Arhiva pentru eticheta: centura

Centura Caransebesului ramane inchisa pana la iarna

Centura Caransebesului ramane inchisa pana la iarna

Nici în șapte luni, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România nu va fi în stare să repare un pod de pe centura Caransebeșului. Circulația pe această șosea, oprită pe 17 mai, va rămâne închisă cel puțin până pe 15 decembrie.

Desi inca n-a primit niciun leu, Robu promite centura de sud pana in 2016

În 2013, șoseaua de centură a Timișoarei a fost sărită cu grație de la finanțare, deși realizarea ei s-a numărat printre prioritățile enunțate în campania electorală de primarul Nicolae Robu. Deși a admis, după alegeri, că lucrarea nu ține de el, edilul șef susține că, până în 2016, centura de sud a Timișoarei va fi încheiată.

Centura Timisoarei, categoria semimusca

Marcel Mihoc, unul dintre aleșii județeni reprezentativi ai PSD Timiș, șef al comisiei economice a CJT, a lămurit recent, să știe lumea odată pentru totdeauna, cum s-a schimbat filosofia investițională a puterii județene după alegerile locale din vara trecută. La început, înainte de vot, a fost promisiunea. Nu era scumpă. Ba chiar nu costa nimic și nici gura nu-i durea pe cei o făceau.

S-a deschis centura Aradului

Traficul pe șoseaua de centură a Aradului a fost deschis, miercuri, pe ambele sensuri. Varianta ocolitoare a orașului de pe Mureș are 12,25 kilometri, iar jumătate din banii necesarii finalizării acesteia au provenit din fonduri europene.

Drama pe centura

De câteva zile nu mai pot pune geană pe geană de grija doamnei Lavinia Șandru. De abia m-am obișnuit să o văd în emisiunile TV cum combate opoziția uselistă și așa-zis populistă, cum știa dânsa mai bine să explice lucrurile bine făcute de guvernele Boc și Ungureanu, că a venit nenorocita asta de moțiune să dea totul peste cap.

PD-L a ajuns pe centura politicii: Udrea e in tandreturi cu Gigi, iar la Timisoara vrea sa preia partidul-tomberon al lui DDD

În urmă cu vreo șapte ani, la puțin timp după ce ajungea președinte, Traian Băsescu o trimitea pe centură, în stilul său caracteristic, pe fosta sa colegă de partid, Lavinia Șandru. Centura politicii, adăuga președintele. Iată că, nu după mulți ani, Șandru a ajuns pe centură, fiind una dintre cele mai înfocate partizane ale lui Băsescu, din poziția de membru al unui partid de generali în rezervă.

Din cauza soselei de centura, Robu le bate obrazul lui Boc si Boagiu

La ultimele vizite făcute la Timişoara, premierul Emil Boc a afirmat că șoseaua de centură a Timişoarei este finalizată. Afirmaţia este departe de realitate, lucru sesizat şi de preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu. Printr-o interpelare depusă, luni, în Senat, la adresa premierului Boc şi a ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, Robu cere explicaţii vizavi de centura Timişoarei, finalizată doar în proporţie de 25%.

Top