Arhiva pentru eticheta: cj timis

Averile consilierilor judeteni PNL: de la doctoranzi, la Prima Casa si apartament in Italia

Averile consilierilor judeteni PNL: de la doctoranzi, la Prima Casa si apartament in Italia

Trei dintre consilierii județeni liberali nu și-au depus încă declarațiile de avere, așa cum cere legea. Ceilalți s-au conformat: avem, printre altele, burse doctorale, salarii de muncitori și… câteva adevărate parcuri auto, e drept, fără bolizi spectaculoși. Există și o declarație de avere aproape imaculată.

Noua organigrama a CJ Timis, la un pas de avizare! Doua institutii vor disparea

Încă de la preluarea funcției, președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că vrea o nouă organigramă. Aceasta este gata și a fost trimisă către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. De îndată ce vine avizul, ea va fi supusă votului din plen și apoi pusă în practică. Dispar sigur ADETIM și Direcția de Drumuri.

Doar 17 masini de mare tonaj, autorizate in acest an pe drumurile din Timis! Restul distrug pe gratis soselele

CJ Timiș și-a dat seama, în sfârșit, că drumurile județene sunt făcute praf constant de mașinile de mare tonaj care circulă nestingherite! Discuția nu e nouă și a prilejuit, în mandatul trecut al CJ, discuții aprinse între liberali și social-democrați. Președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, anunță înființarea unor puncte fixe pentru controlul camioanelor.

Drumul pe patru benzi de la Giarmata ar putea fi depus la finantare in noiembrie

Drumul cu patru benzi care să lege descărcarea de pe autostradă de la Giarmata de Timișoara ar putea fi depus pentru finanțare pe fonduri europene în luna noiembrie. Cel puțin așa susține președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, care susține că ar putea începe în procedură de urgență exproprierile.

Averile consilierilor judeteni PSD: de la… Wolschvaghen, la mosteniri si dividende de 3 lei

Doi dintre consilierii județeni social-democrați nu dețin decât câte o mașină, altul are doar un teren, dar există și un recordman, cu șase terenuri și case moștenite. Un alt ales și-a trecut în declarația de avere bijuterii de… 15 euro, dar și o mașină nemaivăzută. Ce deține fiecare dintre ei vedeți în materialul de mai jos.

Sefii CJ Timis au declaratii de avere: intre doua case de vacanta si o donatie de la tata

Nici prea-prea, nici foarte-foarte – cam așa arată declarațiile de avere ale noilor șefi ai Consiliului Județean Timiș. Sorin Grindeanu (PSD), Roxana Iliescu (PMP) și Traian Stancu (ALDE) s-au conformat și au depus documentele obligatorii la preluarea mandatului. Una dintre cele trei declarații este aproape imaculată.

CJ Timis ar putea da primariei stadionul, dar gratis nu poate juca nimeni

Stadionul „Dan Păltinișanu” ar putea trece de la CJ Timiș la Primăria Timișoara, dar transferul nu poate fi făcut peste noapte. Șefii celor două instituții sunt de acord cel puțin într-o privință: arena trebuie folosită de echipele din oraș. Momentan, CJ caută chiriaș, dar sunt șanse minime să apară cineva dispus să plătească 25.000 lei/lună, timp de doi ani.

Stadion plin meci de meci si nu ne mai rugam de nimeni

600-700 de spectatori ai Politehnicii Timișoara ar trebui să vină două-trei meciuri pe lună la stadion pentru ca clubul de ligă secundă să fie pe zero cu „investiția” în stadionul „Dan Păltinișanu”. Pentru celălalt club, Poli Timișoara din Liga 1, ar fi suficiente 400-500 de spectatori.

Daca tot nu ajutam fotbalul timisorean, macar sa-i dam in cap. Faza pe stadion si CJT

Atât Poli Timișoara, cât și ASU Poli vor plăti Consiliului Județean Timiș câte 21.000 de lei plus TVA (așadar peste 25.000 de lei sau 5.550 de euro), pentru fiecare meci jucat acasă pe „Dan Păltinișanu”. Așa a stabilit fosta conducere PSD-istă a CJT (proprietarul stadionului), iar plenul a votat voios.

In sfarsit: se face ordine in Castelul Huniade! A inceput mutarea colectiilor din santier

Dacă se vrea, se poate! Artefactele depozitate alandala pe holurile Muzeului Național al Banatului au început să fie mutate în diverse spații. Asta, după ce au stat cu anii pe holuri și în spații improprii, pradă intemperiilor și prafului. Operațiunea, care se desfășoară inclusiv cu sprijinul pompierilor, va continua și săptămâna viitoare.

Robu cere anularea autorizatiei pentru terasa de la Muzeul Satului! Cu o conditie

Primarul Nicolae Robu caută prin instituția de pe CD Loga vinovații pentru emiterea autorizației de construcție emise pentru terasa ilegală de la Muzeul Satului. Totul, după ce Sorin Grindeanu a anunțat că în niciun caz consiliul județean, ca proprietar al terenului, nu a solicitat un astfel de act care a fost totuși emis de PMT.

Nu mai bateti mingea in curtea de conturi! – faza pe cultura

Prima poveste. Prin 2012, înainte ca CJT, CLT și Universitatea „Politehnică” să ducă AC Recaș pe „Dan Păltinișanu”, sub denumirea de ACS Poli, capii politici locali, printre care Nicolae Robu, Titu Bojin și Sorin Grindeanu, i-au cerut lui Ionel Ștefan de la Camera de Conturi Timiș un om care să se uite peste ce lucrează ei.

Agricultor, cercetator, expert! Pentru ca trebuia sa poarte un nume, in PNL Timis i s-a spus Nicu Bitea

Că PNL are specialiști de nu-i poate duce știm deja. Că meritocrația guvernează exclusiv numirile și candidaturile – și asta știm. Ce nu știm – dar nu prididim să aflăm – e cine sunt geniile ascunse sub sigla partidului cu săgeată. Ultimul pe listă: Nicolae Bitea, proaspăt lider al grupului PNL din CJ Timiș, în același timp, agricultor, cercetător, expert în administrație publică și specialist în coordonarea traficului

Vom avea maternitate noua la Timisoara, cel mai tarziu in 2020

Proiectul noii maternități demarat de fosta administrație județeană merge mai departe. Nu e clar dacă această construcție va fi finanțată de la bugetul de stat, dar, spune președintele CJ, Sorin Grindeanu, dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va apela la fonduri locale.

Cu chiu, cu vai si fara aviz de legalitate! CJ Timis da 200.000 lei catre Timisoara – Capitala Culturala

Consilierii județeni au decis să-și asume finanțarea Asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană, deși proiectul care a intrat în plenul de vineri nu avea aviz de legalitate din partea secretarului instituției. Cinci dintre ei s-au abținut totuși de la vot, dar ATCCE va primi, în cele din urmă, 200.000 lei.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.