Cozi, zile întregi petrecute plimbând hârtii dintr-o parte în alta, amenzi usturătoare și mult stres. Acestea au fost câteva dintre efectele cauzate de decizia Ministerului de Finanțe de a impozita bacșișul. După tot acest haos, reprezentanții MF au anunțat că renunță la această taxă, însă nimeni nu știe cum își vor recupera banii firmele care au vrut să intre în legalitate.
Pirtea inteapa primaria in cauza haosului din Complexul Studentesc
Poliția Locală a anunțat că, în ultima săptămână, a dat aproape 120 de amenzi pentru haosul din Complexul Studențesc. Rectorul Universității de Vest, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, susține că este îngrijorat de degradarea zonei respective și reclamă lipsa unui plan de dezvoltare. Acesta ar trebui întocmit de primărie, care se mulțumește să promită.
Primaria nu face parcari in zona centrala pentru ca nu are unde!
Niciun leu nu este prevăzut în bugetul pe 2015 pentru construirea de parcări supraterane în zona centrală a Timișoarei. Asta, deși, până la finalul anului, zece străzi și patru piețe vor deveni exclusiv pietonale, iar parcarea este deja o adevărată aventură în Cetate. Primarul Nicolae Robu spune că nu există momentan soluții, dar, dacă problemele se vor rezolva, vor fi făcute rectificări bugetare.
Haosul din Campus, de vina pentru incendiul de la Roy
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a reacționat dur după incendiul izbucnit, vineri după-amiază, în Complexul Studențesc. Conform acestuia, dacă nu se pune capăt haosului imobiliar din zonă, iar autoritățile nu pun la punct o strategie coerentă, viitorul incendiu ar putea produce și victime omenești.
Haos total in diaspora! Cozi kilometrice de romani care vor sa voteze! / FOTO
Măsurile luate de Ministerul Afacerilor Externe pentru fluidizarea procesului de votare în străinătate s-au dovedit total ineficiente. Peste tot în Europa unde sunt comunități mari de români, mii de oameni stau la coadă ca să voteze. Culmea tupeului, ministrul Teodor Meleșcanu le-a recomandat românilor din Franța să nu se mai înghesuie la Paris, ci să meargă la… 400 de kilometri!
Cum a ajuns Liviu Anton „Mercedes” presedinte la ACS Poli
Impresia de haos total din jurul lui ACS Poli a ieșit la iveală fie și pentru faptul că, în numai trei zile, a fost schimbat președintele clubului. Astfel, vineri, 11 iulie, președinte era anunțat Ovidiu Maier, pentru ca, trei zile mai târziu, să fie numit Liviu Anton. Dar cum s-a ajuns în această situație cel puțin neserioasă pentru un club cu pretenții de profesionism?
Fotbalul timisorean in colaps
Poli Timișoara a abordat acest campionat în două ipostaze, așa cum de altfel s-a întâmplat și în anul precedent. Respectiv, cu ACS Poli în prima ligă și cu ASU Poli în a IV-a. Prima echipă avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare (cu toate că la un moment dat se vorbea de o clasare în prima jumătate a clasamentului), iar a doua, o promovare în eșalonul III. Nu mai comentez motivele acestei scindări.
Ca sa nu mai incurce soferii, Robu nu mai vrea politisti in intersectii
Haosul din traficul timișorean nu poate fi controlat de polițiști. Aceasta este concluzia la care a ajuns primarul Nicolae Robu, care le cere rutieriștilor să nu mai stea în intersecții, fiindcă nu fac decât să încurce circulația.
Noroc cu Cristea! Andrei Cristea
Golul marcat de fostul polist Andrei Cristea în ultimele minute ale meciului ACS Poli – FC Brașov a declanșat „jihadul” la Timișoara. Se știe, rând pe rând, foștii șefi ai clubului și-au dat demisiile, destinele echipei ajungând pe mâinile tandemului Ioan Timofte – Dan Alexa. Probabil, dacă nu venea acel gol, ne mulțumeam din nou cu un egal, se mai văicăreau unii pe motiv de arbitraj, dar totul continua în mocirla în care echipa s-a adâncit tot mai mult, de la o etapă la alta.
