La aproape o lună de la decizia lui Constantin Ostaficiuc de a părăsi șefia PDL Timiș, scaunul de președinte al filialei a fost ocupat, oficial, de joi, de Dan Popa. Filiala are și un secretar nou, în persoana primarului din Sânnicolau Mare, Dănuț Groza.
Scandal la Sacalaz: localnicii, disperati ca in zona ar putea incepe prospectiunile
Câteva zeci de locuitori din Săcălaz au ieșit în stradă joi, pentru a-și exprima nemulțumirea că în comuna lor ar putea începe prospecțiunile petroliere. Protestatarii s-au adunat în fața căminului cultural, unde ar fi trebuit să aibă loc o ședință de consiliu local, care însă nu s-a mai ținut. Oamenii spun că primarul Ilie Todașcă și-ar fi dat deja acceptul pentru aceste operațiuni.
Universitatea de Vest, din nou intr-un top international
Universitatea de Vest din Timișoara a ajuns din nou în topurile internaționale în ceea ce privește performanțele în învățământul superior. UVT se numără printre primele 50 de universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. Totul a fost publicat într-un top 100 al QS Quacquarelli Symonds, editorul QS World University Rankings.
La Timisoara s-a auzit, din nou, „Iliescu, vinovat pentru mortii din Banat” / FOTO
Ca în fiecare an, suporterii echipei de fotbal ASU Poli s-au adunat în Piața Maria, pentru marșul de comemorare a eroilor căzuți la Revoluția din 1989. Peste 500 de persoane au strigat pentru libertate, îndreptându-se către Cimitirul Eroilor, unde au depus coroane în memoria celor uciși de gloanțe în urmă cu 25 de ani.
Dupa 25 de ani, 17 decembrie ramane cea mai trista zi / FOTO
În urmă cu 25 de ani, timișorenii erau deja în toiul Revoluției, iar pe 17 decembrie 1989 s-au pierdut primele vieți omenești. Miercuri, la un sfert de secol de la tragicele evenimente de atunci, familiile, prietenii și câțiva oficiali ai orașului s-au adunat în Cimitirul Eroilor pentru a-i omagia pe cei care și-au pierdut viața pentru libertate.
Robu si Busoi asteapta indrumare de la Iohannis privind votul la presedintia PNL
Biroul Permanent Național al PNL va alege joi președintele care va sta la cârma partidului până în 2017, în cursă fiind înscriși Teodor Atanasiu și Ludovic Orban. Din PNL Timiș vor vota Nicolae Robu și Cristian Bușoi, cei doi așteptând o sugestie de la Klaus Iohannis pentru a vedea pe mâna cui vor merge.
Iohannis la Timisoara: „Mostenirea Revolutiei ne obliga la o Romanie a lucrului bine facut”
Întâi a vorbit în fața sutelor de studenți care au venit să-l asculte la UVT, iar apoi Klaus Iohannis s-a adresat timișorenilor de pe scena Operei Naționale. Președintele ales a ajuns la Operă după ce a făcut o baie de mulțime în Piața Victoriei, o mulțime de oameni înghesuindu-se să-l felicite și să-i strige numele.
Klaus Iohannis a ajuns la Timisoara! Sute de studenti s-au inghesuit pentru a-l asculta pe presedintele ales
Președintele ales al României, Klaus Iohannis a ajuns marți la Timișoara pentru a comemora alături de cetățenii orașului de pe Bega cei 25 de ani de la Revoluția României.Liberalul a ajuns la Primăria Timișoara la ora 16:30. Acesta nu a dat niciun fel de declarații presei și a mers direct în biroul edilului Nicolae Robu,…
Robu: „Glorie eterna eroilor!”. Asociatiile de revolutionari, medaliate in cadrul plenului festiv
Consilierii locali ai Timișoarei alături de revoluționarii orașului s-au întâlnit marți pentru a comemora cei 25 de ani de la izbucnirea Revoluției din 1989. Evenimentul a avut loc pe data de 16 decembrie, iar primarul Nicolae Robu a înmânat 9 medalii pentru asociațiile de revoluționari din orașul de pe Bega. Plenul Consiliului Local Timișoara, menit…
Teatrul National din Timisoara omagiaza Revolutia din 1989 cu un spectacol de neuitat
În săptămâna în care locuitorii orașului de pe Bega, dar și românii de pretutindeni celebrează 25 de ani de la Revoluția din 1989, Teatrul Național din Timișoara a decis să omagieze acest moment istoric așa cum se cuvine. Pe scena naționalului se va juca „Liber de-acum”, un spectacol emoționat. Evenimentul va avea loc miercuri, 17…
Timisoara l-a cinstit pe Ion Monoran! Poetul are un bust pe Podul Traian
Timișorenii, revoluționarii și oficialii orașului s-au adunat marți pe Podul Traian, unde a fost dezvelit bustul poetului și revoluționarului Ion Monoran. Un adevărat simbol al Timișoarei, Monoran și-a riscat viața, fiind omul care a oprit tramvaiele în Piața Maria, rugându-i pe timișoreni să i se alăture în lupta împotriva sistemului comunist.
