La doi pași de Timișoara puteți avea parte de o experiență cât se poate de relaxantă, în… barcă! Pe un traseu de câțiva kilometri vă puteți deconecta total de la stresul de zi cu zi, să faceți mișcare și să vedeți lucruri despre care habar n-aveați că există atât de aproape de casă.
Doua licee din Timisoara, cu 100% promovati la Bac. Codasul Timisului, acelasi ca si anul trecut
Liceul „Grigore Moisil” şi Colegiul Naţional „C.D. Loga” au avut 100% candidați promovați în această sesiune a bacalaureatului. La polul opus, alte două unități de învățământ, care au înregistrat „zero absolut”.
Conform asteptarilor: Ghiroda trece de Petrila si va juca in Liga a III-a
Timişul şi-a arătat încă o dată forţa, demonstrând că are o divizie a patra foarte puternică. În ultimii zece ani, au fost pierdute doar două baraje. În rest, victorii pe linie pentru Albina, Gătaia, Becicherec, Lugoj, Timişoara – Poli sau Ripensia.
Inceput de iulie pe malul lacului Surduc, cu acrobatii aeriene, plimbari cu barca si concerte
A treia ediție a Zilelor Lacului Surduc va avea loc, în acest an, în primul weekend din luna iulie. Programul cuprinde demonstrații pe apă și în aer, plimbări cu barca, concerte dar și o inedită degustare de preparate din pește. În premieră, vor fi puse la dispoziție locuri de campare.
Inca o echipa din Timisoara va juca in prima liga
CS SCM Timișoara a devenit a doua echipă promovată în urma Turneului Final al Ligii Întâi de baschet feminin. Barajul a avut loc la Timişoara, iar prima trupă calificată a fost Rapid Bucureşti.
Timba bate si Iasiul si revine in Liga Nationala
Mai greu pe hârtie, mai uşor pe teren. BC Timba Timișoara a avut o misiune ușoară în fața Politehnicii Iași, pe care a învins-o sâmbătă cu scorul de 95-71 (25-16, 26-18, 20-20, 24-17).
„Ripi” sau bucuria fotbalului
Timișoara va avea de la anul două sau chiar trei echipe în Liga a II-a după spectaculoasa promovare a Ripensiei. Pornită la drum în 2012, din Liga a VI-a, nu a V-a precum cei de la ASU Poli, „Ripi” a parcurs această ascensiune a lui Sisif, cu multă decență, modestie și, evident, muncă. A promovat…
Inca o echipa din Timisoara se pregateste de prima liga
SCM Timișoara a primit dreptul de organizare a Turneului Final de Promovare al Ligii I de baschet feminin, editia 2016-2017. Echipa va încerca, la început de iunie, să acceadă în primul eșalon.
BC Timba Timisoara intalneste sambata Rapid Bucuresti
BC Timba Timișoara s-a impus la începutul acestei săptămâni, scor 71-51, în fața formației Cuza Sport Brăila, iar băieții lui Bogdan Murărescu vor să mai bifeze o victorie care să îi apropie și mai mult de turneul final de promovare în Liga Națională de Baschet Masculin.
Mobilizare generala la Timba Timisoara
Înfrângerea suferită de Timba săptămâna trecută cu Știința București a declanșat o mobilizare generală în rândul conducătorilor, jucătorilor, dar și al fanilor echipei timișorene. La jocul de sâmbătă cu CN „Aurel Vlaicu” București, „Urșii” vor să repare greșelile făcute în deplasarea din week-end-ul trecut.
Descoperiti povestile Timisului! Altfel de program pentru Scoala Altfel
Județul Timiș are tot felul de povești, numai bune de descoperit în timpul „Săptămânii Altfel”. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiș are o invitație către copii și, deopotrivă, dascăli: fiți „cool” și luați Timișul la pas.
S-a gasit presedintele turistic: Ritivoiu ii ia locul lui Dobra
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș (APDT) are un nou președinte. Acesta îi ia locul lui Călin Dobra, care se pregătește să renunțe la administrația județeană în favoarea parlamentului. Consilierul județean Mihai Ritivoiu (PSD) a fost votat în plenul de marți.
Primarilor din Timis li se cam rupe de turism: exemplele Bogda si Ortisoara
Avem câte ceva promovat, din punct de vedere turistic, în Timiș, dar pe primari nu-i prea interesează. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș încearcă să monteze două panouri informative, dar n-a primit niciun răspuns de la edili. Oricum, primăriile din județ nu prea se sinchisesc nici măcar să-și achite cotizațiile.
Ultramarin la IMEX America: De ce sa vizitezi Romania, de ce sa vii la Timisoara:
„Timișoara, orașul premierelor” și „Romania – Old Europe” sunt conceptele cu care cei de la Agenția de turism Ultramarin au încercat să-i convingă pe partenerii din întreaga lume că România este o țară care merită vizitată. S-a întâmplat la Los Angeles, la cel mai mare târg de organizări de evenimente din lume.
Ultramarin Timisoara promoveaza Romania la Los Angeles
Agenția de turism Ultramarin participă, în perioada 18-20 octombrie, la Los Angeles la IMEX, cel mai important târg de turism și organizare de evenimente din lume. Ultramarin participă ca și partener strategic exclusiv din România al Ovation Global DMC.
Vacantele in Romania, promovate in Dubai de timisorenii de la Ultramarin
Agenția de turism Ultramarin mai face un pas în planul său de a promova România ca destinație turistică pentru străini. A implementat cu succes în ultimii ani programul „Iubește România Ta” prin care a promovat frumusețile țării noastre printre români, iar acum echipa Ultramarin a început promovarea României și în străinătate.
Dom’le Robu, hai sa nu murim noi de grija Rapidului
Nu credeți că ar fi mai interesant pentru timișoreni să vadă care dintre Poli e mai bună pe teren, că în peluză știm deja răspunsul? N-ar fi oare mai motivant să promovezi, iar la anul pe vremea asta să fim în prima divizie fără vreo sancțiune?
BAC 2016, in Timis: Patru licee cu 0 promovati, nicio nota de 10!
Există și în acest an licee din Timiș ai căror absolvenți nu au reușit să treacă examenul de bacalaureat. Două dintre ele sunt din Timișoara, iar două sunt în județ. Spre deosebire de 2015, la această sesiune nu a fost nicio notă de 10 curat!
Cei mai frumosi ani, pe YouTube: povestea lui ASU Poli, de la Judet la Liga a II-a
Drumul lui ASU Poli de la „Județ” la Liga a II-a, în numai patru ani, este o poveste care trebuie spusă. De acum, veți putea vedea, în fiecare săptămână, câte un capitol al acestei istorii frumoase, spus chiar de cei care au trăit-o la maximă intensitate.
Echipa suporterilor polisti a promovat matematic in Liga a II-a
Emoţiile promovării Politehnicii Timişoara în eşalonul secund s-au risipit la finalul acestei săptămâni. Politehnica Timişoara, echipa susţinută de suporterii timişoreni, este promovată matematic în Liga a II-a, după ce Metalurgistul Cugir şi Performanţa Ighiu, cele două contracandidate la câştigarea seriei, au pierdut jocurile cu CS Ineu, respectiv CSM Lugoj.