Arhiva pentru eticheta: idei

La Timișoara are loc, în organizarea UVT, un festival al ideilor, gândirii critice și dialogului autentic

La Timișoara are loc, în organizarea UVT, un festival al ideilor, gândirii critice și dialogului autentic

Universitatea de Vest găzduiește în această toamnă prima ediție a festivalului „Timișoara Ideas Fest”, primul festival din România dedicat ideilor, gândirii critice și dialogului autentic. Tema primei ediții este „Fake News”, un subiect de maximă actualitate astăzi, un timp în care informația circulă cu o viteză uluitoare iar granițele dintre adevăr și percepţie devin fluide.

Strategii in ritm de salsa

Planurile de atac se fac în urma unor furtuni de creiere semețe ce au sorbit zdravăn din cafea. Pentru oamenii creativi, experiența face diferența și îi recomandă mai departe. Ținta e uneori undeva în ceață, dar aplicând niște tehnici combatante, prin învăluire, ajungem să o zărim semeață pe metereze.

Astazi, despre marketing

Din experiența mea acerbă de consumator consider că am o opinie demnă de a fi împărtășită cu voi. Simplist, marketingul reprezintă „arta și știința de a vinde”. Implicit, dacă nu vinzi nu exiști. Indiferent de domeniul de activitate, ai cu siguranță ceva de oferit pentru a îți susține afacerea, pentru a avea profit. Căci despre

Curios vizavi de brandING

Fără pic de stupoare, aș dori să vă informez că termenul de branding provine din zootehnie, de la fermierii care își însemnau vitele pentru a le deosebi de ale celorlalți. Acțiunea se făcea cu un fier roșu încins și reprezenta monograma proprietarului. Secole mai târziu monogramele au devenit etichete, nume și, ulterior, corporații, deci branduri.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.