Primarul Nicolae Robu se declară neputincios în fața romilor care terorizează timișorenii în anumite cartiere. Ultimul caz s-a înregistrat în zona Traian, unde niște romi care locuiesc ilegal într-un imobil uitat de proprietar le fac zile negre vecinilor. Edilul aruncă săgeți înspre parlamentari.
Medic atacat de caini in fata Spitalului Judetean
Mergea spre serviciu, pentru a consulta un pacient, însă a ajuns, la rândul lui, pacient pentru colegii de la Urgențe. I s-a întâmplat unui urolog de la Spitalul Județean, atacat de câini sâmbătă dimineață.
Ion Raducanu, atac isteric la cei care solicita demisia lui Gabriel Oprea
Președintele UNPR Timiș, Ion Răducanu, sare în apărarea „Generalului” iubit, atacându-i în schimb extrem de dur pe toți cei care au solicitat demisia acestuia. „Vânduți” prin burse Soros, „infecți”, „nemernici” sunt doar câteva dintre apelativele la care recurge Răducanu pentru a-și apăra șeful de partid.
Grapini despre Robu: Nu-si face treaba si nu merita sa fie primar
Maria Grapini este foarte nemulțumită de modul în care primarul Nicolae Robu gestionează problemele orașului. Europarlamentarul a declarat că edilul e mult prea preocupat de fântâni colorate ca să se ocupe de problemele cetățenilor din cartierele mărginașe sau de cei care îi solicită audiențe de luni de zile. Europarlamentarul Maria Grapini, care este și președintele…
Simonis: Robu poate ca are complexul aradeanului care nu suporta timisorenii!
Consilierul local Alfred Simonis îl atacă dur pe primarul liberal Nicolae Robu, despre care crede că suferă de complexul „arădeanului mutat la Timișoara, care nu agreează timișorenii”. PSD se gândește serios să strângă semnături pentru demiterea lui Robu, care face de râs orașul.
Tariceanu, atac la PNL: Face politica de mahala, tipica lui Basescu
PNL este un partid condus într-un mod infantil și s-a îndepărtat definitiv de valorile liberalismului. Asta susține Călin Popescu Tăriceanu, președintele PLR, care a venit la Timișoara pentru a marca 140 de ani de la înființarea PNL. Șeful Senatului spune că, de fapt, PNL înseamnă acum din „oamenii lui Băsescu”.
Ioan Cojocari, secretarul primariei: PSD ma ataca fiindca… n-am basca
Secretarul PMT, Ioan Cojocari, este, din nou, în centrul atenției, după ce Curtea de Apel Timișoara a considerat drept ilegală finanțarea de la bugetul local a echipei de fotbal Poli. Imediat PSD a cerut demiterea lui Cojocari, cu toate că și consilierii acestui partid au votat mai multe hotărâri privind finanțarea echipei.
Iohannis ataca dur Parlamentul
Votul senatorilor în cazul Dan Șova nu l-a lăsat indiferent pe președintele Klaus Iohannis. El a transmis un mesaj extrem de dur la adresa parlamentarilor, fără să mai facă vreo deosebire între ei.
Robu: Stoia ar trebui sa-si dea demisia, iar Bojin spune minciuni
Ultima săptămână de campanie electorală a început în forță pentru primarul Nicolae Robu. „Țintele” lui în prima zi: șeful PSD, Titu Bojin, și viceprimarul Traian Stoia. Edilul și-a amintit și de încercarea de cumpărarea la preț subevaluat a sediului PSD de pe strada Vladimirescu.
Bojin ii da peste nas lui Robu: Lae, stai cuminte!
Nicolae Robu a declarat în repetate rânduri că nu vrea să mai facă atacuri la persoană. Marţi însă l-a acuzat, pe Facebook, pe Titu Bojin, că-i bagă mâna „în buzunar” şi îşi asumă din proiectele Timişoarei. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş i-a răspuns prompt primarului într-o notă asemănătoare și îi transmite că pe proiecte nu scrie… Bocsig!
Nicolae Robu le declara razboi total fratilor Cristescu!
La o zi după ce a vorbit de grupuri de interese care blochează investitorii, primarul Nicolae Robu revine asupra subiectului. Dacă vineri n-a dat niciun nume concret, acum arată cu degetul spre frații Cristescu, care ar vrea să stopeze ridicarea unui hotel în centrul orașului, posibilă concurență Hotelului Timișoara.
