Consiliul Județean Timiș a anunțat că se va închide circulația rutieră, săptămâna viitoare, pe două dintre drumurile aflate în administrare. Restricțiile sunt necesare în vederea efectuării unor lucrări. Vizat este DJ 693, iar în urma restricțiilor va avea loc devierea traficului pe rute ocolitoare. În perioada 11.01 – 16.01, între orele 08 – 17, se…
Utilajele celor de la Drumuri au avut de lucru toată noaptea în zona de vest/Video
Zăpada a căzut din belșug în cursul nopții trecute, iar utilajele celor de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara au avut de lucru pentru a curăța carosabilul pentru drumurile din administrare. Peste 4.500 de tone de material antiderapant s-au răspândit în intervalul orar 17 – 5 pe drumurile naționale și autostrăzile din zona de…
Primarul Fritz, interesat de concursurile de numire a directorilor din școlile timișorene
Edilul șef al Timișoarei anunță că a discutat cu reprezentanții primăriei, trimiși în comisiile de concurs constituite pentru selectarea directorilor de școli din oraș. Aceste persoane au fost selectate din societate, nu au puterea de a decide conducătorii unităților școlare, dar Dominic Fritz a vrut să știe ce idei au avut candidații și dacă ce…
A venit iarna pe drumurile din Timiș. Cei de la DRDP și de la Primăria Timișoara au intervenit cu material antiderapant/Foto
Răcirea vremii de afară și precipitațiile au impus intervenția autorităților pe drumurile din Timișoara și din județ. Cei de la DRDP și de la Primăria Timișoara au scos utilajele de curățare pe teren. Pe raza Secției Drumuri Naționale Timișoara s-a acționat / patrulat cu 23 autoutilaje și au fost răspândite 104 tone de material antiderapant…
Piața imobiliară din Timișoara rămâne constantă. Prețurile cresc, cu valori mici
Prețurile solicitate la vânzarea apartamentelor din Timișoara cresc constant în ultima perioadă, cu pași mici, iar tendința s-a păstrat și în prima parte a acestui an. Plusul înregistrat a fost de 1% La începutul lui 2022, prețul mediu solicitat pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național se situează, potrivit Imobiliare.ro, la 1.593 de euro…
Noi surprize în acest weekend la Iulius Town: roboți gigant, muzică live și teatru de păpuși
Începutul noului an se simte cu o efervescență aparte la „Winter in My Town”, acolo unde timișorenii se pot bucura, în continuare, de o atmosferă relaxantă. Muzică, teatru de păpuși și roboții giganți de la Robo Xperience sunt elementele cheie pentru un weekend antrenant în Iulius Town. Sâmbătă și duminică, cei mici vor trăi o…
Primăria Timișoara vrea să schimbe total zona Oituz – Popa Șapcă. Este în proiect chiar și o stație de tren
Municipalitatea timișoreană dorește schimbarea totală a zonei Oituz-Popa Șapcă. Noua viziune include chiar și o nouă gară, care să fie componenta principală a unui punct intermodal de transport. Planul urbanistic respectiv este delimitat de str. Popa Șapcă, str. Oituz, Calea A. I. Cuza și str. A. Demetriade și va avea o suprafață totală de 16,7…
CJ Timiș vrea super ”sculărie” pentru biciclete, cu 100.000 de lei
Peste o sută de mii de lei, plus TVA este dispus Consiliul Județean Timiș să dea pentru achiziționarea unei structuri închise în cadrul căreia să se poată parca bicicletele angajații eco ai instituției. Dar nu va fi orice fel de structură, chiar dacă trebuie să ofere doar 12 de locuri de parcare a mijloacelor de…
Viceprimarul Tabără vrea deschiderea unor secții ale Poliției Locale
Responsabil cu Poliția Locală în cadrul Primăriei Timișoara, viceprimarul Cosmin Tabără își propune deschiderea mai multor secții ale acestei structuri de ordine în cartierele orașului. Deja au fost găsite spații în zona Dacia și Piața Doina, altă secție fiind dorită în zona zero a orașului. Tabără dorește pentru 2022 eficientizarea Poliției Locale și apropierea mai…
Autoritățile, nevoite să ardă saltelele folosite la Centrul de carantinare a migranților, de la Liceul CFR. Erau pline cu paraziți
Centrul de carantinare deschis de autoritățile locale timișorene pentru migranți la Liceu CFR s-a confruntat cu probleme mari, o situație de așteptat, având în vedere că migranții au adus la pachet cu ei și o serie de boli, dar și diferiți paraziți. S-a ajuns chiar în situația de a fi necesară arderea saltelelor folosite acolo,…
CNI a semnat contractul de execuție pentru ridicarea noului cămin studențesc al Universității de Vest Timișoara/FOTO
