Author Archives: Vlad Stoian

Timiș: 2.700 de persoane sunt în izolare și 89 în carantină

Timiș: 2.700 de persoane sunt în izolare și 89 în carantină

În Timiș sunt astăzi 2.700 de persoane în izolare la domiciliu, cu 54 mai puțin față de ziua precedentă. În judet sunt astăzi 2.700 de persoane aflate în izolare la domiciliu, față de 2.754, câte erau cu o zi înainte. În carantină sunt 89 de persoane, față de 88, câte erau cu o zi înainte.

Timiș: peste 5.300 de elevi sunt așteptați la proba de Matematică a Evaluării Naționale, în timpul pandemiei de SARS-COv2

Astăzi are loc cea de-a doua probă a Evaluării Naționale – proba scrisă la Matematică. În Timiș sunt așteptați la examen peste 5.300 de elevi, cărora li se va lua temperatura la intrarea în școală. La Evaluarea Națională, în Timiș, s-au înscris 5.352 elevi. Dintre aceștia, 8 copii sunt în izolare la domiciliu și vor

Voichita Lazureanu

Voichiţa Lăzureanu a fost schimbată (şi) din funcţia de director medical la “Victor Babeş”

Voichița Lăzureanu, directorul medical al Spitalului “Victor Babeș” din Timișoara, a fost demisă din funcție. În locul ei a venit Diana Manolescu, șefa laboratorului de Radiologie. În urmă cu o lună, Lăzureanu a fost schimbată din funcţia de manager al spitalului afla în prima linie a luptei cu COVID-19. Schimbarea a avut loc la începutul

Calin Dobra CJ Timis

CJ Timiș accesează fonduri europene pentru a deconta o parte din cheltuielile cu aparatura medicală achiziţionată în lupta cu COVID-19

Pentru a acoperi o parte din banii alocați din bugetul propriu pentru aparatura medicală către spitale aflate în lupta cu coronavirusul, reprezentanții Consiliului Județean Timiș accesează fonduri europene. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, transmite că într-o primă fază se va încerca recuperarea a 8 milioane de lei, bani care au fost alocați pentru 10 paturi

Cel mai longeviv actor al „Naționalului” timișorean, Vladimir Jurăscu, a plecat printre stele, după aproape 70 de ani pe scenă

A murit cel mai longeviv actor al Teatrului Național din Timișoara. Vladimir Jurăscu a plecat printre stele, marți, 16 iunie. Tocmai ce împlinise 93 de ani. Aproape 70 de ani din viață i-a petrecut pe scenă. Vladimir Jurăscu a jucat timp de 45 de ani pe scena Teatrului Național Timișoara. Peste 350 de roluri a

coronavirus

Din nou, număr mare de infectări cu COVID-19, în ultimele 24 de ore: 250. În Timiş, tot zero cazuri

Numărul de infectări cu coronavirus rămâne ridicat în România. În ultimele 24 de ore, s-au îmbolnăvit 250 de persoane, iar alte zece au decedat. Judeţul Timiş se menţine cu un total de 511 cazuri de coronavirus, fiind a patra zi în care nu s-a îmbolnăvit nicio persoană. Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au

Timișoara Refugee Art Festival: peste 1.500 de refugiați în România

Va avea loc o nouă ediție a Timișoara Refugee Art Festival, sub numele de TRAF – ItheMigrant2020. Evenimentul se va desfășura în Timișoara, în 20 iunie 2020, de Ziua Mondială a Refugiaților. Festivalul își dorește să aducă în atenția publicului larg fenomenul migrației din România, vorbind despre refugiați și migranți. Timisoara Refugee Art Festival a

Cod Portocaliu în Banat: vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un nou Cod Portocaliu, valabil astăzi, 16 iunie, de la ora 12 la ora 23, valabil și pentru Banat. Se vor semnala cantități de apă însemnate și va fi instabilitate atmosferică accentuată, vânt, vijelii și descărcări electrice. În după-amiaza zilei de marți (16 iunie) și la începutul nopții

A scăzut numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare în Timiș

A scăzut numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare în Timiș De la o zi la alta scade numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare în Timiș. Astăzi mai sunt 88 de persoane în carantină în Timiș. Astăzi, în Timiș, sunt 2.754 persoane în izolare la domiciliu, față de 2.918, câte erau în

Case și curți inundate la Lugoj, în urma ploilor abundente. Intervin pompierii militari

Ploile abundente din ultima perioadă au inundat casele, curțile și subsolurile mai multor locuințe din Lugoj. Pompierii au fost solicitați să intervină pe mai multe străzi, în această dimineață. Pompierii militari lugojeni au fost solicitați să intervină pe mai multe străzi din Lugoj pentru evacuarea apei din curțile și subsolurile inundate. Pompierii intervin cu o