„Ministrul de Finante” Carpaci, atacat cu un cocteil Molotov in toiul noptii
Poliția a fost chemată de urgență joi dimineață, după ce membri ai clanului Cârpaci a sunat la 112, susținând că o persoană necunoscută a încercat să le dea foc la casă. S-a întâmplat la una dintre proprietățile clanului, în plin centrul Timișoarei, pe Bd. Loga, la numărul 24.
Orban: „Pisicul” Ponta: un tigru insetat de sange, mai rau decat Nastase si Basescu
Deputatul PNL Ludovic Orban, fost ministrul al Transporturilor, opozant de la bun început al USL, a explicat, vineri, la Timișoara, de ce premierul Victor Ponta a ajuns să pună în pericol democrația din România. Liberalul susține că modelele lui Ponta vin din Rusia și chiar din China, așa că pe români îi așteaptă vremuri grele, dacă nu vor reacționa.
„Chirurgul” Dan Alexa, prea fricos in ofensiva
Dan Alexa este mult mai fricos de când a renunţat la tricoul de jucător pentru a o antrena pe Poli Timişoara. Aceasta este concluzia după primele cinci jocuri ale fostului mijlocaş de când a debutat în meseria de antrenor. În loc să apeleze la o necesară intervenţie pe cord deschis în atacul lui Poli, „Chirurgul” preferă o tactică bazată pe un singur atacant, cu consecinţe care ar putea să coste scump echipa, chiar cu o nedorită retrogradare.
Traian Basescu, atac dur la „tata-socru” Ilie Sarbu
Președintele Traian Băsescu a declarat marți seara că ar trebui înființată o comisie parlamentară care să ancheteze și retrocedările ilegale de terenuri agricole din Timiș făcute de senatorul Ilie Sârbu. Afirmația a avut loc în contextul discuțiilor pe marginea Comisiei Nana.
Poli ramane impotenta in atac si in mandatul lui Dan Alexa
Cel mai slab compartiment al lui Poli este ofensiva. Formaţia antrenată de Dan Alexa înscrie extrem de greu, ceea ce face ca Poli să fie în coada clasamentului Ligii I la acest capitol. Doar două goluri, ambele cu Viitorul Voluntari, au înscris timişorenii în cele patru jocuri cu Dan Alexa pe banca tehnică.
„Calistrat Hogas” Robu, atacat de Bojin si Grindeanu
Deputatul Sorin Grindeanu şi liderul PSD Timiş, Titu Bojin, au lansat un atac concentrat asupra primarului Nicolae Robu. Edilul liberal a fost înţepat din toate părţile de foştii parteneri politici. „Calistrat Hogaș” a fost ridiculizat de social-democrați, care i-au transmis că fără sprijinul Guvernului Ponta n-ar mai avut geamuri la primărie și nici acasă.
Bilant dezastruos pentru Poli in jocurile amicale
Poli Timişoara s-a comportat lamentabil în majoritatea jocurilor amicale din această iarnă. Trupa pregătită de Aurel Şunda s-a „remarcat” printr-un joc în care ofensiva şi defensiva sunt punctele slabe ale echipei. Poli a primit destul de multe goluri şi a marcat extrem de rar, deşi a întâlnit adversari modeşti.
Impotenta totala in atacul lui Poli
Poli Timişoara a evoluat în trei jocuri amicale în această iarnă, dar nu a reuşit să înscrie nici măcar un gol. Este evident faptul că Aurel Şunda se confruntă cu probleme serioase în ofensivă, acolo unde anul trecut doar Szekely a confirmat prin cele nouă reușite.
Razboiul Grindeanu – Robu, faza pe proiecte si… ironii
Nu trebuie să fii doctor în științe politice să vezi că USL scârțâie din toate încheieturile, atât la nivel central cât și – mai ales – la nivel local. Cu toate că Timișul nu apare printre cele aproximativ 20 de județe în care există mari fricțiuni între PSD și PNL, nu se poate spune că aici lucrurile ar fi liniștite. De cele mai multe ori, tensiunile au fost escamotate, însă uneori au răbufnit în public.