Potrivit unei inițiative legislative a senatorului USR de Timiş, Raoul Trifan, autoritățile vor notifica cetățenii că urmează să le expire cartea de identitate, pașaportul sau carnetul de conducere. Doar că, adoptată de Senat, iniţiativa USR este ţinută la sertar de PSD-PNL. Totuşi, de la 1 iulie, toți posesorii de permis sunt notificați automat prin SMS…
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sorin Grindeanu, pe şantierul porţiunii cu tuneluri de pe Autostrada A1
Constructorul lotului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva, celebra porțiune cu tuneluri pentru urși, este deja pe șantier și lucrează la partea care nu include aceste tuneluri speciale. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent sâmbătă pe șantierul de la Margina, alături de primul ministru, Marcel Ciolacu, a spus ca în două-trei săptămâni se va elibera…
Cum a scos Marcel Ciolacu „ospătarii” PNL din „mocirlă”. Şi unde i-a băgat
Nu-i un foarte mare secret că alianţa comasată PSD-PNL este mai degrabă o mezalianţă. Deşi li se spune ironic “comasaţii”, avem de fapt un partid (PSD) care comasează, dacă pot să spun aşa, iar altul (PNL) care este comasat. Mai colocvial zis, avem de-a face cu nişte “stăpâni”, cei din PSD, şi “servitorii” lor, PNL-iştii.…
Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar…
Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat în sedință mai multe proiecte. Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat…
Acum am înțeles: dacă-l votăm pe Rareș Bogdan și Mihai Tudose vom avea stabilitate în Timiș
PSD și PNL nu se mai pot ascunde mult timp după argumentul că s-au cuplat la guvernare, apoi electoral pentru europarlamentare, ba chiar și în municipiile cu primari USR, pentru că în România există pericolul extremismului. Și nu numai al extremismului, ci și pentru a face țara mai stabilă și pregătită în calea unui război…
Robu, la braț cu șefii de la București. Nicolae Ciucă anunță că decizia pentru CJ Timiș se ia luni
Nicolae Ciucă, președintele PNL la nivel național, a venit la Timișoara, braț la Braț cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, și Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele PSD, dar nu a avut nicio discuție cu Alin Nica, încercând să minimalizeze scandalul izbucnit la PNL Timiș. Pe de altă parte, Nicolae Robu a lipsit total din ”peisajul” produs vineri la…
Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă ajung, vineri, pe Centura Timişoarei, la invitaţia lui Sorin Grindeanu
Premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vor ajunge mâine după-amiază pe Centura de Sud a Timişoarei pentru a vedea stadiul lucrărilor. Evident, ei vor fi însoţiţi de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a ocupat personal de acest obiectiv. După ce au rezolvat cele mai importante probleme ale alianţei în perspectiva alegerilor locale, respectiv…
Alin Nica şi Alfred Simonis, obligaţi să colaboreze după alegeri. Marcel Ciolacu: PSD şi PNL vor forma majorități în administrațiile locale
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, la Digi 24 că, indiferent dacă vor exista candidați comuni sau proprii, cele două partide vor forma majoritățile în administrațiile locale. Asta înseamnă că, şi la Timiş, cu toate că sunt aproape la cuţite, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, trebuie să colaboreze, post-electoral, cu omologul său de la PNL,…
Raoul Trifan, despre cazul Roşia Montană: “Rămâne cum am stabilit: dacă PSD zice ceva, în realitate e invers!”
Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că nu-l suspectează pe premierul Marcel Ciolacu de naivitate atunci când, timp de o lună, a tot spus că România va pierde procesul cu compania Gabriel Resources pentru Roşia Montană. Raoul Trifan aminteşte că, în urma declaraţiilor lui Marcel Ciolacu, preţul acțiunilor Gabriel Resources s-au dublat la bursă,…
Reacţia lui Marcel Ciolacu la racolările din Timiş: “Cred că astfel de lucruri vor aduce tensiuni în interiorul coaliţiei”
Referindu-se la trecerea a mai multor primari şi viceprimari PNL la PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că astfel de lucruri se întâmplă în ani electorali acolo unde primarii nu se mai înţeleg cu preşedintele de organizaţie. Totuşi, el a spus că şi-ar dori să nu mai întâmple astfel de situaţii deoarece vor aduce tensiuni în…
Daaaaa? E cu Moscova? Interesant, noi credeam că e cu „Vonderlaien”
Premierul Marcel Ciolacu se laudă că va cere oficial autorităților din Ucraina și Republica Moldova să comunice motivele pentru care liderul partidului extremist AUR, George Simion, are interdicție de intrare în ambele țări. Poveste e mai veche și ar ucide prin curiozitate orice om normal de pe planeta asta. Chiar așa, de ce nu poate…
„Doctor” Ciucă, „revoluționar” Ciolacu și tăcerea Timișoarei
FSN-ul și toate formele luate de această șopârlă politică după 1989 și-a bătut joc de lupta anticomuniștilor din decembrie 1989 într-o gamă largă de moduri. În primul rând, a propus acel scenariu odios care a produs victime după 22 decembrie mai multe decât cele care le-au dat luptele dintre popor și dictatură. Unități ale armatei…
Marcel Ciolacu l-a demis pe secretarul de stat care i-a descoperit impostura
Premierul Marcel Ciolacu l-a demis pe Mihai Iulian Dodu din funcția de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru revoluționari. Dodu, fiu de erou martir al Revoluției din decembrie 1989, este cel care a solicitat reanalizarea documentului de revoluționar emis pe numele premierului. Se întâmplă în România! În iunie 2023, o comisie a Secretariatului…
Ciolacu vânează evaziunea în aer, în păduri, pe mare şi în gaură de şarpe, dar se îmbrăţişează cu ea. La Dumbrăviţa
Premierul Marcel Ciolacu a pus gând rău evaziunii fiscale şi, implicit, evazioniştilor. Cel puţin aşa vrea el să ne convingă. A început cu interzicerea plăţilor cash. Exact, chiar el, cel surprins cu cash-ul căzându-i din buzunare de cât de greu era. Când s-a format o masă critică împotriva acestei intenţii, Ciolacu a dat înapoi „vitejeşte”,…
Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă promit, din nou, rezolvarea pensiilor speciale în două săptămâni. România poate pierde 1,4 miliarde de euro
Legea pensiilor speciale va fi finalizată în maximum două săptămâni, a declarat, luni, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, beneficiar de pensie specială. Recent, premierul Marel Ciolacu a afirmat că legea trebuie finalizată până pe data de 1 noiembrie, altfel România pierde 1,4 miliarde de euro din PNRR. Nicolae Ciucă a declarat, luni, că legea pensiilor va…
Exerciţiu de imagine sau e pe bune? Premierul Marcel Ciolacu promite stadion Timişoarei
Prezent la Timişoara pentru a participa la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PSD Timiş, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu lideri ai galeriei lui Poli Timişoara. El le-a promis acestora că se va implica personal pentru a debloca proiectul viitorului stadion. Proiectul viitorului mare stadion al Timişoarei este blocat undeva prin sertarele Companiei Naţionale de…
Alfred Simonis și Marcel Ciolacu, numărul trei, numărul patru
O clipă nu mi-ar fi trecut prin minte că premierul Marcel Ciolacu petrece departe de țară zile de relaxare împreună cu Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților. Funcțiile astea sunt grele, nu mi-aș fi imaginat că sunt ocupate între prieteni, că doamnele lor – căci și ei trebuie să aibă doamne în bunul înțeles…
Ciolacu şi miniştrii lui, eroii „neîngenuncheaţi” ai României
La finalul lunii, premierul Marcel Ciolacu şi trei membri ai cabinetului său vor merge la Bruxelles pentru a (re)negocia cu membrii Comisiei Europene „odiosul” PNRR, care ar putea aduce în România câteva zeci de miliarde de euro în spitale, autostrăzi, şcoli etc. Un PNRR extrem de huiduit de „forţele patriotice” din România şi numai bun…
„Reforma” lui Ciolacu. Între Radio Erevan şi bancul cu evreul şi rabinul
Cred că au trecut trei săptămâni de când premierul Marcel Ciolacu ne tot ameninţă cu marea sa reformă administrativă şi fiscală, una cum nu s-a mai văzut în acest colţ de lume. Perioadă în care liderul PSD mai că nu s-a prezentat ca un Simon Bolivar al „reformelor”, în condiţiile în care se izbeşte de…