Așadar, după șase meciuri fără victorie, ACS Poli a învins la U Cluj, cea mai necăjită echipă din campionat. A fost și primul meci cu Aurel Șunda pe banca tehnică. În momentul în care s-a decis schimbarea lui Vali Velcea, cuvântul de ordine a fost că echipa are nevoie de un „șoc” pentru a-și reveni. Dacă rezultatul cu probabil cea mai slabă echipă a Ligii I a fost pozitiv, nu același lucru se poate spune despre joc. Or, jocul făcut de ACS Poli n-a demonstrat sub nicio formă că s-ar fi produs un „șoc” în echipă. Poate din contra.
Șunda n-a venit cu nimic nou în exprimarea de pe teren, eventual doar faptul că a pus unii jucători să joace pe alte posturi decât sunt ei obișnuiți: Poparadu retras fundaș stânga, Popovici trimis pe partea dreaptă. De unde un joc anost, mai eficace decât un somnifer, cel puțin în prima repriză, pe care Poli a dominat-o teritorial, dar fără vreo realizare remarcabilă. Eventual, un șut slab al lui Szekely și o lovitură de cap al lui Șeroni. Prea puțin. Noroc cu arbitrul care a dat un penalty pe care șapte din zece „fluierași” nu-l dădeau. E drept însă, a fost fault în careu, iar penalty-ul a fost acoperit de regulament.
Faptul că repriza a doua a fost puțin mai dinamică n-a fost meritul timișorenilor, ci al celor de la U Cluj. ACS Poli s-a băgat cu fundul în poartă, lăsându-se dominată clar, iar inevitabil golul gazdelor a venit pe merit. Culmea, la scorul de 1-1, Șunda a scos un atacant (Szekely) și a introdus în teren un fundaș (Belu Iordache), forțând un amărât de punct. Noroc cu același arbitru care a văzut un penalty la o fază care mai degrabă reclama fault în atac. Și astfel, cu mult noroc și cu ajutorul arbitrului, ACS Poli a învins, dar n-a convins sub nicio formă. Or, să tragi de un egal cu cea mai slabă echipă din campionat, nu mi se pare de bun augur pentru viitorul lui ACS Poli în era Șunda.
Revirimentul așteptat prin aducerea „Machedonului” pe bancă n-a venit. E clar, nu poți să te aștepți la minuni de la un antrenor adus cu câteva zile în urmă. Dar ceva-ceva tot mai sperai. Tare mi-e frică să nu-l regretăm pe Velcea peste câteva etape. Măcar era mai curajos în joc, chit că forța niște jucători (Furtado) care în mod normal n-ar avea loc nici la echipa din Ohaba Lungă. Tare mi-e teamă că Șunda a rămas un bun antrenor de Liga a II-a și cam atât. Pretențiile primei ligi sunt mai mari, vremea tacticii gen Florin Halagian a cam trecut. Poate însă mă grăbesc, iar viitorul va fi altul, iar Șunda va face minuni la Poli. Aș fi primul care s-ar bucura. Până atunci, „șocul” așteptat se va muta la meciul cu Pandurii. Numai să nu fie un altfel de șoc, din acela trăit de FC Botoșani (echipa care a învins la Timișoara) la Târgu-Jiu.
Comentarii prin facebook