Drumul de la Ghiroda la aeroport va fi extins, teoretic in acest an

Drumul de la sensul giratoriu din Ghiroda spre aeroport urmează să fie extins la patru benzi. Lucrările ar trebui să înceapă chiar în acest an, dar în momentul de față încă se lucrează la documentația proiectului. Există unele probleme cu terenurile de lângă șosea, însă cei de la CJ spun că situația este sub control.

haos la aeroporr1

La finele anului trecut, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, anunța că extinderea drumului spre aeroport, de la sensul giratoriu din Ghiroda, este una dintre prioritățile pentru 2015. În prezent se lucrează la documentația proiectului, care ar trebui să fie finalizată până la sfârșitul lui februarie. Proiectul implică și preluarea unor terenuri din vecinătatea carosabilului, dar vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra, susține că problema va fi rezolvată cât de curând. „Această lucrare este prinsă pe lista de investiții, totul se demarează prin Direcția Județeană de Drumuri. Sunt câțiva proprietari în zona respectivă, printre care și Primăria Ghiroda. În urma discuțiilor pe care le-am avut, Primăria Ghiroda ne pune la dispoziție acele terenuri gratuit la dispoziție, iar restul procedurilor le demarează Direcția Drumuri Județene”, spune Dobra. Acesta afirmă, de asemenea, că sumele necesare pentru eventuala plată a despăgubirilor sunt prevăzute în bugetul CJ. Momentan nu există o estimare asupra termenului de execuție a lucrării și nu se știe nici cât va costa aceasta. Banii vor fi asigurați însă din bugetul județului, la fel ca și în cazul extinderii șoselei către Giroc, pentru care s-au plătit aproape trei milioane de euro. Tot în acest an, după spusele lui Titu Bojin de la finele lui 2014, ar trebui să înceapă și extinderea la patru benzi a drumului către Moșnița Nouă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a făcut din nou spectacol în etapa a II-a a Naționalelor la rugby în 7

SCM USV Timișoara a ținut o nouă lecție deschisă, de această dată la rugby în 7, acolo unde și-a spulberat adversarii în etapa a doua a Campionatului Național disputat la Cluj. Reamintim, la rugby în 7 un meci are două reprize de câte 7 minute, jucându-se pe „teren mare”, de unde și spectaculozitatea acestei discipline...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a făcut din nou spectacol în etapa a II-a a Naționalelor la rugby în 7
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei

Suma de 36 de milioane de lei va fi investită în cadrul unui proiect de îmbunătățire a Acumulării de la Surduc. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, jud. Timiș”. Investiția, finanțată inițial prin Planul Național de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT organizează un seminar pe tema România – Indonezia: noi oportunități de afaceri și internaționalizare pentru companiile românești

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Ambasada Republicii Indonezia, organizează în data de 22 mai , în intervalul orar 11.00–12.00, seminarul online cu tema ”Internaționalizare și Oportunități de Afaceri România – Indonezia Trade Expo Indonesia”. Evenimentul aduce în prim-plan perspectivele de dezvoltare a relațiilor economice bilaterale, cu accent pe oportunitățile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT organizează un seminar pe tema România – Indonezia: noi oportunități de afaceri și internaționalizare pentru companiile românești

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pentru acest an, Primăria Timișoara propune un buget de aproape 3 miliarde de lei. Conform instituției, acesta a fost construit pentru a menține ritmul de dezvoltare al orașului și pentru a asigura și îmbunătăți serviciile de zi cu zi ale timișorenilor. Cele mai mari alocări din bugetul pentru 2026 merg către mobilitate, educație și modernizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de buget al Municipiului Timișoara pentru anul 2026 a fost făcut public
Suma de 36 de milioane de lei va fi investită în cadrul unui proiect de îmbunătățire a Acumulării de la Surduc. Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a Acumulării Surduc, jud. Timiș”. Investiția, finanțată inițial prin Planul Național de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lacul de acumulare Surduc intră în lucrări. Valoarea investiției, peste 36 de milioane de lei
PNL Timișoara se pregătește de dispute pe tema bugetului orașului. Acesta urmează să intre la vot în perioada următoare, iar liberali pregătesc mai multe amendamente. Deocamdată, totul e la nivel de listă, unele proiecte sunt cu implementare rapidă, altele ar putea fi impuse în perioada următoare, chiar în ani. Ionuț Gaiță, liderul PNL Timișoara, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înainte de votul pe bugetul orașului, PNL Timișoara vine cu o listă cu propuneri de proiecte. Unele vor fi propuse ca și amendamente la vot
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru lucrările de proiectare și execuție pentru extinderea iluminatului public pe alte 66 de străzi din oraș, investiție care completează lucrările realizate deja pe 64 de străzi și bulevarde din toate cartierele Timișoarei cu bani de la Adinistrația Fondului pentru Mediu. Noul sistem de iluminat va reduce semnificativ consumul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană caută firmă care să extindă iluminatul pe 66 de străzi din oraș
Noaptea Europeană a Muzeelor 2026 la UPT se anunță de neuitat. Sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 14:00 și 21:00, Universitatea Politehnica Timișoara, prin Muzeul Tehnic UPT, împreună cu Departamentul de ID/IFR și Educație Digitală, Centrul Multimedia și în colaborare cu proiectul cultural Patrimoniul sub reflectoare, invită timișorenii să participe la Noaptea Europeană a Muzeelor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O noapte cu deavărat magică se apropie și te așteaptă cu o călătorie digitală de la MECIPT la Realitatea Virtuală
Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, părerile românilor privind utilitatea și impactul moțiunii de cenzură sunt împărțite. Votanții PSD și AUR, cei cu educație primară cred într-o proporție mai mare decât media că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a fost un act politic necesar. Votanții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce părere au românii despre moţiunea de cenzură depusă de PSD şi AUR. Sondaj INSCOP
Contează și ultima impresie a unui sezon, în care accidentările și ghinionul au privat echipa bănățeană de o clasare mai bună. Miercuri va începe seria în cel mult trei acte cu CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea, contând pentru clasarea pe locurile 9-10 în Liga Națională de Baschet Masculin. Primul meci se va desfășura la sala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul duel pentru SCM Politehnica! Baschetbaliștii întâlnesc Vâlcea în seria pentru locul 9
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.