„Comisia de chisculatie”, vinovata de haosul din trafic
Aproape toate străzile din zona centrală a Timișoarei sunt închise, iar șoferii caută disperați locuri de parcare pe arterele pe care au încă acces. Totul e un haos, susțin democrat-liberalii, care au găsit și vinovatul pentru această situație.
Sandu: „Ne-am trezit ca la prima zapada, luati prin surprindere ca au inceput lucrarile in centru”
Decizia primăriei de a deschide traficul auto şi de a amenja, provizoriu, locuri de parcare în Piaţa Unirii a creat nenumărate controverse. Consilierul local Ştefan Sandu crede că acestă măsură este luată peste noapte.
Un pod prea indepartat sau fara patos despre faptele primarului Robu
15 septembrie. 1 octombrie. 15 octombrie. 1 noiembrie. 15 noiembrie ș.a.m.d. Nu, nu sunt zilele unor sfinți sau „libere” pentru angajații la stat. Sunt termenele date de primarul Nicolae Robu pentru deschiderea Podului Michelangelo. Se pare însă că nu va fi gata nici măcar pe 15 decembrie, unul din ultimele „target”-uri fixate de edil. Problema este cine l-a pus pe Robu să facă aceste promisiuni, când era clar pentru orice trecător, fără să aibă vreo tangență cu construcțiile, că, măcar primele termene, erau de domeniul fantasticului?
Stoia cere ajutor de la SRI si premier
Viceprimarul Traian Stoia spune că, de când a ajuns în această funcție, a reușit să readucă în proprietatea municipalității 12 clădiri. El a cerut sprijinul corpului de control al premierului, Direcției de Informații Timiș și altor instituții, pentru „tragerea la răspundere” a celor vinovați de haosul imobiliar.
Consilier PDL: In Iosefin domneste haosul, nu lucreaza nimeni acolo / FOTO
Consilierul local PDL Ştefan Sandu arată cu degetul spre autorităţile care dorm în front. La un an de la inaugurarea modernei pieţe Iosefin, comercianţii și locuitorii din zonă sunt distruşi. Din cauza munților de pământ și a noroaielor care tronează peste tot, potențialii clienți fug de rup pământul, în timp ce riveranii abia reușesc să intre și să iasă din propriile case.
Pana in octombrie, restrictii de circulatie in Balcescu
Șantierul din Piaţa Bălcescu va începe în următoarea săptămână, iar lucrările vor dura până la începutul lunii octombrie. Vor fi instituite restricţii de circulaţie atât pentru maşini, cât şi pentru tramvaie. Primarul Nicolae Robu spune că rutele ocolitoare vor fi anunțate în această săptămână.
Haos la inscrierile in clasa pregatitoare
Tehnica dă bătăi de cap celor de la Inspectoratul Școlar Timiș. Sistemul informatizat de înscriere a copiilor în clasa pregătitoare și clasa întâi s-a blocat încă din prima zi. Ministrul Educației se scuză și atât.
Firmele mici ar putea sa nu mai aiba nevoie de contabili
Ministerul de Finanțe vrea să modifice legislația și să le permită firmelor mici să-și țină singure contabilitatea, fără să mai plătească serviciile unui expert în domeniu. Aceștia consideră că, deși abia s-au pus la punct declarațiile contabile, acum se va crea din nou haos.
O şoferiţă speriată a blocat circulaţia în Bălcescu
S-a speriat pe linia de tramvai şi a rămas cu maşina pe şine! E păţania unei proaspete şoferiţe, care a încurcat de tot traficul în zona Pieţei Bălcescu. S-au format cozi uriaşe de maşini,iar tramvaiele au fost şi ele blocate.