Author Archives: editor

Sfarsitul lumii bune

Cică sfârșitul lumii ajunge în România. Se uită în stânga, se uită în dreapta și zice: „Păi aici am mai fost!”. Cel puțin așa spunea un banc. Până la urmă vine sau nu vine, că e bine de știut? Dacă vine fără să ne gândim la el, o să ne pară rău că nu ne-am luat rămas bun de la cei dragi, de la mașinile 4×4, de la averi și vile, de la fondurile europene, de la damigenele cu țuică, rudele cu cârnați și de la butoiul cu varză.

Intreruperi de curent

Compania Enel nu a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică în Timișoara. Acestea vor avea loc în județ, după cum urmează: Giarmata (Avicola – Ferma Tineret), Orțișoara (antenă Radiocom), Lugoj (str. Vladimirescu, Mureșului, Teiului, Bărnuțiu, Vlahuță, Margaretelor, Bocșei, Oituz, Rozelor, 1 Mai, Fundătura Bocșei), orele 9 – 16; Căpăt (p), orele 8 – 18; Răchita

colterm

Robu vrea sa mute tevile de caldura pe casa scarilor

Își plătesc cu regularitate facturile la încălzire, dar tot stau cu frica în sân că vor rămâne în frig în plină iarnă. E situația multor timișoreni care locuiesc la bloc și ai căror vecini au restanțe la Colterm. Primăria vrea să mute țevile pe casa scărilor, pentru ca rău-platnicii să fie debranșați individual.

Fara apa calda si caldura

Colterm anunță că, pentru remedierea unei defecţiuni survenite pe reţeaua termică primară, marţi, între orele 8 și 16, va întrerupe furnizarea apei calde de consum şi căldurii, la următoarele puncte termice: 27, 28, 29, 38A, 39, 40 şi 41. Vor fi afectaţi timișorenii care locuiesc în zonele Ion Ionescu de la Brad şi Calea Sever

Intreruperi de curent

Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Aleea Pădurea Verde (p), orele 9 – 17; Dumbrăvița (str. M. Eminescu, Silvana, Bălcescu, Danaide, Crinului, Castanilor, Semenic, Alma, Leandrului, Creației, P. Craiului, Gutâiului) Sânandrei (p), Jimbolia (str. Lorena, Spre Vest, Liviu Rebreanu, C-tin Brâncoveanu), Lugoj (str. Vladimirescu, Mureșului, Teiului, Bărnuțiu, Vlahuță,

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.