Arhiva pentru eticheta: drum

Adio, carute! La Hezeris se poate ajunge acum cu masina / FOTO

Adio, carute! La Hezeris se poate ajunge acum cu masina / FOTO

Un drum județean de șapte kilometri a fost inaugurat, miercuri, de președintele CJ Timiș, Titu Bojin. Acesta face legătura între Lugoj și Hezeriș, până la Valea Lungă. Banii au fost asigurați din bugetul județean, creditul luat de la CEC, dar și de la guvern. Bojin n-a pierdut ocazia să-l înțepe, scurt, pe primarul Nicolae Robu.

De ce nu vrea Bojin bani europeni pentru legatura autostrada – centura prin Giarmata?

Oficialitățile din Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș trebuie să ajungă obligatoriu vineri la o înțelegere în ceea ce privește drumurile județene prioritare la alocarea de bani europeni. În Timiș, un drum de șase kilometri care ar face mai ușor legătura între autostradă și centură e trecut cu vederea!

Drumul de la Ghiroda la aeroport va fi extins, teoretic in acest an

Drumul de la sensul giratoriu din Ghiroda spre aeroport urmează să fie extins la patru benzi. Lucrările ar trebui să înceapă chiar în acest an, dar în momentul de față încă se lucrează la documentația proiectului. Există unele probleme cu terenurile de lângă șosea, însă cei de la CJ spun că situația este sub control.

Pe patru benzi spre Mosnita Noua, dar si pe drumul spre aeroport, de la giratoriul din Ghiroda

Șoferii vor avea mai puțină bătaie de cap și vor pierde mai puțin timp în trafic, pe drumul spre Moșnița Nouă, dar și spre aeroport, de la sensul giratoriu din Ghiroda! Se va întâmpla în 2015, conform președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. În vara acestui an s-a terminat și extinderea, tot la patru benzi, a drumului spre Giroc, lucrare pentru care CJ a plătit aproape trei milioane de euro.

Drumul spre aeroport nu va avea prea curand patru benzi, dar nu banii sunt problema

Mitingul aviatic de duminică de la Timișoara a adus la Aeroportul „Traian Vuia” aproximativ 20.000 de vizitatori. Accesul publicului a fost însă un calvar, și mulți dintre cei care au vrut să ajungă la aeroport au renunțat. Consiliul judetean promite încă din aprilie 2013 că drumul de la sensul giratoriu din Ghiroda va fi lărgit pe patru benzi, dar proiectul e tot în stand by.

Au blocat drumul judetean pentru ca drumul comunal avea prea multe gropi!

Drumul judeţean Timişoara-Buziaş a fost blocat de două ori în cursul zilei de joi. Zeci de maşini din Uliuc şi Unip au oprit efectiv în mijlocul drumului. Oamenii sunt supăraţi foc pentru că drumul comunal este plin de gropi. Au avut şi succes. Mai multe oficialităţi au ajuns rapid în zonă.

Jurnal de alegeri (I): Blaga forteaza blocada zapezii / Presedintele PDL a facut cale intoarsa!

Președintele PDL, Vasile Blaga, candidat pe Colegiul 3 Senat Timiș, a plecat spre orașul Sânnicolau Mare, ca să își exercite votul. Din cauza zăpezii însă, drumul este blocat. UPDATE: Vasile Blaga n-a ajuns decât până la 20 de kilometri de Timișoara și s-a întors din drum. „Buldogul” va încerca să voteze, în cele din urmă, la Deta.

Drum inchis spre Resita

Drumarii anunță că vineri, între orele 9,30 și 11, va fi închis traficul rutier pe DN 58B, km 6+250, între Bocșa și Reșița. În acest interval va fi dislocate, prin detonare, a unei porțiuni de stâncă ce prezintă pericol de prăbușire.

Top