Vali Velcea, pe picior de plecare de la Poli?

Poli nu a pierdut niciun jucător din lotul care a readus Timişoara în primul eşalon fotbalistic în detrimentul vreunei echipe cu nume din România, dar ar putea rămâne fără Valentin Velcea, arhitectul promovării. În locul acestuia ar putea fi instalat un antrenor timișorean cu state vechi în fotbalul românesc, care este deja angajat al clubului.

Vali Velcea este bine cotat în România, chiar dacă a antrenat ultimele două sezoane în liga secundă. A promovat de două ori, în condiţii diferite, ceea ce a făcut să devină unul dintre antrenorii tineri din România care le-a trezit interesul finanţatorilor de la echipele importante din Liga I. Ceea ce acum aproape un an părea pentru mulţi un zvon, zilele acestea ar putea deveni o certitudine: Valentin Velcea, antrenor la FC Vaslui!

Finanţatorul Adrian Porumboiu doreşte un implant la nivelul băncii tehnice asemănător cu cel făcut de Steaua Bucureşti acum un an, când actualul deţinut Gigi Becali a mers pe mâna lui Laurenţiu Reghecampf, antrenor care a câştigat titlul detaşat cu fosta echipă departamentală. Dacă Velcea ar pleca, Poli n-ar trebui să caute prea departe un înlocuitor. Aurel Șunda este deja angajat al clubului, după examenul promovat de la Centrul de Copii și Juniori.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

buzad a spus: (iunie 20th, 2013 at 11:57 )

go vali go

Edi a spus: (iunie 20th, 2013 at 12:41 )

Doamne ajuta ! sa plece asta, ca n-are nici o treaba cu antrenoratu. Dar daca vine in locu lui Sunda, am merge din lac in put.
Pentru ce-i care vor spune ca Sunda are multe promovari la activ, sa urmareasca inregistrarea cu Muresan cand recunostea cum au platit alte echipe in sezonul in care au promovat cu sunda la timona.
un tandem Alex Pelici cu Alin Artimon mi-ar place

ASU si politica a spus: (iunie 20th, 2013 at 13:43 )

Mesajul afisat de galeri ASU la sfarsitul meciului de la Nadrag -mesaj 100 la suta politic-demonstreaza fara dubii implicarea politica la ASU Poli.
Acest proiect care se recomanda a fi curat la suprafata este manjit de implicare si manipulare politica .
Cati dintre tinerii prezenti alaturi de echipa la Nadrag au inteles oare mesajul de la sfarsitul meciului, tinand cont de faptul ca majoritatea in 1990 (an la care se facea referire in mesaj) nici nu au fost nascuti sau aveau 4,5 sau sase ani !!!
Este trist ,poate cineva de la ASU va incerca o explicatie ! Poate Brancovan ?

timisoara a spus: (iunie 20th, 2013 at 13:56 )

ilie stan e la vaslui.iarasi vorbesc astia degeaba.si cel mai bun ar fi panduru.

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (iunie 20th, 2013 at 13:58 )

ESTE NORMAL PENTRU VALI SA SE GINDEASCA SI LA O SOLUTIE PENTRU EL,IN CAZ CA ACS POLI TIMISOARA NU VA DA REZULTATELE ASTEPTATE SIGUR VA TREBUI UN ALT ANTRENOR SI ATUNCI VARIANTA LUI VALI AR RAMINE CEL PUTIN SECUND DACA NU CHIAR VA TREBUI SA PLECE!!ASTA SE POATE INTIMPLA SI IN CAZUL IN CARE UN INVESTITOR AR VENI LA CLUB SI SIGUR AR DORI SA ISI ADUCA PROPRIUL SAU ANTRENOR STAFF,ETC.DECI VALI ESTE UN DESTEPT POATE SA GINDIT DEJA LA ACESTE VARIANTE SI ACUM O VA ALEGE PE CARE VREA EL,DAR IMPORTANT ESTE CA SI ACS POLI TIMISOARA SA MEARGA IN PAS DE LIGA 1 DECI ORICE ESTE POSIBIL SI CINSTIT VORBIND VAD VENIND UN NOU ANTRENOR LA TIMISOARA DIN ABSOLUTA SI SIMPLA MOTIVATIE LA ACS POLI TIMISOARA ESTE NEVOIE DE O SCHIMBARE LA ORICE NIVEL PENTRU A SE FACE PERFORMANTA SI A JUCA IN CUPELE EUROPENE.DAR IL RESPECT PE VALI SI IL VOI RESPECTA INTODEAUNA ,MULTUMESC PENTRU TOT CE A FACUT LA TIMISOARA,SI SIGUR EL SINGUR ARE PRIMA OBTIUNE DE A ALEGE SI STIU CA ESTE DESTUL DE INTELIGENT SI STIE CE ARE DE FACUT.HAI ACS POLI TIMISOARA! HAI BANAT! HAI TIMISOARA! SUCCES IN LIGA 1SI LA PERFORMANTA PENTRU TOTDEAUNA!!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE!!!!

