Cu un lot mult mai bun faţă de campionatul trecut, Poli Timişoara poate spera la un sezon fără emoţiile de acum un an, chiar dacă problemele financiare ale clubului sunt cel puţin la fel de mari.
Le-au pus frana ceferistilor! Victorie mare pentru Poli contra echipei de pe primul loc
Neînvinsul lider CFR Cluj venea la Timişoara pe un cal mare şi frumos, cu 6 victorii din 7 posibile şi cu doar un gol primit. Lucrurile aveau să se schimbe după meciul de pe stadionul „Dan Păltinişanu”, la capătul unui joc extrem de spectaculos.
Momentul adevarului pentru Poli. Duel cu cea mai tare echipa din Liga 1
O vorbă din fotbalul spune că niciun meci nu este ușor și că următorul e cel mai important. În cazul prim-divizionarei Poli Timișoara, duelul de sâmbătă cu CFR Cluj este de departe cel mai greu din această perioadă.
Trageti in tinte false. Ce-ar avea Radu Naum cu Timisoara?
ACS Poli nu are presă bună, asta e clar. Că o mai criticăm noi aici, în media locală, pentru managementul politic aiurea, pentru prostul marketing, pentru ce se întâmplă la juniori, salarii la antrenori, copii pierduți pe mâna unor geambași etc…
De doi lei sperante de la Robu pentru suporterii lui Poli
Întors dintr-un binemeritat concediu în Spania, „fanaticul muncii” Nicolae Robu s-a apucat imediat de treabă. Printre prioritățile sale la revenirea în Timișoara s-a numărat și echipa sa de suflet, Poli.
Le-au dat cu „gaz” la ei in casa! Succes important pentru ACS Poli
Poli s-a deplasat la Mediaş cu speranţe, după ce „şeful” oraşului Nicolae Robu anunţa că gruparea bănăţeană este în negocieri cu mai mulţi sponsori, dar şi cu încredere, mai ales că, în faţa „găzarilor”, alb-violeţii nu au pierdut în ultimele 6 întâlniri directe.
4 investitori, interesati de ACS Poli. Robu a anuntat ca a purtat primele negocieri
OUG 28 este o „tâmpenie”, iar situația clubului ACS Poli nu este deloc roz. Nu sunt bani și, în plus, „PSD și acoliții săi” s-au pus de-a curmezișul în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local. Primarul Nicolae Robu anunță că a discutat cu nu mai puțin de 4 potențiali investitori și cere răbdare. Totul, într-un „comunicat privind ce se mai întâmplă la Clubul de Fotbal ACS Poli”.
Un fundas a parasit Poli Timisoara pentru o echipa din Judet
Incertitudinea financiară de la Poli Timişoara îi determină pe jucătorii din lotul pregătit de Ionuţ Popa să plece unde văd cu ochii. Primul a fost atacantul Cristian Bud. Acesta a fost urmat de un jucător care nu a bifat nici măcar un minut în actuala stagiune, după ce a fost transferat în această vară de la o echipă din eşalonul secund.
„Cenusareasa” a aratat mai bine decat campioana, dar pe tabela nu s-a vazut
Nu s-a văzut diferenţa! O echipă condamnată anul trecut, dar care a făcut mai mult decât trebuia, salvându-se de la retrogradare, iar în plus a jucat în semifinalele Cupei României şi finala Cupei Ligii, a jucat de la egal la egal cu Viitorul Constanţa.
Cazul Poli sau cum sa ne omoram cu zile
Citesc tot felul de calcule electorale pe seama lui Poli și nu numai. Nicolae Robu, primarul Timișoarei, are tot interesul să arunce rahatul pe PSD, iar PSD nu face nimic să nu-l încaseze, ba chiar face stop pe piept și câteva duble cu el, precum Cristiano Ronaldo în reclamă.
Vor sa arate ca au Viitor. Poli se gandeste la o victorie contra campioanei
Meciuri la foc automat pentru singura prim-divizionară de fotbal din Timișoara, care vineri va susține al treila joc în doar 8 zile. Poli întâlnește Viitorul, care vine în Banat fără Benzar și Nedelcu, acontați de FCSB pentru aproape 3 milioane de euro.
Nicio surpriza la Botosani. Poli pierde la limita in fata liderului
Poli a deschis şi runda a 5-a, după ce a făcut acelaşi lucru şi etapa anterioară. De data aceasta însă nu a mai fost cu noroc, bănăţenii întâlnind o echipă aflată în mare formă, FC Botoşani, liderul la zi al campionatului. Chiar dacă moldovenii l-au pierdut pe golgheterul Golofca şi au părut că nu forţează, au reuşit să câştige.
Problemele financiare afecteaza activitatea de la Poli: Echipa a doua a fost desfiintata!
Situaţia tinde să devină dramatică la singura prim-divizionară din Vestul ţării, Poli Timişoara. Dacă toată lumea ştie de problemele financiare, iată că acestea produc şi victime… echipa a doua se desfiinţează.
Radu Birlica pricepe mai greu sau a vrut sa-l dea in fapt pe Robu?
Cu toate că a început campionatul mai mult decât satisfăcător, având două victorii și tot atâtea înfrângeri, situația de la ACS Poli este departe de-a fi lipsită de frământări. Neplătiți de patru-cinci luni, unii jucători au refuzat chiar și să se mai antreneze.
Doua meciuri grele pentru ACS Poli in doar cateva zile
Jucătorii lui Ionuţ Popa au parte de două misiuni foarte grele în această săptpmână. Prima este programată marți, de la o oră atipică pentru fotbal, 16.45. Este vorba despre primul meci din runda a V-a, care este şi prima intermediară a acestui sezon, la Botoşani!
Cu Mailat excelent, Poli a trecut mai usor decat o arata scorul de Juventus
La 40 de grade și doar cu câteva sute de spectatori în tribune, Poli a jucat un fotbal bun, în fața unei echipe modeste. Meciul s-a ridicat totuși la nivelul unei partide de prima ligă.
Vin banii la Poli sau isi mai bate joc cineva de primarul Robu?
Doi ani și-a bătut joc Curtea de Conturi a României de primărie și de clubul de fotbal ACS Poli. Nici nu mă mai interesează dacă pe lege au avut dreptate auditorii CCR, dacă dreptatea asta au împărțit-o numai unde au avut ei chef.
Robu, atac la consilierii locali: Trebuie sa dea socoteala, Poli este o stare de spirit
Finanțarea lui ACS Poli a rămas în așteptare, după ce proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Nicolae Robu. Asta, pentru că era clar că nu vor fi obținute voturile necesare. Edilul a răbufnit pe Facebook.
ACS Poli nu primeste bani de la bugetul local! Robu a retras proiectul dupa aproape doua ore de discutii
Plen cu scântei de Ziua Timișoarei. Proiectul prin care ar fi trebuit alocați primii bani către Poli, după doi ani de „secetă”, a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Nicolae Robu. A fost nevoie de zeci de minute de discuții.
1,1 milioane de euro de la bugetul local, propusi pentru Poli. Cu rectificare bugetara de peste 1 milion
Ziua Timișoarei poate însemna revenirea pe lista finanțatorilor lui Poli a Primăriei Timișoara. În plenul festiv se cere aprobarea a aproape 1,1 milioane de euro pentru alb-violeți, din cele 1,3 milioane cerute de club pentru anul 2017.E nevoie și de rectificare bugetară.