Author Archives: Dariana Bratu

Incurcate-s caile politicii: Ciprian Mihok s-a inscris in PDL!

Incurcate-s caile politicii: Ciprian Mihok s-a inscris in PDL!

La începutul anului, Ciprian Mihok și Valentin Moldovan erau cele mai importante figuri ale PNȚCD Timiș, iar cei doi păreau că se înțeleg foarte bine. După alegerile de pe Colegiul III, lucrurile s-au schimbat însă, când unul a luat-o spre dreapta, celălalt spre stânga. Totul a culminat cu momentul în care Mihok a fost dat afară din partid. Nu a suspinat prea mult după foștii colegi și s-a înscris în PDL.

Festivalul Vinului

A inceput Festivalul Vinului… cu tarabe cu ciorapi, portofele si sutiene / FOTO

Peste 30.000 de litri de vin și must îi așteaptă, până duminică, pe timișorenii însetați. Festivalul Vinului a început vineri după-amiază, în zona Parcului Rozerlor. De fapt, în parc are loc programul artistic, iar stradă sunt tarabele cu mâncare, băutură și… talciocul! Nu lipsesesc ciorapii și chiloții, dar nici lacurile de unghii sau, pentru cei pioși, icoanele. Totul, în talmeș-balmeșul obișnuit.

De ce nu vine Ponta la Timisoara: Cum sa dai ochii cu oameni pentru care n-ai facut nimic?

Încă de la începutul campaniei electorale, prezidențiabilul PSD Victor Ponta s-a tot jucat cu ideea de a veni la Timișoara. Până acum și-a anunțat vizita de cel puțin patru ori, dar degeaba. Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, știe de ce Ponta se tot codește să vină. Motivul: îi este frică să dea ochii cu locuitorii orașului pentru care nu a alocat niciun leu.

A iesit soarele si pe strada lui Robu: Michelangelo e gata in mai putin de doua luni

Vremea bună din ultima perioadă s-a potrivit mănușă cu planurile municipalități de a lucra cât mai mult până la venirea iernii. Primarul Nicolae Robu a anunțat că, în ultimele săptămâni, s-a muncit foarte mult, atât la Michelangelo cât și pe celelalte șantiere din oraș, de dimineață până seara, ba chiar și duminica.

Lucian Mic si Sofronie Drincec, primele doua propuneri pentru scaunul de mitropolit al Banatului

Ședința Sinodului Mitropolitan, desfășurată joi după-amiază, a avut ca rezultat concret selectarea a doi candidați care ar putea să-l înlocuiască, în scaunul de mitropolit al Banatului, pe Înalt Preasfințitul Nicolae Corneanu, trecut la cele veșnice acum 40 de zile.

Joi se prezinta lista celor care ar putea sa-i ia locul Mitropolitului Corneanu

La Catedrala Mitropolitană din Timișoara s-a ținut, joi, parastasul de 40 de zile de la moarte Mitropolitului Banatului Nicolae Corneanu. Se încheie astfel perioada oficială de doliu și urmează o ședință a Sfântului Sinod, unde se va discuta cine sunt candidații care ar putea să-l înlocuiască pe Înalt Preasfințitul Corneanu.

Tara arde, un liberal se piaptana: daca Robu taie copacii, Horia Cristian ii… adopta!

Liberalii se dau de ceasul morții pentru a încerca să-i convingă pe alegători să voteze Klaus Iohannis, în turul doi al alegerilor prezidențiale. Deputatul Colegiului I, Horia Cristian, este și el în campanie… dar nu în aceasta. El e mai preocupat, în momentul de față, de plantarea de copaci așa că a pornit la împărțit de pliante.

Dobritoiu promite ca demisioneaza daca e gasit vinovat in dosarul „Locuinta de la MApN”

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, va demisiona din senat, dacă este găsit vinovat în cazul „Locuința de la MApN”. Președintele Comisiei de apărare din Senatul României s-a întâlnit, miercuri, la Timișoara, cu militari în rezervă și a făcut puțină campanie pentru Klaus Iohannis.

Strainii vor sa ajute cainii de la Danyflor, dupa incendiul devastator de la adapost

Bilanțul nefericit al incendiului de marți, de la adăpostul Danyflor, arată că aproape 50 de căței au murit. Alții au fugit pe câmp și câțiva au fost adoptați urgent de niște ONG-uri. Vestea acestui incident a ajuns însă foarte repede în străinătate, unde organizațiile de protecție a animalelor s-au mișcat imediat.

nicolae corneanu

De joi se deschide oficial lupta pentru scaunul de Mitropolit al Banatului

La împlinirea celor 40 de zile de doliu de la moartea Mitropolitului Nicolae Corneanu, joi, la Timișoara, va avea loc ședința de prezentare a candidaților eligibili care ar putea să-i ia locul. Până acum s-au vehiculat mai multe nume ale potențialilor înlocuitori, dar încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens. Patriarhul Daniel vine joi la Timișoara.

Noi cu cine votam? Societatea Timisoara vrea mesaj oficial de la Macovei ca-l sustine pe Iohannis

Susținătorii Monicăi Macovei vor un mesaj clar din partea acesteia în legătură cu prezidențiabilul pe care îl va susține în turul doi. Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara, i-a trimis deja Monicăi Macovei o scrisoare pentru a-i cere un răspuns pe această temă.

Ponta si Iohannis, invitati la o dezbatere despre Revolutie la UVT

Rectorul Universității de Vest vrea să-i aducă față în față pe Victor Ponta și pe Klaus Iohannis chiar în reputata instituție de învățământ timișoreană Cei doi candidați la președinție au fost invitați oficial să ia parte la o dezbatere publică unde se va discuta despre modul în care s-a dezvoltat România în urma Revoluției de acum 25 de ani, care a pornit de la Timișoara

A inceput remontarea stavilarului din Piata 700! Operatiunea costa 600.000 de euro

Stăvilarul descoperit în Piața 700, pe șantierul unde se ridică o nouă clădire de birouri, a ajuns în cea de-a treia etapă a proiectului de salvare. Marți s-a dat oficial startul la lucrările de reconstruire. Povestea obiectivului istoric este una foarte interesantă, iar din primăvara anului viitor aceasta va putea ajunge la toți timișorenii printr-un film documentar.

Protest in Piata Operei: timisoreni, nemultumiti de cum au fost organizate alegerile in diaspora

Modul în care s-au organizat alegerile prezidențiale în străinătate a creat numeroase probleme pentru alegătorii români care sunt departe de casă. Forțați să stea la cozi interminabile, în frig, pentru a putea să ajungă la cabinele de vot, aceștia au început să-și piardă răbdarea. Unii timișoreni au ieșit în Piața Operei pentru a-și exprima nemulțumirea.

Aplauze la sediul PNL Timis: ACL-istii, multumiti de scorul lui Iohannis

Rumoarea din sediul PNL Timiș nu s-a oprit, duminică seară, decât pentru câteva secunde, atunci când s-au anunțat primele rezultate ale exit-pollului. Au urmat aplauze și îmbrățișări când s-au anunțat estimările, iar ACL-iștii au respirat ușurați când au văzut că diferența dintre Klaus Iohannis și Victor Ponta, candidatul PSD, nu este atât de mare cum se credea.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.