Author Archives: Georgeta P.

Sarbatoare tunisiana la Timisoara

Tunisienii din Timișoara celebrează, sâmbătă, pentru prima data, succesul revoluției democratice din țara lor natală. Asociația Ligii Tunisienilor din România a pregătit un eveniment special pentru a aniversa un an de la înlăturarea celui de-al doilea președinte al țării.

Vinvest, la editia a noua

Capitala vinului se mută la Timișoara. În perioada 6-8 aprilie, aici va avea loc cea de-a noua ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest. Timp de trei zile, timişorenii, turiştii, dar şi o mulţime de invitaţi vor trece pragul Centrului Regional de Afaceri, pentru a testa cele mai bune vinuri.

S-au gasit vinovatii pentru explozia de pe strada Resita

Pe principiul mai bine mai târziu decât niciodată, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat, după mai bine de trei ani, cercetările în cazul exploziei de pe strada Reșița. De vină pentru incidentul în care și-au pierdut viața două persoane sunt muncitorii care efectuau lucrări în zonă.

In sfarsit, iarna la Timisoara / FOTO

La Timișoara, iarna a venit după Crăciunul sârbesc. Primii care au ieșit din case au fost copiii, bucuroși că, în sfârșit, nu au irosit vacanța de iarnă și au putut face primul om de zăpadă. Pentru șoferii care au ieșit de dimineață în oraș nu a fost tocmai ușor, deși cele două societăți angajate de municipalitate să efectueze deszăpezirea au împrăștiat sare sau material antiderapant.

S-au terminat reparatiile la Liceul Piarist

Episcopia Romano-Catolică a anuntat finalizarea lucrarilor de reparatii la ansamblul de cladiri din Piata Regina Maria nr.1. Acesta, destinat initial Liceului Piarist, este construit în stil Art Noveau si are statut de monument istoric categoria A.

A plonjat cu masina in Bega si a fugit

Un timișorean a ajuns, miercuri dimineață, cu mașina în Bega. A reușit să iasă din vehicul și a rupt-o la fugă. Polițiștii încearcă acum să afle cine este șoferul mașinii cumpărate în leasing.

A inceput batalia pentru biletele la concertul de Anul Nou 2013 de la Viena!

Marşul Radetzky şi “Dunărea Albastră” sună perfect la filarmonica din Viena. Pe 2 ianuarie s-a dat startul unei noi goane după un loc, unul din cele peste 1.700 de la concertul de anul viitor. Mii de oameni din întreaga lume aşteaptă cu sufletul la gură data de 2 ianuarie, pentru a se înscrie la tombola care permite accesul la acest eveniment special.

O noua “arma” impotriva ambroziei

Primul centru de monitorizare pentru Ambrosia artemisiifolia şi polen alergen din România a fost inaugurat de Universitatea de Ştiințe Agricole ş Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara. Centrul a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia.

Top