Teatrul Studenţesc Thespis prezintă, de duminică, a XIX-a ediţie a festivalului „Săptămâna de teatru 16-22 Decembrie”. Prima ediție a acestuia a avut loc în 1994, la inițiativa lui Lelu Bihoi, mentorul Thespis, care a vrut o săptămână de teatru care să reamintească idealurile Revoluţiei.
Negru ca asfaltul si Alba ca Zapada
Dumnezeu a luat în serios amenințările primăriei și s-a apucat să deszăpezească Timișoara cu temperaturi mai mari de zero grade Celsius. Indiscutabil El e proprietarul acestei lumi, deci și al capitalei Banatului, așa că Poliția Locală cred că pe El l-a vizat când s-a lăudat că a emis somații, nu pe tot nesimțitul care pune mâna pe lopată doar cât să-și scoată mașina de teren.
Cumparati cartea, primiti si invitatia la filmul „Viata lui Pi”
Librăria „Cartea de Nisip”, în parteneriat cu Editura Polirom, Odeon Cineplex și Cinema City, vă invită la avanpremiera filmului „Life of Pi” / „Viața lui Pi”, ecranizarea cărţii lui Yann Martel, în regia lui Ang Lee.
Cel mai vechi film de animatie din lume ajuta Fundatia „Pentru Voi”
Fundaţia „Pentru Voi”, în colaborare cu Asociaţia Marele Ecran, organizează, la Filarmonica Banatul, un spectacol caritabil inedit. Cu această ocazie va fi prezentat cel mai vechi film de animație, „Aventurile Prinţului Ahmed”, cu o coloană sonoră originală, prezentată live.
Fondul de finantare „Lumea prin Culoare si Sunet”
În cadrul acțiunilor de responsabilitate socială, Orange România, prin Fundația Orange România, a creat un fond de finanțare a proiectelor ce au ca și scop îmbunătățirea integrării sociale a persoanelor cu anumite deficianțe senzoriale (văz și/sau auz).
Pacaleli si Pacalici
Ferice e cel care habar n-are să facă diferența dintre o minciună electorală și o promisiune realizabilă și făcută cu onestitate. Credulul nu se mai enervează când cineva îl minte cu seninătate și trece în latura cealaltă și devine total dezinteresat de fenomenul electoral, pe motiv că toți mint și nu merită deranjul.
Petrecere de Craciun, in stil Zumba
Timișorenii amatori de distracție și mișcare sunt invitați, sâmbătă, la o petrecere de Crăciun în stil Zumba Fitness®. Evenimentul are loc într-un spațiu total neconvențional pentru acest gen de activitate, iar intrarea este gratuită.
Intreruperi de curent
Enel a programat, vineri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Munteniei Bl. C28, Zona Lunei – blocuri, I. Neculce (p), orele 9 – 16; Jimbolia (str. Colonia Clarii Vii), orele 9 – 16; Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), Căpăt, orele 8 – 18.
„Equestrian Christmas Show”, in manejul de la Jebel
Pe 16 decembrie, Școala de Echitație „Laurențiu Covaci” organizează ultimul eveniment din acest an, „Equestrian Christmas Show”. Spectacolul va avea loc în manejul de la intrarea în Jebel.
Cum sa va faceti traistute pentru colindat, atelier pentru mici si mari
Se apropie vremea colindelor, așa că ar fi bine să vă pregătiți trăistuța. Dacă n-aveți așa ceva, nu-i nimic, puteți învăța, duminică, să vă faceți una pe gustul vostru.
Film despre jucarii, la Casa Artelor
Pelicula Culturală vă invită la proiecţia, în premieră pentru Timişoara, a documentarului polonez „Jucăriile”/„Zabawki”, în regia şi scenariul lui Andrzej Wolski. Biletul de intrare este o… jucărie.
Intreruperi de curent
Enel a programat, joi, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – Calea Torontalului (p), str. I. Nemoianu nr. 5, orele 9 – 17; Giarmata (SC Indus, IAS Abator, Fabrica de gheață), Jimbolia (str. Colonia Clarii Vii, siloz Agricola Sam Giorgio), Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), orele 9 –…
Ca inainte de sarbatori: timisorenii se inghesuie sa doneze sange
Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, numărul donatorilor de sânge aproape că s-a dublat. Asta în condiţiile în care, vara, Centrul de Transfuzii Timişoara ajunge chiar şi în situaţia de a apela la alte unităţi medicale din regiune pentru a asigura necesarul de sânge. În această perioadă, numărul donatorilor care vin pe zi poate atinge…
Sania lui Mos Craciun trece pe la Carturesti
„Sania lui Moş Crăciun” aduce, la librăria Cărturești Mercy, vernisajul unei expoziţii de desene decupate al căror autor este Răzvan Alexandru Cornici.
Kamelia, un nou remix oficial / AUDIO
S-a lansat în muzica românească cu hituri R&B și Hip-Hop, dar, încet-încet, în piesele Kameliei au apărut accente dance, house și chiar dubstep. În prag de sărbători, talentata timișoreană lansează un nou remix, la piesa „U Can Do It”.
Liga I: Pentru ca n-a fost cuminte, Mitica de la Liga a ramas fara etapa 20 inainte de Craciun
Mitică Dragomir a muşcat-o un pic, aşa, ca înainte de Sărbători, după ce cluburile au votat (12 din 18) amânarea etapei a 20-a pentru primăvara anului viitor. El, miticul (cu accent pe primul i) Mitică, ar fi dorit să se joace încă o rundă anul ăsta, că, virgulă, conform planificării, televiziunile care transmit onor-meciurile de fotbal din prima divizie au inclus-o deja în lista de programe.
Intreruperi de curent
Enel a programat, miercuri, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Sergent Mușat nr. 1, orele 9 – 17; Lugoj (str. T. Vladimirescu, S. Bărnuțiu, A. Vlahuță, Mureșului, Teiului), orele 9 – 17; Bodo, Căpăt (p), orele 8 – 18; Jimbolia (str. Lorena, Simion Bărnuțiu, Vasile Lucaciu și adiacente, Republicii), Grabați (Comagra),…
Incendiu devastator langa stadionul CFR
Un depozit de anvelope și vopsele s-a făcut scrum marți noapte, lângă stadionul CFR. Șase mașini de pompieri au stins, după câteva ore, focul, dar pagubele sunt uriașe.
Inna, super-concert cu trupa live, la Heaven
Inna se întoarce la Timişoara după patru luni şi pregăteşte un spectacol în premieră pe malul Begăi. Și nu vine singură, ci însoțită de un întreg band, pentru un concert live care nu trebuie ratat dacă sunteți fani adevărați.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Simion Bărnuțiu nr. 54, Bl. 52, 56, 54, D14, D16, D12, D16, Bl.15, orele 9 – 17; Giarmata (SC Avicola – ferma tineret), Sânandrei (p), Jimbolia (str. Lorena, Spre Vest, L. Rebreanu, C-tin Brâncoveanu), Grabați (ferma 4 Smithfield COMAGRA), Lugoj (str.…