Cei mai talentati sportivi ai Timisoarei, premiati de oficialii orasului
Fie că este vorba despre atletism, natație, box sau fotbal, Timișoara se poate mândri cu sportivi de top ale căror performanțe sunt incontestabile. Astfel, copii, adolescenți sau seniori, adică cei mai talentați sportivi ai momentului au fost premiați luni, în cadrul Galei Sportului Timișorean. Zeci de sportivi au urcat luni pe scena Filarmonici Banatul, aici…
Proiectul „Patrimoniul Viu” prinde contur
Proiectul pentru promovarea zonelor turistice și a patrimoniului Banatului Român și Sârbesc, „Patrimoniul Viu”, prinde din ce în ce mai mult contur. După numeroasele activități legate de acest proiect, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Primăria Kikinda organizează încă un workshop menit să ajute cât mai mult la dezvoltarea turismul din zona de…
Din 2015 Spitalul Municipal Timisoara ar putea sa beneficieze de o noua cladire
Spitalul Municipal Timișoara va beneficia de o nouă clădire, pe lângă cele deja existente. Aceasta va fi amenajată în spațiul de la Clinicile Noi, iar aici se va muta Clinica de Cardiologie ASCAR, care se află pentru moment în chirie, dar și o parte din pacienții de la Oncologie. Proiectul este abia în faza incipientă,…
Peste 3,5 milioane de euro pentru reabilitarea unor blocuri din Timișoara
Încă 25 de blocuri vor beneficia de reabilitare termic în urma contractului semnat, luni, de primarul Nicolae Robu și directorul ADR Vest, Sorin Maxim. Lucrările vor începe de la anul, iar totul este realizat din fonduri europene. Edilul Timișoarei a declarat că proiectul va îmbunătății viața a peste 900 de familii, dar va contribui și…
Klaus Iohannis va comemora 25 de ani de la Revolutie alaturi de timisoreni / Programul vizitei
Președintele ales al României, Klaus Iohannis se va afla la Timișoara pe 16 decembrie pentru a comemora împlinirea a 25 de ani de la Revoluția din 1989. Liberalul a făcut anunțul săptămâna trecută, onorând astfel o promisiune făcută în luna octombrie. Klaus Iohannis a declarat în timpul campaniei electorale că dorește să revină la Timișoara…
Guvernul Ponta IV: fara Dragnea ca vicepremier
După o zi de deliberări Guvernul Ponta, varianta a IV-a, și-a anunțat noua structură. Una dintre schimbările majore o reprezintă lipsa lui Liviu Dragnea de la conducere, acesta pierzându-și funcția de vicepremier. De asemenea, printre noii miniștri se numără și Sorin Grindeanu, deputatul social-democrat de Timiș. În urma discuțiilor de vineri s-a decis că viitorul…
Zi mare pentru Sorin Grindeanu: este oficial presedintele PSD Timis si ministru al Comunicatiilor
Deputatul PSD Sorin Grindeanu are de duminică două funcții noi. Acesta a ajuns la cârma filialei de Timiș a PSD și a fost numit și ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, în cadrul Guvernului Ponta IV. Posibilitatea ca Grindeanu să-i ia locul lui Titu Bojin a fost vehiculată încă de când fostul președinte al PSD…
Cele mai indragite personaje Disney ajung la Timisoara, in concertul „Frumoasa si Bestia”
„Frumoasa și Bestia” este una dintre cele mai apreciate pelicule ale lui Walt Disney, iar copiii din toată lumea s-au putut bucura de frumusețea desenului animat. Acum, timișorenii vor avea ocazia să se le revadă pe îndrăgitele personaje într-un concert inedit pus la cale de Opera Națională Română Timișoara și de Teatrul Național Timișoara. Atât…
Dorel Cojan ramane interimar al Politiei Locale. Robu nu vrea sa „perturbe” treaba care merge bine
Din luna ianuarie, Dorel Cojan a preluat în interimat postul de șef al Poliției Locale. Deși trebuia să se organizeze un concurs pentru a se găsi un înlocuitor, Nicolae Robu a ales să renunțe la acest pas. Edilul a hotărât să-l lase pe Cojan în continuare în funcție pentru că… „dacă treaba merge bine, las-o…