CODREA ANTRENOR ! a spus: (iunie 20th, 2013 at 14:17 )

Velcea a plecat deja! Azi dupa masa v-a fi primul antrenament condus de CODREA !

@ ASU si politica a spus: (iunie 20th, 2013 at 14:19 )

nene, abia acu ti-a cazut fisa ca asu e „proectu” razbunarii politice orzisto-ostaficiste ???

fan ASU a spus: (iunie 20th, 2013 at 15:42 )

FORZA VIOLA ! FORZA ASU POLI ! Smecheriile astea cu ASU si politica nu tine, ne sustinem echipa neconditionat. Aveti prea multe frustrari, si vad ca va intereseaza mai mult de ‘capra vecinului’. Sustineti-va favoritii, si lasati ASU POLI in grija suporterilor. Daca e sa cautam care echipa din TM cea mai politizata, gasim repede una de referinta…..ASU POLI este echipa suporterilor !

radu a spus: (iunie 20th, 2013 at 15:47 )

Pentru CODREA ANTRENOR:
va fi primul antrenament – corect
v-a fi primul antrenament – incorect,analfabetism,semidoctism
Pune mana pe carte inainte de-a arunca petarde!

pop a spus: (iunie 20th, 2013 at 16:52 )

asu fuzioneaza cu acs,suporterii se muta in peluza sud,si toata lumea e fericita

@pop a spus: (iunie 20th, 2013 at 17:43 )

si tu fuzionezi cu robu prin veceurile publice

@ fan ASU a spus: (iunie 20th, 2013 at 17:46 )

ASU NU e echipa suporterilor !!!
Daca suporterii doreau sa aiba propria echipa INCEPEAU de la zero exact ca Ripensia si NU se lipeau de o echipa existenta la momentul la care ei incurajau Politehnica lui Jabba.
In rest , amatorism in tot fotbalul banatean reprezentat de oameni ca Bungau,Rosemblum ,Musat etc.

pif a spus: (iunie 20th, 2013 at 18:22 )

ce sa-i faci, pe Hönes nu-l avem inca si nici Mourinho nu cred ca vine.

unu destept a spus: (iunie 20th, 2013 at 18:40 )

Velcea a plecat la Craiova,ca sa fie timisorenii multumiti(nu e banatean si in opinia unora nu poate antrena in Banat).

@ unu destept a spus: (iunie 20th, 2013 at 19:31 )

Poate antrena unde doreste ,dar tot OLTEAN ramane , cu tupeul si smecheria caracteristice sudistlor .

de langa club a spus: (iunie 20th, 2013 at 19:50 )

sa admitem ca velcea nu merge la vaslui, dar tot ramane ceva in neregula. incep sa apara primele fisuri in cuplul rosenblum-velcea. jidanul cred ca s-a prins ca velcea e smecher si il baga la inaintare. asta ar fi una. a doua cred ca e legata de salariul lui velcea. smecher din fire, fostul angajat al lui jean padureanu le forteaza putin mana astora din conducere. parca se spunea ca are vreo 4000 de euro. sau atata lua in divizia B si acum poate vrea dublu. baiatul asta stie sa joace de minune la doua capete. de urmarit.

SUPORTER POLI DE 35 DE ANI ! a spus: (iunie 20th, 2013 at 20:17 )

NU VAD CE AVETI CU VELCEA ! NICIODATA NU SA FACUT SI NU NE-A FACUT DE RUSINE PE NOI BANATUL. APOI DE CE NU AM FI PRIMA ECHIPA DIN RO , CARE AR MERGE PE VARIANTA ENGLEZA TIP MANCHESTER-FERGUSON !

Druckerul din Blascovici a spus: (iunie 20th, 2013 at 21:07 )

Minciuna !!!…Ilie Stan este noul antrenor al Vasluiului …HAI POLI !!!

fan ASU a spus: (iunie 21st, 2013 at 00:09 )

FORZA VIOLA !

carmen a spus: (iunie 21st, 2013 at 11:43 )

Daca merge la Vaslui este mai destept si mai uman decit credeam…

Radu a spus: (iunie 26th, 2013 at 21:23 )

Nu am fost si nu sunt un fan al lui Velcea. Rezultatele insa dovedesc ca meritul lui este incontestabil. Poate fi un om infumurat, nesimpatic, artagos etc. dar a stiut sa tina echipa in mana cu profesionalism.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.