Pe de altă parte, cea mai mare instituție sanitară din vestul României este deja la al treilea director de la începutul lui 2014.
Splendoare pe cer, la Aeroportul Timisoara / FOTO
Spectacol la Timișoara, duminică la mitingul aviatic. În jur de 20.000 de oameni au venit la Aeroportul „Traian Vuia”, pentru a admira evoluția aeronavelor de acrobație. A fost primul eveniment de această anvergură organizat în orașul de pe Bega în ultimii mulți ani.
Timisoara Air Show ii va „plimba” pe vizitatori deasupra orasului
Mitingul aviatic de sâmbătă, amânat pentru duminică, din cauza vremii nefavorabile, se anunță plin de surprize. Organizatorii au promis o tombolă, ale cărei premii vor fi la… înălțime!
„cu.podu” se amana din nou. Mai e nevoie de pet-uri!
Chiar dacă sperau să poată inaugura cel mai mare pod din PET-uri din lume în acest week-end, cei de la EcoStuff trebuie să amâne din nou momentul. Proiectul trebuia finalizat încă de luna trecută, dar a fost amânat. Acum, din cauza ploii, podul nu poate fi finalizat.
„Din păcate, vrem, nu vrem, pe vremea asta nu putem să facem absolut nimic. Este imposibil! De dimineață plouă non-stop cu puține pauze”, spune Radu Rusu, de la EcoStuff România. Lucrările de asamblare a podului sunt destul de avansate, dar încă este nevoie atât de voluntari, cât și de PET-uri. „Gabioanele sunt pline în proporție de 90%, scândurile și grinzile care vor face trecerea între cele două jumătăți de pod au ajuns, paleții au venit. Așteptăm să iasă soarele, ca să ne vină și voluntarii. Mai avem nevoie de PET-uri, se pare că voluntarii noștri sunt foarte zeloși și înghesuie foarte multe în gabioane, mai multe decât ne așteptam. Avem, de exemplu, patru cuști din astea în care împreună intră 10.000 de PET-uri. Sunt foarte multe, într-o cușcă avem 3.021 de PET-uri”, mai spune Rusu. Acesta speră ca podul să fie totuși inaugurat peste câteva zile. „La o zi după ce se oprește ploaia sper să fim gata. Sper să avem sâmbătă și duminică vreme bună. În momentul în care prindem primele zile cu soare, îl și montăm”, a spus acesta. Cei care vor să ajute la finalizarea podului se pot duce La Căpițe. Tot aici pot fi aduse și PET-uri.
Maria Grapini da afara lenesii din PC si ii cauta inlocuitor lui Robu
Proaspătul europarlamentar Maria Grapini s-a aflat vineri la Timișoara alături de secretarul de stat în Ministerul Muncii, Codrin Scutaru. Cei doi au prezentat mai multe strategii ale partidului, dar cap de listă este nevoia de a aduce oameni noi în partid.
„Palmisoara” se innoieste: palmierii ofiliti sunt inlocuiti cu unii mai proaspeti
O parte din palmierii plantați pe Bd. Brătianu au avut nevoie de o ieșire rapidă din decor. Joi, o parte dintre ei, cei mai pleoștiți, au fost scoși cu tot cu ghivece de muncitori, care au pus în loc unii mai viguroși. Explicația directorului Horticultura: „ca orice ființă umană, plantele au un anumit comportament”, așa că, uneori, sunt duse în baza de producție și… refăcute.
Bojin, despre acuzele lui Marian Vasile: „Ce prostii tot vorbim?”
Titu Bojin a declarat, încă de săptămâna trecută, că, anul acesta, nu se va mai face centru intermodal. De vină este lipsa de fonduri, dar președintele CJ spune că discuțiile vor fi reluate în 2015. Marian Vasile, fost vicepreședinte al CJ Timiș, susține însă că, prin atitudinea sa, Bojin ar fi blocat mai multe proiecte. Titu Bojin îl trimite la plimbare pe fostul său subaltern.
Sapte directori de deconcentrate se pregatesc sa-si faca bagajele
Așa cum anunța încă de la ruperea USL, președintele Consiliului Județean Timiș va face schimbări în rândul directorilor de deconcentrate din județ. Bojin anunță că vor mai exista cel puțin șapte schimbări în perioada următoare. Nu vrea să spună însă nume, ca să nu dea… bătăi de inimă nimănui.
Udrea, despre alianta PNL-PDL: Daca de maine sunt bruneta, ati zice ca sunt altcineva?
