Arhiva pentru eticheta: psd

Aventurile „infractorului de drept comun” Dorin Candea prin RAR Timis

Aventurile „infractorului de drept comun” Dorin Candea prin RAR Timis

Cu toate că liberalul Cosmin Costa și-a anunțat în mai multe rânduri dispoziția de-a demisiona din funcția de șef al RAR Timiș, cei din PSD nu au reușit însă să-i găsească înlocuitor. Pentru acest post se bat fostul bișnițar Dorin Cândea și consilierul județean Deian Plavoșin. De altfel, a existat un vot al conducerii PSD Timiș în acest sens, Cândea câștigând la mustață, având și sprijinul șefului filialei, Titu Bojin.

Elena Udrea candideaza la prezidentiale, in PSD se desface sampania

Așadar, multe previziuni au fost confirmate, iar Elena Udrea va intra în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale, luându-i fața „iepurelui” Cristian Diaconescu. (Multă lume îl plânge pe acesta din urmă, dar își merită soarta, având în vedere cloaca în care a intrat de bună voie.) Discuțiile care se poartă acum sunt dacă Udrea are și „binecuvântarea” lui Traian Băsescu, unii apropiați ai Palatului Cotroceni susținând că e prima dată când o face de capul ei, fără „aprobare” de sus.

Fierbere in PSD Timis: patru-cinci deconcentrate oprite pentru oamenii lui Tariceanu

Nu toți pesedeii din țară sunt atât de extaziați precum Victor Ponta în urma înființării Partidului Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu. Ba unii sunt ofticați rău de tot. Nu de alta, dar acum trebuie să împartă și cu acești „reformatori” oportuniști din marea halcă a instituțiilor deconcentrate.

Grindeanu, despre colaborarea cu PP-DD Timis: „Nu stiu cine-i Titiriga!”

Relația dintre PP-DD și PSD e undeva la linia de plutire la nivelul administrației locale din Timișoara. Chiar dacă partidului „domnului Dan” a semnat un protocol cu PSD la nivel național, în orașul de pe Bega, acesta nu este neapărat respectat. Președintele PSD Timșoara, Sorin Grindeanu, habar nu are cine este liderul PP-DD Timiș, deși șeful filialei municipale este bunul lui prieten Lucian Taropa.

Daca nu sunt ore… gasim! Fiica de PSD-ist, ajunsa director la o scoala prin care n-a calcat!

Cu sau fără ore într-o școală, la Timișoara poți ajunge director! La Școala Generală 25, unde atât directorul, cât și directorul adjunct au ajuns în funcții chiar dacă nu predau acolo! Numirea a fost făcută în „interesul învățământului”. Pentru a asigura măcar o umbră de legalitate, ISJ Timiș va face în așa fel încât cele două să aibă câteva ore aici, deși sunt titulare în altă parte. Cristina Filip, fiica fostului șef de la Rutieră Stancu Filip, actual membru PSD, a fost, până acum adjunctă la Generală 30.

Faptele de vitejie ale croitorasului viteaz

Pentru unii timişoreni cu drept de vot, viceprimarul Traian Stoia este un personaj simpatic, tot mai simpatic, conform planurilor PSD în vigoare. Până şi ziariştii de teren l-ar prefera pe moș „crâncenului” Nicolae Robu într-un briefing plin de bârfe pe CD Loga nr. 1. Într-un material recent ne aminteam cum moş Stoia a descoperit porcăria cu liftul lipsă, dar recepţionat legal de reprezentanţii primăriei.

Decalogul motivelor pentru care romanii nu trebuie sa-l voteze pe Klaus Iohannis

Nici n-a apucat Klaus Iohannis să fie anunțat oficial drept candidat al dreptei la alegerile prezidențiale, că la adresa lui au început să curgă tot felul de atacuri, care de care mai ridicole sau chiar abjecte. (Inclusiv Victor Ponta nu s-a abținut să nu facă referire la naționalitate și religie, un lucru de neconceput în țările civilizate.) Interesant, atacurile nu vin doar din zona PSD.

