Șantierul din Piaţa Bălcescu va începe în următoarea săptămână, iar lucrările vor dura până la începutul lunii octombrie. Vor fi instituite restricţii de circulaţie atât pentru maşini, cât şi pentru tramvaie. Primarul Nicolae Robu spune că rutele ocolitoare vor fi anunțate în această săptămână.
Firma care a câştigat licitaţia pentru execuţia lucrării este Porr Construct, care se pregătește acum de organizarea de șantier. „Vom transforma radical această intersecţie, unde, la ora actuală, traficul este extrem de întortocheat şi este aşa pentru că nu s-a făcut nici o amenajare care să ţină pasul cu dezvoltarea oraşului. Ideea este să nu aducem critici nimănui, ci să venim cu soluţii”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Pe durata lucrărilor, traficul în zona Bălcescu va fi închis. Se va lucra pe anumite bretele, iar rutele ocolitoare vor fi comunicate ulterior de comisia de circulaţie din primărie. Restricţii pe scurtă durată vor fi şi pentru tramvaie. Contractul de execuţie prevede ca lucrarea să fie terminată în trei luni. „Noi am cerut firmei să finalizeze lucrarea în cel mult două luni. Este o perioadă de vară, în care oraşul este mai aerisit, nu avem aşa de multe maşini şi trebuie să profităm de această perioadă”, mai spune Robu. La finalul lucrărilor, în Piața Bălcescu va fi adusă Coloana Fidelității.
Comentarii prin facebook