Poli Timișoara a abordat acest campionat în două ipostaze, așa cum de altfel s-a întâmplat și în anul precedent. Respectiv, cu ACS Poli în prima ligă și cu ASU Poli în a IV-a. Prima echipă avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare (cu toate că la un moment dat se vorbea de o clasare în prima jumătate a clasamentului), iar a doua, o promovare în eșalonul III. Nu mai comentez motivele acestei scindări. A fost, pe deoparte, ambâțul unor șefi ai galeriei de a controla noua echipă, peste care s-a suprapus interesele politice ale unor lideri ai Druckeriei, care au manipulat în mod grosier niște naivi îndrăgostiți de fotbal împotriva primarului Nicolae Robu. (Evident, niciodată manipulatul nu-și dă seama că e manipulat, iar când realizează într-un târziu acest lucru, nu recunoaște de jenă). În fine…
Cu câteva etape înainte de final, ambele echipe sunt pe cale de a rata obiectivele. Personal, cred totuși că ASU Poli își va rezolva problema, chiar dacă nu pe terenul de joc, ci în culise, astfel că va avea șansa să joace din toamnă pe stadionul din Giarmata. E adevărat, mai trebuie rezolvat și un baraj, dar ce nu se poate? Așa că mă voi referi, în cele ce urmează, la ACS Poli. Ceea ce se întâmplă acum e doar efectul amatorismului care a înconjurat echipa la start. Un lucru pe care l-am scris și l-am repetat în acest colț de pagină. S-a ajuns aici fiindcă clubul a fost organizat ca o societate de stat, în care diverși politruci sau apropiați ai unor partide au primit diverse sinecuri. Am ajuns aici fiindcă, din cauza aparatului extrem de stufos, nimeni nu-și asuma vreo răspundere. Neexistând răspundere, toți din staff făceau ce le trecea prin cap. Că doar lucrau cu bani de la buget! S-a ajuns astfel ca lotul lui Poli să aibă peste 35 de jucători. Începând de la primarul Robu, toți factorii de decizie au refuzat cu obstinație să observe lipsa crasă de profesionalism, culcându-se pe o ureche din cauza rezultatelor bune, de multe ori nemeritate prin jocul prestat. Dar, furându-ți singur căciula nu ajungi prea departe, lucru demonstrat și în acest caz.
Venirea tandemului Timofte – Alexa n-a adus, din păcate, șocul dorit. Poate mișcarea a avut loc prea târziu. Poate dacă avea loc mai devreme nu se făcea acea pregătire de iarnă catastrofală, în urma căreia condiția fizică a jucătorilor este la pământ. Poate se făceau niște transferuri mai de Doamne-ajută. Mai trebuie admis faptul că pălăria de antrenor pare a fi cam mare pentru Dan Alexa. Inclusiv la un meci decisiv cum a fost cel cu Ceahlăul, n-am înțeles mai nimic din jocul lui Poli. Echipa (mă rog, mult spus echipă) arată ca 11 indivizi luați de pe stradă și trimiși în teren să joace fotbal. Dincolo de precaritatea tehnică și fizică a jucătorilor, aici e vorba și de mâna antrenorului. Mână care nu prea se vede. Și totuși, Poli a făcut și meciuri bune sau perioade de meciuri bune, cum a fost prima repriză cu „U” Cluj sau partida de la Târgu Jiu.
Prin urmare, situația în care se află echipa în acest moment e mai mult decât dramatică, lucru recunoscut și de Robu. În condițiile în care contracandidatele în lupta pentru salvarea de la retrogradare își rezolvă meciurile în afara terenului, sarcina lui Poli va fi cu atât mai grea. La meciul cu Ceahlăul am auzit deja oameni cărora le părea rău de aducerea Recașului la Timișoara. Personal, continui să cred că Robu nu avea atunci altă variantă. Problema este, așa cum am arătat mai sus, ce s-a întâmplat ulterior. În mod normal, o retrogradare nu ar fi o mare tragedie. Câte echipe mari n-au avut astfel de evenimente în viața lor? La Poli se pune însă problema factorului politic. După posibila ratare a obiectivului rămânerii în prima ligă, finanțarea clubului va continua? Mai ales în contextul actual al divorțului între PNL și PSD. Iar cum primarul a ajuns principalul dușman al social-democraților, ce ar fi ca PSD să-și îndrepte privirile (și banii) spre ASU Poli, echipa anti-Robu? Aș vrea atunci să-i văd cum vor presta alde Brâncovan, care se băteau cu pumnii în piept cât de anti-PSD-iști sunt ei.
Comentarii prin facebook