Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore, în vârstă de 16 ani, dispărută din municipiul Timișoara, județul Timiș. În fapt, în data de 25 martie, DUMA ANDREEA ar fi plecat de la domiciliul său din municipiul Timișoara, iar până în prezent nu a mai revenit. Politia a fost anuntată in 29…
Lasconi cu Băsescu, Ciucă cu… Dani Mocanu. Apelul la unitatea dreptei făcut de Bolojan a dat ceva roade
Cu exact o săptămână înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, liberalul Ilie Bolojan, într-una din rarele sale intervenţii publice, a făcut un apel la trei dintre candidaţi, Elena Lasconi, Nicolae Ciucă şi Mirea Geoană, să nu fragmenteze voturile şi să ajungă la o înţelegere. Bolojan nu a spus niciun cuvânt despre cine ar trebui să…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
- Talentatul domn Rareş Bogdan şi căderea în păşunism a Partidului Naţional Liberal
- 1.230 de primari. Aşa, şi? Şi în Timiş PNL are 37 de primari, dar în câte localităţi va câştiga Ciucă?
- Vocea trumpistului naţionale. Cum va reacţiona „patriotul” român când Orban îşi va scoate colţii revizionişti, iar Trump nu va avea nimic împotrivă
Nu prea avem cu cine vota, dar alegerile de duminică nu trebuie să le pierdem
Niciodată de când votez n-am întâlnit atâta lume să spună că oferta e săracă ca acuma. Dacă la o importantă masă de concetățeni cărora li se rupe de acest exercițiu democratic, spunând că „toți sunt la fel” nemergând oricum la vot, îi mai adaugi și pe cei care se plâng acuma că nu au cu…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie