Author Archives: Silvia Suciu

Mos Craciun vine uneori cu… motocicleta / FOTO

Mos Craciun vine uneori cu… motocicleta / FOTO

Par duri și deloc ușor impresionabili, însă e doar o aparență. Motocicliștii de la Timișoara Bikers au făcut dovada sufletelor lor mari, înseninând sărbătorile unor copii cu care viața n-a fost foarte darnică. Ei au ajuns la Stanciova, Herneacova și Bazoș, unde au dus daruri.

Regasiti gustul copilariei la Cofetaria Trandafirul! Expozitie dulce de sarbatori / FOTO

Cu toți ducem dorul delicioaselor prăjituri făcute de bunicile noastre, pe vremea când eram copii. Acum putem regăsi gustul de neuitat al doboșului, al napolitanelor de casă și al turtei dulci la expoziția cu vânzare organizată, de sărbători, la cofetăriile Trandafirul. Tot aici, pofticioșii vor putea găsi delicatese cu lavandă, ciocolată belgiană și câte și mai câte.

Revelion 2016, intre… Lambrino si Cargo

Timișorenii care se așteptau la un program spectaculos în noaptea dintre ani, în Piața Victoriei, nu vor fi foarte încântați, probabil, de programul pregătit de primărie. Punctul culminant va fi concertul Cargo! La revelionul de anul trecut, PMT a fost în Top 5 „codași”, la nivel național, din punctul de vedere al sumei plătite pentru petrecerea din stradă.

Iustin Miron si Pantelimon Susnea, de la Manastirea Oasa, din nou in conferinta la Timisoara

Liga Studenților din Timișoara și Filiala Timişoara a Asociației Studenților Creștin Ortodocși din România organizează joi, 10 decembrie, de la ora 18,30, în Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” o întâlnire cu tema „Biserica”, o conferință din ciclul „Părintele Teofil în 5 puncte”.

alegeri

Se cauta experti electorali! Cum poti ajunge presedinte de sectie de votare

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) lansează, în această perioadă, o campanie de recrutare a persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali. Dintre acestea vor fi desemnați, anul viitor, președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.

De ce iubim Romania, varianta studenti straini / FOTO

Peste 30 de motive pentru care ar trebui să iubim România. Dar nu spuse de români, ci de studenți străini. Totul, într-un experiment pus la cale de Liga Studenților Români din Străinătate, filiala Rusia. Pe coli A4, tinerii au înșirat motive la care mulți români nu s-au gândit probabil, iar criticile nu au întârziat să apară… Din partea românilor!

Lugosiada: primul Dracula, re-povestit la Casa Studentilor

Casa de Cultură a Studenţilor şi Universitatea de Vest, prin Facultatea de Muzică şi Teatru, specializarea Actorie şi Facultatea de Arte, prezintă „Lugosiada”, în memoria actorului Béla Lugosi. Evenimentul se înscrie în seria restituirilor către conștiința publică, în special către tineri, a unor personalități artistice mondiale provenite din această parte de țară.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.