Timiș: peste 10.000 de pachete cu produse de igienă ajung la persoanele care sunt în risc de sărăcie

A început livrarea către primăriile din județul Timiș a pachetelor de igienă, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor, derulat de Guvernul României. Programul se adresează persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. În județul Timiș se distribuie un număr de 10.343 pachete de igienă. Luni, 15 iunie, s-au distribuit pachetele de igienă în 17

evolutie coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică: Respectarea normelor sanitare este singura garanție că măsurile de relaxare pot fi menținute

Grupul de Comunicare Strategică transmite că în ultimele zile a avut loc o evoluție negativă a raportului dintre numărul persoanelor confirmate cu noul COVID-19 și numărul persoanelor vindecate și transmite că respectarea normelor sanitare din partea cât mai multor cetățeni este singura garanție că măsurile de relaxare luate până în prezent pot fi menținute Grupul

motociclete SMURD

Pompierii scot motocicletele SMURD pe străzi. Una va patrula în zona centrală a Timișoarei, iar cea de-a doua pe autostradă

Cele două motociclete SMURD aflate în dotarea pompierilor din Timiș, ies pe străzi, de astăzi, pentru a micșora timpul de răspuns atunci când sunt solicitați să acorde primul ajutor medical. Pentru ca pompierii să ajungă în cel mai scurt timp la o intervenție, comanda inspectoratului a dispus operaționalizarea celor două motociclete SMURD pentru acordarea primului

Ordin comun care stabilește măsurile necesare pentru redeschiderea creșelor, grădinițelor și unităților afterschool

După ce creșele, grădinițele și afterschoolurile au fost deschise de luni, 15 iunie, declarativ, fără norme de aplicare, au fost emise și măsurile necesare. A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial, astăzi, 15 iunie, Ordinul comun dintre Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care stabilește măsurile necesare în

Timiș: dosar penal pentru un tânăr care s-a urcat băut la volan

Polițiștii orașului Făget au oprit pentru control, în satul Temerești, un autoturism condus de un bărbat, de 28 de ani. Tânărul se afla sub influența băuturilor alcoolice. Oamenii legii l-au oprit pe tânăr în 13 iunie. Avea o alcoolemie de 0,69mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma testării cu aparatul etilotest. „Cel în cauză,

bilant coronavirus

A scăzut numărul de infectări cu COVID-19, în ultimele 24 de ore. Judeţul Timiş rămâne pe zero cazuri

La nvel naţional, numărul de infectări cu coronavirus a scăzut spectaculos, de la 320 de în ziua precedentă, la 166 de cazuri, în ultimele 24 de ore. Pe de altă parte şi numărul de teste efectuate a fost mai mic. Judeţul Timiş se menţine pentru a treia zi la rând la un total de 511

Polițiștii au reținut 45 de permise și au dat peste 600 de amenzi pe drumurile din Timiș, în weekend

În weekend, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ. Au aplicat peste 600 de amenzi și au reţinut 45 de permise de conducere. În perioada 12-14 iunie, poliţiştii rutieri din Timiș au fost pe străzi pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente. Oamenii legii au constatat 15 infracțiuni și au aplicat 629 de sancţiuni contravenţionale

Timiș: a scăzut numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare

La începutul acestei săptămâni, în Timiș a scăzut numărul persoanelor aflate în carantină și în izolare. Astăzi, conform Instituției Prefectului, în Timiș sunt 2.918 persoane aflate în izolare la domiciliu, față de 3.113, cât era în urmă cu o zi, iar în carantină sunt 100 de persoane, față de 105, cât erau in urmă cu

furtuni

Cod Portocaliu în Banat: intensificări puternice ale vântului, descărcări electrice și grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare Cod Portocaliu pentru zona Banatului. Vor fi intensificări puternice ale vântului, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervalul 15 iunie, ora 13:00 – 16 iunie, ora 03:00, se vor acumula cantități de apă însemnate și vor avea loc intensificări puternice ale vântului, frecvente descărcări electrice

Premiu pentru Liceul Atanasie Marienescu din Lipova. Profesor – pe podium la My Story with Etwinning

Liceul Atanasie Marienescu, Lipova, din județul Arad, s-a clasat pe poziția a treia în competiția My Story with Etwinning. Premiul l-a adus un profesor de limba engleză, care predă copiilor în timpul pandemiei folosindu-se de noile tehnologii. Competiția s-a desfășurat pe platforma Etwinning România. Profesorul Carmen Mirela Butaciu, profesor de limba engleză, a primit 500

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.