15 septembrie. 1 octombrie. 15 octombrie. 1 noiembrie. 15 noiembrie ș.a.m.d. Nu, nu sunt zilele unor sfinți sau „libere” pentru angajații la stat. Sunt termenele date de primarul Nicolae Robu pentru deschiderea Podului Michelangelo. Se pare însă că nu va fi gata nici măcar pe 15 decembrie, unul din ultimele „target”-uri fixate de edil. Problema este cine l-a pus pe Robu să facă aceste promisiuni, când era clar pentru orice trecător, fără să aibă vreo tangență cu construcțiile, că, măcar primele termene, erau de domeniul fantasticului? Firmele de construcții? Poate. Dar trebuia Robu să le creadă pe cuvânt? Nu trebuie să-i ceri primarului să se priceapă la toate, dar ar trebui să aibă lângă el oameni care se pricep punctual pe un domeniu și pot să-și dea seama de dimensiunea lucrării. Există în primărie o ditamai Direcție Tehnică, având în frunte un mega-specialist în persoana lui Culiță Chiș. El i-o fi spus primarului că aceste termene sunt rezonabile?
Pot să înțeleg că în fibra oricărui politician există această latură a promisiunilor fără acoperire. Dar, pe un temen rezonabil, mai lung, în speranța că ‚bizonii” vor uita. Robu promite însă pe termen scurt și foarte scurt, cu riscul de-a ajunge ridicol. Cine îl mână în această luptă? Cine îl „ajută” să facă aceste promisiuni fantasmagorice? În condițiile în care vremea chiar a fost bună și nu se poate da vina pe ea. În cazul podului Michelangelo, prea a dezamăgit multă lume cu aceste promisiuni repetate, riscând ca pe viitor să pățească – precum Petrică cu lupul – să nu mai fie crezut nici măcar atunci când spune un lucru real.
Una peste alta, cred că Robu are două mari probleme. Una ține de comunicare. Nu știe să comunice și, mai ales, nu știe să dialogheze. Se enervează foarte repede când cineva nu este de acord cu părerea lui. Vede în jur numai conspirații, numai ziariști plătiți să-l critice, numai isterie. Uneori ajunge să jignească. Dacă nu în calitate de primar, cel puțin ca politician, el ar trebui să fie mult mai maleabil din acest punct de vedere. Chiar și în cazul în care ar fi, într-adevăr, doar conspirații și ziariști blătuiți în jurul lui, ar trebui să strângă din dinți și să treacă zâmbind peste astfel de lucruri. Sau, dacă are date concrete, irefutabile, să le facă publice: „Uitați, la ora x, în locația y, s-a întâlnit z cu w și au pus la cale un protest împotriva mea. Z e supărat că mi-a cerut un schimb de terenuri și nu i-am dat, iar w a vrut un contract și nu i-am dat, că era ilegal”. Și s-a terminat discuția. Cum procedează însă primarul, parcă ar arunca rahat în ventilator, împroșcând otova pe toată lumea. Iar încăpățânarea sa de-a nu-și angaja un purtător de cuvânt, măcar pe post de paratrăsnet, iar este inexplicabilă.
A doua mare problemă o reprezintă oamenii din jurul lui. Sau unii dintre ei. Nu de puține ori, Robu a plătit oalele sparte din cauza unor angajați ai primăriei, cel mai recent caz fiind cel cu datoriile la bugetul local. Și niciodată nu s-a lăsat cu sancțiuni. Lucrează cu exact aceiași oameni cu care a colaborat și fostul primar Gheorghe Ciuhandu. Iar una din acuzele din campania electorală la adresa fostei administrații a reprezentat-o chiar calitatea precară a șefilor și șefuleților din primărie. Și revin la mega-competentul Culiță Chiș, care, în timpul lui Ciuhandu, s-a remarcat doar prin străduința de-a fi un yes-man perfect. Așa încearcă să se remarce și acum? De multe ori, există impresia că Robu fuge prea tare și este lăsat în ofsaid de propriii colaboratori. Aici ar fi o altă mare problemă a primarului, că nu știe să discearnă între yes-manii de ocazie și cei care chiar îi vor binele, bazându-se doar pe primii.
Pe de altă parte, și frustrările primarului pot fi de înțeles. În primul rând, trebuie spus că toate discuțiile în ceea ce îl privește sunt pline de patos. Opozanții lui văd în Robu arhetipul odiosului, pus să distrugă mândrețe de oraș. De cealaltă parte, simpatizanții îl idolatrizează, cel puțin pe față, indiferent ce ar face. Nu este cale de mijloc. Robu este însă un om ca mulți alții, cu bune și rele, indiferent de ce ar crede cele două grupări. Să ajungem și la lucruri concrete. De exemplu, e greu de crezut în spontaneitatea dezinteresată a celor care au pus de-o mitingeală de protest în Piața Unirii. La numai câteva ore după anunțul că se va circula și parca în piață. Tot în câteva ore erau gata și afișele și logistica cu cruci, poze etc. Interesantă mobilizare!
Nu știu cum se face că, după ani în care nu s-a făcut absolut nimic în Timișoara, s-au trezit acum și arhitecții, și ecologiștii, și malagambiștii, și mai știu eu cine să protesteze. Nu spun că n-au dreptul acesta. Chiar e bine că există un spirit civic. Dar mă întreb de ce arhitecții n-au protestat când turnulețe aurii se îndreptau spre cer dinspre clădirile din centrul Timișoarei? Unde erau vajnicii ecologiști când parcurile erau ocupate, rând pe rând, de hoteluri, biserici și naiba mai știe ce? Acum s-au adunat cu toții. Spontan! Din partea subsemnatului (pieton de felul lui), să se închidă întregul centru pentru mașini! Dar tare îmi este că cei care au pus la cale mitingul împotriva parcării în Piața Unirii protestau atunci că n-au voie cu mașina prin centru.
Ce vreau să spun? Sunt unii care, dacă Robu o ia la stânga, urlă că de ce nu a luat-o la dreapta. Și viceversa, ca în bancul cu ursul și iepurașul. Pentru ei, orice ar face, nu e bine. Dacă împușcă ciorile din spatele Catedralei, de ce le împușcă, dacă nu le împușcă, de ce nu le împușcă. Revin la mitingul anunțat în Piața Unirii. Tot „spontan” au apărut și zece capete de acuzații împotriva lui Robu. Unele reale, altele hilare. De exemplu, cred în continuare că palmierii sunt un mare kitsch. Pe de altă parte, să fie acuzat că a distrus echipa de fotbal e o mare fabulație. Care echipă? Juridic, adevărata Poli a murit demult, din timpul lui Zambon. Cine i-a permis oare italianului să ia echipa, cu palmares, culori, tradiție, s-o bage într-o bocceluță și să plece cu ea din oraș? Robu? Dar când vrei să înjuri, găsești orice motiv. Una peste alta, orice timișorean ar trebui să admită că, după mulți ani de lâncezeală, în oraș chiar se întâmplă ceva. Pe de altă parte, e foarte adevărat că lipsește parcă un sistem, că se face mult la plesneală, că e o mare debandadă. Culmea, primarul e inginer ca formație, nu filolog sau filozof, și ar trebui să cunoască rostul unei sistematizări, al unei ordonări clare a lucrurilor.
Comentarii prin facebook