Construcția celui mai mare cămin studențesc din România, care va aparține Universității de Vest Timișoara poate începe. Compania Națională de Investiții a semnat contractul de execuție cu societatea Concelex, aceasta urmând să ridice un nou cămin, pe strada Renașterii. Guvernul României a aprobat, în 2021, proiectul de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest…
Timișul se pregătește de valul 5 al pandemiei de Coronavirus. Se înființează opt centre de evaluare a pacienților
Județul Timiș pune la punct în prezent primele măsuri de organizare pentru a se putea trece peste cel mai nou val de coronavirus. Deocamdată tulpina Omicron este foarte puțin prezentă, ca și inexistentă, dominantă fiind varianta Delta. Ca și noutate absolută, se vor înființa opt centre de evaluare a pacienților, care, teoretic, ar trebui să…
Primăria primește donație un teren pe Calea Martirilor, pentru a realiza o nouă stație de autobuz
Primăria Timișoara își propune înființarea unei noi stații de autobuz, pe Calea Martirilor. Aceasta ar urma să fie amplasată în apropierea și pe un teren donat de o nouă unitate comercială, inaugurată de curând în zonă. Consilierii locali timișoreni vor avea de aprobat, în prima ședință de plen a anului, acceptarea donației unui teren din…
Zona istorică Fabric va avea un regulament pentru utilizarea clădirilor istorice
Direcția Județeană pentru Cultură Timiș și Primăria Timișoara sunt aproape de semnarea unui protocol de colaborare, care va avea ca scop final protejarea clădirilor istorice din zona Fabric. Deși prevăzut de legislația în vigoare, un asemenea acord nu a mai fost semnat la Timișoara, documentul va oferi proprietarilor de clădiri istorice informații legate de tipul…
Liceul Lenau are fațadă nouă, fără schele. Lucrările de reabilitare continuă
Zona istorică a Timișoarei are o nouă clădire cu fațadă frumoasă, renovată. Vorbim de cea a Liceului Lenau, una dintre cele mai importante pentru comunitatea locală. Lucrările continuă în interior, dar sunt aproape de finalizare. Liceul din Timișoara care a dat doi premiați cu Nobel își dezvăluie zilele acestea, în sfârșit, noua față, ne spune…
Aeroportul Internațional Timișoara are un nou colaborator performant în programul de internship. Dax va semnala prezența ”prafurilor de la mama-mare”/FOTO
”Prafurile de la mama-mare” vor trece mai greu de filtrul Vămii, prezentă la Aeroportul Internațional Timișoara. Dax, un nou ”stagiar” se va afla în patrulare printre bagajele călătorilor, iar nasul său fin va recepționa tot ce nu ar trebui să se afle acolo, ne spun cei de la AIT. Dax momentan se perfecționează, dar va…
FALT acuză guvernul că vrea să își asume pe nedrept reducerea cotei de TVA aplicată la energia termică
Federația Asociațiilor de Locatari Timișoara acuză actualul guvern că dorește să își aloce, nejustificat, o serie de merite care nu i se cuvin. Mai precis, acuzațiile se referă la reducerea TVA aplicat la energia termică, de la 19 la 5 procente, lucru care era prevăzut oricum în Codul Fiscal, cu valabilitate pe un an de…
Noul an a adus în Iulius Town reduceri de până la 70%
Stilul tău are nevoie mereu de mici ajustări, care să-ți aducă o parte din bucuriile cotidiene: un parfum nou, o rochie numai bună de scos la plimbare, o geantă șic, o pereche de încălțăminte de sezon sau pulovere perfecte pentru o escapadă la munte îți vor oferi vibe-ul de care ai nevoie la începutul noului…
Au fost depuse șapte oferte pentru modernizarea căii ferate dintre Timișoara și Caransebeș
Un număr de șapte oferte au fost depuse pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeş – Lugoj – Timişoara, cuprins în cel mai mare proiect feroviar inclus în cadrul PNRR, reabilitarea liniei de tren Caransebeş – Arad, în lungime de 155 kilometri, estimată la 1,3 miliarde de euro. La final, pe lotul scos la licitație…
Fostul director al Regionalei CFR Timișoara va conduce CFR Infrastructură pentru un mandat interimar de patru luni
Fostul șef al Regionalei CFR Timișoara, Ion Alexandru Simu a fost numit de curând în funcția de director general, la nivel național, al companiei CFR Infrastructură. El va ocupa postul interimar, mandatul acordat de Consiliul de Administrație pe o perioadă de patru luni. Simu este de profesie inginer, fiiind absolvent al Facultății de Mecanică, specializarea…