Este că ne-am plictisit în alegerile în care Klaus Iohannis făcea flic-flacuri în fața dezorientatei Viorica Dăncilă, turul doi al prezidențialelor din anul 2019? Doi din cei trei români prezenți la vot, statistic vorbind, au optat la ultimele alegeri pentru candidatul dreptei. N-a mai fost nicio emoție, era președintele în exercițiu, iar ea era bătaia de joc a clasei politice. Farmecul competiției a dispărut atunci, iar noi nu vrem asta de la cele mai importante alegeri de anul acesta, așa cum sunt percepute ele de alegătorul român.
În 2000, la fel. Ne-am speriat puțin de Vadim Tudor, dar scorul a fost la fel de plictisitor. Meciurile lui Traian Băsescu cu Adrian Năstase și cu Mircea Geoană au fost spectacol. Sarea și piperul electoral, cozi la secțiile de votare, scandal la urne, diaspora a contat, studenții și ei. La fel de efervescentă a fost runda Iohannis – Ponta, când ultimul a rămas în fotoliu să mestece popcornul ăla cumpărat din prea multă aroganță pentru o seară de vis la sediul PSD.
Ce vrem acum? Normal că nu vrem plictiseală. În calitate de spectatori, ce să vrem noi? Spectacol, corect! Poate activul de partid vrea ca Ciolacu să spulbere tot ce prinde din primul tur, de la Geoană la Lasconi, preferabil Simion, dar pentru noi ce rămâne din toată distracția promisă? Aproape că am convenit într-un material recent că avem de ales răul cel mai mic, dar hai să-l alegem și cu farmec, să merite mersul ăsta la urne, să primim cu bucurie eșecul.
Stânga are candidat puternic, dacă-i putem spune așa lui Marcel Ciolacu. Ar mai avea unul ce-și zice independent, Mircea Geoană, venit tot de pe meleagurile alea doctrinare, dar hai să vedem ce vine din drepta, de unde tot așteptăm să ne sară iepurele. Nu Ciucă, nu el, e prea dolofan și se mișcă greu în sondaje. Dar Elena Lasconi cea pusă pe gâlceavă, puțin țață, puțin elitistă, puțin creștin-tradiționalistă, puțin liberală, din toate câte puțin și mai deloc, bănuială venită chiar din propriul partid.
Sondajele ne arată un tur doi Ciolacu – Geoană. Toți ceilalți veniți mai dinspre dreapta am strâmba din nas, dar ce avem de făcut? Conform interpretării datelor din sondaje, singura luptă care se duce până la capăt ar fi cea între Geoană și Ciolacu. Ciolacu poate pierde, în ciuda aparatului de partid. Se zice că Geoană este singurul care îi pune lui Ciolacu existența politică în pericol. Deși aș vota pe cineva din dreapta, Elena Lasconi sau Ciucă, mă tem că ar fi un vot dat inutil, iar ce e inutil – ați ghicit! – e degeaba.
Nu pledez pentru un vot anti-Lasconi, mă doare inima să fac astfel de calcule, dar scorul din finală ar putea fi unul mult dezechilibrat în fața lui Ciolacu, iar competiția fără gust, fără saft, fără farmec, la urma urmelor. Vrem ceva echilibrat, să mai câștigăm timp două săptămâni pentru turul secund, atunci să ne dorim să ajungă Geoană cu Ciolacu în turul doi? Pentru asta nu noi trebuie să facem mare lucru, alegătorii de Lasconi sau Ciucă, nici ei, votanții de Șoșoacă sau Simion, ci chiar marele Mircea Geoană, despre care se spune că numai el poate pierde alegerile, la câte greșeli neprovocate poate face, confirmând porecla primită de la Ion Iliescu.
Pentru noi, timișenii, sunt și calcule mult mai simple, pragmatice: nu ne trebuie spectacol, nu vrem miză, ne lasă indiferenți competiția. Foarte bine. Strângem din buci și votăm cu crampe Marcel Ciolacu, așteptăm să meargă la Cotroceni, mai așteptăm ca Sorin Grindeanu al nost să ajungă președinte PSD, observăm cum se umflă pipota în noul baron local Alfred Simonis, numărăm centurile de sud, nord, vest și est dublate la jde mii de benzi, stadioanele și proiectele Timișului și mergem liniștiți la culcare.
Dacă am dormi mult, n-ar fi o problemă. Dar mă tem că ne sculăm după patru ani și nu mai știm în ce județ trăim. Poate bogat, aranjat, nu e exclus, dar și călărit de cineva prea puternic pentru o democrație așa cum ne-o imaginam în 1989. Vestea proastă e că finalul desenat mai sus e partea bună a scenariului. Există și varianta ca Timișul să revină la cenușiul din ultimele trei decenii.
Comentarii prin facebook