Cu Bojin in frunte, 84 de PSD-isti se duc la Craiova sa-l sustina pe Ponta

Zi importantă pentru social-democrați și pentru liderul lor, Victor Ponta. Primul ministru se va afla marți la Craiova unde își va anunța intenția de a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie. Acesta va fi susținut de mii de PSD-iști, dintre care aproximativ 80 sunt din Timiș. Printre aceștia se afla și Titu Bojin, președintele PSD Timiș.

Ce a putut gasi senatorul Ehegartner in sleahta lui Tariceanu

Spre finalul săptămânii trecute, fostul premier și președinte PNL Călin Popescu Tăriceanu și-a lansat la apă așa-zisul Partid Liberal Reformator. Alături de el a adunat o gașcă formată în general din tot felul de oportuniști, unii cu probleme de DNA, alții cu grave carențe de caracter. La eveniment a fost prezent și senatorul liberal de Timiș Petru Ehegartner, un politician stimabil, vechi liberal.

Gabriel Koller, primar Sacosu Turcesc

Pacalit si de PDL, si de PSD, Koller de la Sacosu Turcesc vrea sa fie popular

Primarul democrat-liberal din Sacoşu Turcesc este dezamăgit crunt de PSD, partidul pentru care a tras la alegerile parlamentare din 2012. Gabriel Koller este la al patrulea mandat de primar sub culorile PDL, dar s-a delimitat de democrat-liberali, din cauza fostului președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. După ce a luat țeapă și de la PSD, Koller s-a reorientat.

Legalizarea „Operatiunii autobuzul”

De cele mai multe ori de când cu votul democratic postdecembrist, destinele României au fost decise de cei mulți și mai puțini instruiți. Unii ar zice că în acest stadiu e normal să depindem de gloată, alții ar reaminti că țara e plină de oameni săraci, ușor de convins mai ales de promisiunile stângii și dezolant de expuși la manipulările propagandei de partid (gen Antena 3, să zicem, deși fenomenul funcționează mult înainte de descălecarea lui Gâdea în creierele românilor).

PSD, asalt la Finante: Ioan Dragomir, in locul lui Lucian Heius

PSD, și nu e vorba doar de filiala Timiș, ci și cea din Caraș-Severin, se pregătește să cucerească Direcția Generelă Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Instituția este condusă în acest moment de hunedoreanul Lucian Heiuș, ajuns în funcție pe filieră liberală. Mai exact, el a fost sprijinit de Dan Radu Rușanu, până nu demult era marele „sforar” al PNL, ajuns între timp în arest la domiciliu în Dosarul Carpatica.

Bojin anunta noi sefi la deconcentrate, dar nu dupa modelul Boc

Președintele Partidului Social-Democrat Timiș, Titu Bojin, îi are încă în vizor pe șefii de deconcentrate care au avut parte de susținere politică din partea PNL. Bojin spune totuși că, deși vor fi făcute schimbări cât mai curând, PSD are o strategie mai blândă decât cea a lui Emil Boc, din 2009.

De teama camerelor video, pesedistii din CL ar putea deveni… responsabili!

Proiectul care prevedea transmisia în direct pe un post de televiziune local a trecut joi în CL, spre satisfacția supremă a primarului Nicolae Robu. Acesta spune că, deși în aprilie i-au trântit propunerea, acum, pesediștii și-au dat seama că vor fi taxați (!) de alegători și au votat în favoarea ei.

Consilierii PSD-PC-UpT-PP-DD l-au lasat pe Robu cu „suplimentarele” in brate

Alianța PSD – PC – PP-DD – UpT din Consiliul Local Timișoara a funcționat ca unsă joi după-amiază. Consilierii acesteia au ieșit din plen înainte de începerea discuțiilor pentru proiectele suplimentare. A rămas, la insistențele secretarului Ioan Cojocari, doar președintele de ședință Dorel Bogluț, de la PC. PSD a anunțat că nu va mai vota decât „suplimentarele” esențiale, nu „acordarea titlului de cetățean de onoare unui decedat”, astfel că situația de joi s-ar putea repeta.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.