USL Timiș continuă să surprindă în ceea ce privește candidații pentru alegerile parlamentare din decembrie. De această dată, e rândul PSD să uimească. Jurnalistul Viorel Bota, în prezent consilier al președintelui CJ Timiș, Titu Bojin, ar urma să candideze pe Colegiul 8 Jimbolia. Informația a apărut pe Facebook și a fost semi-confirmată de Bota, pe propriul blog.
Dream-team la USL
Toată viața am să regret despărțirea fulgerătoare, prematură și nedreaptă dintre deputatul PDL Marius Dugulescu și PNL, precum și eșecul tulburător al negocierilor dintre senatorul pedelist Gheorghe David și PSD-ul lui „Ponta ia tot”, lider politic ce și-a propus deseori să lupte crâncen cu traseismul politic.
Candidaturi pentru outsiderii din PSD
PSD Timiş nu a stabilit candidaţii finali pentru două colegii de deputaţi şi unul de senator. Se fac sondaje și se așteaptă ultimele mutări, înainte ca potențialii candidați să se poată apuca de campanie.
Se pune de un troc PSD-PNL pe Colegiul III Senat?
Colegiul III Senat Sânnicolau Mare pare încă o necunoscută în USL. Teoretic, acesta aparține PSD, care ar fi intenționat să-i trimită contra lui Vasile Blaga pe Titu Bojin sau Eugen Dogariu. Acum, aici ar putea candida un liberal impus de la centru.
S-a stabilit: candidatul UNPR este Ion Raducanu
Telenovela candidaturii Mariei Barna pentru un nou mandat de deputat a luat sfârșit. Surse din cadul PSD spun că s-a stabilit cu certitudine că, pe Colegiul IV Timișoara, pentru Camera Deputaților va candida din partea USL chiar președintele UNPR Timiș, Ion Răducanu.
Foarte probabil, traseistii de la UNPR isi pastreaza colegiile
Cel mai probabil, PSD Timiş va oferi partenerilor de la UNPR colegiile de deputaţi IV Timişoara şi VIII Jimbolia. Sunt exact colegiile de pe care au intrat în Parlamentul României deputaţii Maria Barna şi Claudiu Ţaga. Președintele PSD Victor Ponta a declarat, de altfel, că actualii parlamentari ai USL, inclusiv cei ai UNPR, își vor păstra colegiile la alegerile din toamnă.
La rugamintea primarului, PSD a facut loc „acvariului”
E clar: „acvariul” se mută pe Bd. Republicii! Ceea ce era doar o speculație a fost confirmat vineri de primarul Nicolae Robu: terenul la care a renunțat PSD Timiș este cel pe care va fi relocată hidoasa construcție din Piața Victoriei. Liberalul i-a convins pe social-democrați să spună adio ideii de a avea un sediu nou-nouț.
In Timis, PSD conduce PNL cu 8-6, la colegii
PSD a repurtat o victorie clară în faţa partenerilor de alianţă de la PNL în urma semnării tratatului la Murighiol. Social-democraţii au obţinut, împreună cu UNPR, 246 de colegii de parlamentar, în timp ce oamenii PNL şi PC vor candida în 206. În Timiş, scorul este de 8-6 pentru PSD.
PSD nu mai vrea teren de sediu, se pregateste „acvariul”?
PSD Timiş a renunţat oficial la terenul pentru construirea unui sediu, obţinut de la Primăria Timişoara, în centrul oraşului. PSD a motivat că nu mai are bani pentru construirea unui nou sediu şi nu vrea să ţină aiurea blocat terenul de pe bulevardul Republicii 12.
Schimbare politică la Finante: a plecat Calin, a venit Hornoiu
De miercuri, Direcția de Finanțe Timiș este condusă de Nicolae Hornoiu. Pentru început, el va fi director general cu titlu de interimat. Hornoiu îl schimbă din funcție pe Mircea Călin, care a condus în ultimii ani Finanțele din Timiș, fără ca nimeni să-i fi reproșat ceva.
PSD pune director la DJTS Timis
Aurelian Novac (PSD), cunoscut mult mai bine sub numele de „Relu”, va fi noul director al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Timiş. El îl va înlocui în această funcţie pe actualul director, Flavius Nastor (PD-L).
Jurnal de referendum (I): Posibili turisti electorali in Mehala
Reclamațiile privind neregulile din timpul procesului de votare continuă să curgă de o parte și de alta. Democrat-liberalii vorbesc de turism electoral, iar social-democrații au chemat Poliția la Teremia Mare.
Schimbari la ISJ Timis: pleaca Mariea Stefan, vine Aurelian Sima
A doua schimbare în conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş se va produce luni. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a semnat deja ordinul de demitere al inspectorului şcolar general adjunct Mariea Ştefan. În locul acesteia va fi numit Aurelian Sima, fiul primarului PSD din Victor Vlad Delamarina.
Barsasteanu are chef de glume: se vrea ministru
Medicul Florin Bârsăşteanu este propunerea PSD pentru funcţia de şef al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş. Instituția este condusă, de mai multă vreme, de ortopedul Horia Vermeșan.
„Mateo”, noul sef al ARR Timis
Ioan Mateescu (PSD) este, oficial, noul director al Agenţiei Teritoriale ARR Timiş. „Mateo” vine pe funcţia lăsată liberă de consilierul judeţean PD-L, Dorin Cutu.
ITM va avea sef nou numai dupa referendum
Pavel Kasai, trezorierul PSD Timiş, nu pare a fi în situaţia mai multor colegi social-democraţi care au visat frumos, dar au rămas cu buzele umflate, din cauza liberalilor care au reuşit să-şi impună oamenii.
Liberalii mai sufla un post PSD-istilor din Timis
Consilierul local liberal Petru Ehegartner va ajunge, mai mult ca sigur, director la Transelectrica Banat. Acum trei săptămâni, BPJ al PSD Timiș îl votase, pentru această funcție, pe Cristian Crăciun.
Marcel Tolcea nu-si simte postul amenintat, are prieteni cu simpatii potrivite
Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Artă din Timişoara, nu este afectat de schimbarea puterii. Mai ales că prietenii lui cei mai apropiaţi au simpatii social-democrate declarate.
PNL si PSD, in faza impartirii spitalelor
Spitalele din Timișoara ar putea avea, în scurt timp, noi directori. Asta, dacă se rezolvă micile probleme ivite pe parcurs. Unul dintre posturi este vizat de primarul din Caransebeș, care ar vrea să-și impună un apropiat.
Etica, frate! Victor Ponta n-a furat la nivelul cerintelor guvernarii Nastase
Gata, de acum e clar: Comisia Națională de Etică a Ministerului Educației a apreciat, după grele dezbateri cu demisia pe masă, că doctorandul Victor Ponta nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Totuși, ca să nu le arate obrazul Sf. Petru la intrarea în Rai, membrii comisiei – că nu le pot spune altfel – au adăugat că acea infracțiune nu s-a produs „la nivelul cerințelor anului 2003”.