Elena Udrea nu vrea alături de PNL și PDL nici pentru fuziune și nici pentru o posibilă alianță. Motivul: proiectul nu e nou, ci sunt aceiași oameni, sub un alt nume. Pentru a se face mai bine înțeleasă, Udrea a explicat problema dând exemple demne de… salonul de înfrumusețare.
Udrea sperie barbatii din politica si incepe sa se creada un „produs periculos”
Elena Udrea a venit miercuri la Timișoara pentru a face campanie PMP, partid la șefia căruia se află. Acțiunea a fost, însă, camuflată sub un gest altruist, fostul ministru oferindu-i ajutor unei tinere de clasa a XII-a care are probleme de sănătate. Udrea o va ajuta financiar pe adolescentă, dându-i aproximativ 2.000 de euro pentru tratament.
Puciul de la Sacosu Turcesc, „in analiza” la prefectura
Prefectul Eugen Dogariu nu e foarte convins că „puciul” de la Sacoșu Turcesc a fost chiar un puci. El a primit sesizarea primarului Gabriel Koller, dar spune că vor fi luate măsuri numai dacă va fi cazul. Pentru moment „situația este în analiză”.
Pe ultima suta de metri „cu.podu”. E nevoie de voluntari si PET-uri / FOTO
Lucrul la cel mai mare pod de PET-uri din lume continuă. Inițiativa le aparține celor de la EcoStuff România care, încă din luna mai, i-au invitat pe timișoreni să doneze sticle de plastic pentru construirea podului care urmează să fie amplasat pe Bega. Cu doar trei zile înainte de finalizarea proiectului, mai este încă mult de lucru și mai e nevoie de sticle și de voluntari.
Liceul de la Ortisoara are zilele numarate dupa esecul de la Bac
Liceul Agricol din Orțișoara deține o adevărată „performanță”, după ce, în ultimii trei ani, niciunul dintre absolvenții de clasa a XII-a nu a reușit să promoveze examenul de bacalaureat. Din cauza rezultatelor catastrofale ale elevilor, liceul ar putea fi desființat. În orice caz, din toamnă aici nu va mai exista clasa a noua.
Bojin: Sefii PNL-isti si PDL-isti care „nu-si respecta indatoririle de la guvern” vor pleca de la deconcentrate
Problema liberalilor care încă sunt directori de deconcentrate rămâne de actualitate, dar numai în stadiul de teorie. Mult anunțatele schimbări n-au avut loc, dar Titu Bojin, președintele PSD Timiș, dă primele indicii în ceea ce privește instituțiile vizate și recunoaște că există un blocaj la Direcția de Cultură, al cărei director liberal a fost trimis la Craiova.
145 de ani de la primul tramvai tras de cai, sarbatoriti cu „Peregrinii”
Primul tramvai tras de cai de pe teritoriul României a ieșit pe străzi acum 145 de ani. Regia Autonomă de Transport Timișoara marchează acest eveniment marți dimineață, la sediul său de pe Bd. Take Ionescu 56.
Timisul vrea de la guvern microbuze scolare, elicopter si … cai
După ce a participat la întâlnirea cu șefii PSD, care a avut loc în parcul cu tematică militară de la Orăștie, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, vine o nouă serie de promisiuni. Timișul n-a primit până acum nimic de la guvern, dar Bojin e convins că lucrurile se vor remedia.
Prea ocupat cu treburile orasului, Robu ramane vicepresedinte „de decor” al PNL pe tara
Nicolae Robu a candidat la funcția de vicepreședinte al PNL, iar în urma alegerilor din weekendul trecut, de la București, a și obținut funcția dorită. Acum, primarul Timișoarei spune că e prea ocupat, pentru a deveni vicepreședinte executiv al partidului. Nici înainte, Robu nu avea vreo atribuțiune.
Ramas fara functie, Marian Vasile iese la atac: La CJ exista un blocaj la varf, chiar la presedinte!
Marian Vasile, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș și actual consilier personal al lui Nicolae Robu, susține că activitatea în CJ este blocată de mai multă vreme. Acum, că nu mai este decât simplu consilier județean, Vasile a decis să dea din casă și spune că de vină este Titu Bojin și atitudinea pe care o are acesta.
Robu il contrazice din nou pe Bojin: N-am facut niciun armistitiu
Titu Bojin, președintele PSD Timiș, declara joi că jocurile de-a șoarecele și pisica între el și Nicolae Robu vor înceta, măcar pentru viitorul apropiat. Primarul Nicolae Robu pare să aibă însă alte planuri și spune că între PNL și PSD nu s-a făcut nicio înțelegere.