Aproape 5.000 de absolvenți de clasa a VIII-a din Timiș au susținut în această lună examenul de Evaluare Națională. Unii dintre ei au obținut note foarte frumoase, iar trei elevi din Timiș se pot lăuda că au luat medii de 10 curat. Alții nu au reușit să promoveze examenul. Mai au totuși o șansă… la contestații.
Va place jazz-ul? In doar opt zile incepe JazzTM 2015
Sunteți gata pentru JazzTM 2015? Ar trebui să cam fiți, pentru că în doar opt zile va debuta cea de-a treia ediție a festivalului. Pe scena evenimentului se vor afla artiști în premieră la Timișoara, dar și unele dintre cele mai îndrăgite trupe locale.
Spitalul Judetean face angajari in aceasta vara! Sunt 150 de posturi libere
Spitalul Județean Timișoara își propune să-și mărească personalul! Asta a anunțat directorul unității sanitare, Marius Craina, care a declarat că în această vară vor fi angajate 150 de persoane. Șeful spitalului spune că-și dorește mai mulți psihologi în unitate.
Tentatia interzisului: de la consum la trafic de droguri e doar un pas
Consum de canabis, apoi ecstasy, apoi cocaină și apoi… trafic. Este „calea” pe care o urmează, din păcate, tot mai mulți tineri, care nu-și dau seama că sunt la un pas de a-și distruge viața. Reabilitarea e lungă și dureroasă. Asta povestesc doi foști traficanți încarcerați la penitenciarul din Timișoara.
Varianta de lucru: Ehegartner vs. Robu pentru primarie, in 2016
ALDE, noul partid politic rezultat din fuziunea PC și PLR, pare pus pe fapte mari. ALDE Timiș e cu ochii și pe scaunul de primar al lui Nicolae Robu. Un posibil contracandidat ar putea fi chiar fostul său coleg de partid, senatorul Petru Ehegartner.
Peste jumatate din nou-nascutii care mor anual in Romania ar putea fi salvati! Lipesc banii
România este țara din Uniunea Europeană care are cea mai mare rată de mortalitate infantilă. Salvați Copiii trage un semnal de alarmă cu privire la finanțarea insuficientă a secțiilor de neonatologie, alertând și Ministerul Sănătății. Concret, pentru asigurarea supraviețuirii și îngrijirii nou-născuților este nevoie de fonduri mai mari.
Fiecare picatura conteaza! O noua actiune de donare de sange la mall
Timișorenii care vor să salveze viața celor care suferă de diverse afecțiuni sunt chemați, în această săptămână, să doneze sânge. Este vorba despre o nouă acțiune care va avea loc în parcarea de la mall.
Hackathon pentru sanatate, la Timisoara
Sfârșitul de săptămână este dedicat domeniului medical! Totul se datorează evenimentului HackTM eHealth, care-și propune să dezvolte medicina cu ajutorul programatorilor, medicilor, designerilor și antreprenorilor care doresc să găsească soluții pentru problemele din domeniu, folosindu-se de tehnologie.
Samartinean, atac la CNADNR: Unul din sase angajati este sef!
Deputatul PNL Cornel Sămărtinean susține că, deși are bani din belșug, CNADNR nu prea justifică modul în care funcționează. Parlamentarul liberal spune că, din 2008 până acum, CNADNR ar fi avut fondurile necesare pentru a realiza cel puțin 2.000 de km de autostradă.
Sunt sau nu materiale la Clinica de Chirurgie Vasculara? Craina si Ionac au fiecare alta varianta
Șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a SCJUT, Mihai Ionac, și directorul Spitalului Județean, Marius Craina, se războiesc public. Primul susține că nu poate opera fiindcă nu are materiale sanitare, al doilea se simte jignit și susține că informațiile sunt false. Între timp, operațiile de pe secția de Chirurgie Vasculară sunt suspendate.
Scandal cu politisti la sediul incuiat al PC! Grapini spune ca aduce vineri cheia
Scandalul dintre Maria Grapini și PC continuă. De această dată, miza este sediul ultracentral al conservatorilor din Timiș. Noul președinte interimar Ion Davițoiu susține că Grapini refuză să predea cheia, în timp ce europarlamentarul îi cere răbdare până vineri și anunță că nu pleacă… cu lustrele puse de ea!
UVT a castigat peste un milion de euro pentru a plati zeci de doctoranzi
Universitatea de Vest din Timișoara este campioană națională la… proiecte pe fonduri europene. Astfel, instituția de învățământ a obținut peste un milion de euro, bani care vor fi folosiți pentru a plăti 70 de doctoranzi.
Vindeau parfumuri false si au spus ca asa isi intretin familia!
Chiar și atunci când e făcută pentru întreținerea familiei, vânzarea de parfumuri contrafăcute tot ilegală rămâne. Asta au aflat două tinere din Timișoara, care au fost prinse de jandarmi în timp ce încercau să vândă parfumuri de proastă calitate.
Invitatie muzicala: Festivalul International de Folclor de la Buzias sta sa inceapa
Cei care vor să se bucure de un weekend în aer liber, presărat cu multă muzică populară, sunt așteptați la Festivalul Internațional de Folclor „Joc și cântec la izvoare” de la Buziaș. La eveniment se vor prezenta atât artiști din țară, cât și din străinătate.
Prins cu telefonul la Evaluare, a luat nota 1 la Romana!
Aproape 5.000 de copii din Timiș au susținut, luni, prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română. Unul dintre ei a plecat însă acasă mai repede decât se aștepta, după ce a fost eliminat din sala de examen, în care intrase cu telefonul.
Credeti ca Timisoara va fi Capitala Culturala? Oficialii spun ca da
Au rămas câteva luni până când Timișoara trebuie să depună dosarul de candidatură pentru a intra în competiția Capitală Culturală Europeană 2021. Oficialii ATCCE susțin că orașul de pe Bega are toate șansele să ajungă în următoarea etapă, fac campanii pe Instagram și Facebook, dar păstrează la secret lucrurile interesante, ca să nu… le fure contracandidații.
Universitatea de Vest, premiata de… masoni!
Spirit creator, inovator și inventiv! Acestea sunt câteva dintre elementele promovate și răsplătite la Galei Premiilor Marilor Loje Naționale. Universitatea de Vest din Timișoara se numără printre instituțiile care au fost recompensate, și nu cu un premiu, ci chiar cu două!
Elevii de clasa a VIII-a intra in febra examenelor! Incepe Evaluarea Nationala
Absolvenții de clasa a VIII-a vor începe, de luni, examenele de la Evaluarea Națională. Prima probă dintre cele pe care trebuie să le susțină este cea de Limba și Literatura Română, scris. Rezultatele finale ale acestor teste vor fi afișate pe 30 iunie.
Timisorenii au chef de cantat! Sute de persoane, la preselectia de la Vocea Romaniei
Timișorenii par să fie foarte încrezători în ceea ce privește talentul lor la cântat. Așa se face că sute de persoane au trecut duminică pe la Hotel Continental. Miza? Un loc în cadrul celebrului concurs televizat „Vocea României”.
Nu vrem foie gras, vrem zupa! Banatenii nu s-au inghesuit la preselectia pentru Masterchef
Chiar dacă este unul dintre cele mai populare show-uri de televiziune din țară, Masterchef nu are trecere la bănățeni. La preselecțiile care au avut loc în Timișoara, sâmbătă, s-au prezentat foarte puține persoane.