Descoperiti povestile Timisului! Altfel de program pentru Scoala Altfel

Județul Timiș are tot felul de povești, numai bune de descoperit în timpul „Săptămânii Altfel”. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) Timiș are o invitație către copii și, deopotrivă, dascăli: fiți „cool” și luați Timișul la pas.

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului propune un program… altfel pentru „Săptămâna Altfel”. Este vorba despre 15 excursii prin Timiș, care vor fi prezentate în școlile din județ, pentru ca profesorii și părinții să se poată pune de acord cu viitoare excursii. Sunt mai multe trasee, prin care cei mici, dar și cei mari pot descoperi lucruri interesante și mai puțin știute despre județul în care locuiesc. Unul dintre ele se referă, de exemplu, la conacele din Timiș, ale căror povești sigur vor atrage curioșii. „O tură la conacele din Timiș, prezentată de Asociația Culturală Ariergarda, este o tură foarte ușoară. Se poate face într-o zi, nu necesită o pregătire deosebită. Am încercat să atragem alături de noi comunitățile locale, care vor încerca să vină cu specialități culinare ale zonei. Poate vom avea putea mânca niște «croafne» (gogoși – n.r.) autentice”, explică Ioan Gropșan, de la Asociația Culturală Ariergarda.

În principiu, turele sunt gratuite, dar există și unele care presupun anumite costuri. APDT a făcut mai multe materiale de promovare a diverselor obiective turistice. „Afișele sunt un sprijin pentru părinții și profesorii care se implică în organizarea evenimentelor din cadrul Programului «Școala Altfel 2017», dar și o formă de promovare și dezvoltare a turismului în Timiș, de a descoperi sau reîntâlni locurile minunate din județ. Aceste afișe permit cadrelor didactice, elevilor și părinților să identifice și să valorifice resursele locale”, spune Delia Barbu, directorul APDT Timiș. Partenerii APDT Timiș sunt Asociația Culturală Ariergarda, Equilibrium și Timisiensis Bikers, alături de infocentrele turistice din județ, prof. Lucia Ianculescu și agenții de turism.

Obiectivele propuse de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș

  • Jimbolia – Orașul celor șase muzee (Muzeul Presei Sever Bocu, Muzeul Ștefan Jäger, Casa Memorială Karl Diel, Muzeul Pompierilor Florian, Muzeul Căilor Ferate, Muzeul Fundației Petre Stoica (excursie de o zi; posibil ghid din Jimbolia; se poate mânca în localitate; informații Primăria Jimbolia, tel. 0256-360.764)
  • Cu caiacele pe Bega – Povestea Canalului (excursie de o jumătate de zi pe traseul Remetea-Ghiroda; picnic pe malul apei; organizator Equilibrium, tel. 0722-454.022)
  • O zi cu aripi : Muzeul Traian Vuia – Complex Turistic Zolt (excursie de o jumătate de zi; se poate mânca la pensiune, contact muzeu 0728-941.713, contact Zolt 0744-587.698)
  • În Țara Făgetului: Bisericile de lemn Groși, Margina, Crivina, Românești, Fabrica de oțet Margina, Casa memorială Sorin Titel (excursie de o zi, ghid Infocentrul turistic Margina, se poate mânca la Valea lui Liman sau la Hanul lui Bogdan; contact Margina tel. 0723-124.952)
  • Artă populară în Timiș – Muzeul „Iulia Folea Troceanu” Buziaș și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj (excursie de o zi; se poate mânca în Lugoj sau la Hanul Ana Lugojana; informații muzeu Buziaș 0744-625.443, muzeu Lugoj 0256-354.903)
  • Spre Ocrotitorul Banatului – Traseul mănăstirilor din sudul județului: Mănăstirea Sărbească Sfântul Gheorghe – Mănăstirea Săraca – Mănăstirea de călugări de la Partoș (excursie de o zi, se poate servi masa la mănăstirea Partoș; contact Partoș 0256-417.491)
  • În cea mai veche cetate europeană din Epoca Bronzului – Iarcurile de la Cornești (excursie de o zi, cu ghid de la Muzeul Banatului; se poate mânca la Băile Calacea; contact Muzeul Banatului tel. 0745-265.532, contact Băile Calacea 0722-380.541, 0256-379.612)
  • Discuri, nu discuții! Jocuri în aer liber cu Equilibrium (ieșire de o jumătate de zi, în apropierea orașului, pădure, picnic; contact tel. 0722-454.022)
  • Învață să călătorești! (acțiune în clase, lecție – prezentare turism; organizator Equilibrium 0722-454.022)
  • Discovering Timișoara – Building values – 7 tururi ale orașului (organizator Redona Travel, contact 0722-540.454)
  • Ai grijă pe unde calci în Lugoj! – Traseul personalităților (excursie de o zi, organizator Ariergarda, contact 0722-450.022)
  • Timișoara – Orașul Revoluției din 1989 – istorie și monumente (tură de o jumătate de zi, organizator Tymes Tours, contact 0722-525.734)
  • Mătase timișoreană pentru Viena , prof. Lucia Ianculescu (acțiune în clase, lecție-prezentare; contact 0763-661.412)
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Primăria Timișoara caută să cumpere un nou autoturism cu alimentare hibridă, electrică și termică, pentru care a pregătit nu mai puțin de 23.000 de euro. Achiziția se va face prin participarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, conform Ordonanței nr 80/2001. Muncipalitatea a lansat pe SEAP licitația pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația timișoreană vrea să cumpere un autovehicul nou (semi)ecologic, pentru 23.000 de euro
Atelierul AnimaDOK 4, organizat la Timișoara, s-a încheiat cu premiera celor trei scurtmetraje animate realizate de participanți în doar o săptămână. Cei 15 tineri, împărțiți în trei echipe, au trecut prin toate etapele producției, de la scrierea scenariului și construirea decorurilor până la filmare și montaj. Scurtmetrajele vor ajunge în școli, iar publicul este invitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.