S-au păcălit cu o serie de jucători aduși în vara acestui an, dar oficialii de la Poli Timişoara vor schimba, din iarnă, politica de transferuri. Echipa din Liga I va încerca să transfere câţiva jucători, în special din eşalonul secund. De această dată, pe lângă cei care vor veni liberi de contract, conducerea clubului se va orienta şi spre achiziţionarea de jucători aflaţi sub contract cu alte formaţii.
Sunda a instalat „autobaza” la Timisoara
„Autobaza” lui Sorin Cârţu a intrat în istorie. La câţiva ani distanţă, noua „autobază” din Liga I este, spre disperarea iubitorilor de fotbal din Timişoara, cea a lui Aurel Şunda, de la ACS Poli. Echipa timişoreană joacă urât, dar, până acum, se poate spune că motivul este unul pragmatic, punctele fiind mai importante decât frumuseţea jocului de fotbal.
Alte trei nume de la Poli pe lista neagra a lui Sunda
Aurel Şunda a improvizat cu Adrian Poparadu pe flancul stâng al defensivei în ultimele două jocuri susţinute de Poli în campionat, chiar dacă în lot se regăsesc doi jucători de „merserie” pe acest post. Cei doi, Eduard Nicola şi Marko Marovic, se află însă pe lista neagră a tehnicianului care l-a înlocuit luna aceasta pe Valentin Velcea.
Poli testeaza un atacant care a evoluat pentru Paris St. Germain
Aurel Şunda a testat joi patru fotbalişti în cadrul unui joc-şcoală. S-au întâlnit două echipe în care au evoluat jucători care nu prea prind prima echipă, juniori şi patru fotbalişti noi, din care trei stranieri, aflaţi toţi în probe.
N-a fost soc, a fost noroc!
Așadar, după șase meciuri fără victorie, ACS Poli a învins la U Cluj, cea mai necăjită echipă din campionat. A fost și primul meci cu Aurel Șunda pe banca tehnică. În momentul în care s-a decis schimbarea lui Vali Velcea, cuvântul de ordine a fost că echipa are nevoie de un „șoc” pentru a-și reveni. Dacă rezultatul cu probabil cea mai slabă echipă a Ligii I a fost pozitiv, nu același lucru se poate spune despre joc.
Sunda lanseaza curatenia de toamna in lotul lui Poli
Patru jucători din lotul lui Poli Timişoara nu mai intră în vederile antrenorului Aurel Şunda. Este vorba despre Valentin Coca, Julien Dragomir, Răzvan Moldovan şi Ion Dragu.
Este posibil sa mai apara modificari pe banca lui Poli
Cel mai bun colaborator al lui Aurel Şunda a fost Remus Steop. Cei doi au antrenat sezoane bune în Liga I, de fiecare dată Remus Steop fiind preferat de Şunda pentru postul de antrenor secund. În aceste condiţii, dacă şi șefii clubului vor fi de acord, Steop ar urma să fie angajat în calitate de antrenor secund.
Aurel Sunda revine pe banca lui Poli dupa 16 ani
Noul antrenor al timişorenilor se confundă cu istoria lui Poli Timişoara. Aurel Şunda a evoluat mai bine de zece sezoane pentru Poli echipa alb-violetă, iar la mijlocul anilor ’90 a debutat şi pe banca tehnică a bănăţenilor.
Vali Velcea, pe picior de plecare de la Poli?
Poli nu a pierdut niciun jucător din lotul care a readus Timişoara în primul eşalon fotbalistic în detrimentul vreunei echipe cu nume din România, dar ar putea rămâne fără Valentin Velcea, arhitectul promovării.
Aurel Sunda si Petre Vlatanescu revin la Poli
Mult așteptatul și mult discutatul examen de la centrul de copii şi juniori de la Poli s-a încheiat. Singurul angajat de la centrul de copii şi juniori care a fost dat afară este Antonio Foale, care face parte şi din cadrul staff-ului tehnic al Politehnicii Timişoara, echipa din campionatul judeţean.
- 1
- 2