Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost reţinut, miercuri, de procurorii DNA. El este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.
Radu Mazare, retinut pentru luare de mita
Surprizele zilei de luni continuă. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut de procurorii DNA pentru 24 de ore. Acuzația este de luare de mită, în același dosar în care a fost arestat preventiv partenerul său de afaceri, Sorin Strutinsky.
Georgica Cornu a fost retinut!
Omul de afaceri Georgică Cornu a fost reţinut, marţi seara, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani. În același dosar, cu un prejudiciu de nouă milioane de euro, este cercetat și Lucian Caraiman, administratorul grupului de firme Confort-Izometal, și Nicolae Semen, administratorul firmelor familiei primarului orașului Baia de Aramă.
Adrian Sarbu a fost retinut 24 de ore!
Omul de afaceri Adrian Sârbu a fost reținut de procurorii Parchetului General, în dosarul Mediafax. El este urmărit penal pentru instigare la evaziune fiscală. Sârbu a fost adus cu mandat luni seară, pentru a fi audiat în acest dosar. Acesta susține că este victima unui caz fabricat „la comanda lui Pontaghiță”.
Adriean Videanu, retinut 24 de ore de DNA!
Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat pentru a fi audiat, în contextul în care numele lui ar fi fost menţionat de fostul ministru Gabriel Sandu în declaraţiile date de acesta în dosarul Microsoft. Fostul ministru a fost reținut pentru 24 de ore.
Opt persoane, retinute in dosarul de coruptie care a decapitat IPJ Timis
Șeful Poliției Rutiere Timiș, cms. șef Marcel Crăciunescu, a ajuns și el în arestul IPJ, după audierile de la sediul DNA. În total, sunt opt persoane reținute în acest caz până acum. Toate urmează să fie prezentate judecătorilor, marți, cu propunere de arestare preventivă.
Florin Maran a fost retinut 24 de ore in dosarul de evaziune fiscala
Omul de afaceri Florin Măran a primit, marți noapte, mandat de reținere pentru 24 de ore. Acesta a venit la finalul unei zile care a început cu 37 de percheziții în mai multe județe și mai multe ore de audieri.
Am trait-o si pe asta: Viorel Hrebenciuc, dupa gratii!
„Eminența cenușie” a PSD, Viorel Hrebenciuc, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii anticorupție, după ce a fost audiat mai bine de trei ore la sediul DNA Brașov. Cel numit și „Guzganul rozaliu” este urmărit penal în dosarul retrocedărilor de terenuri.
Andrei Hrebenciuc, retinut in dosarul retrocedarilor ilegale! Tatal sau e inca liber
Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, a fost reţinut, joi dimineaţă, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. Anterior, el fusese audiat timp de mai multe ore la DNA Brașov. Tatăl său, Viorel Hrebenciuc, a declarat că adevărat țintă a anchetatorilor este Viorel Ponta.
Radu Mazare a fost retinut pentru 24 de ore
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut, marţi, de procurorii anticorupţie, în urma audierilor de la sediul central al DNA. El va fi prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Mazăre este acuzat de luare de mită, suma fiind de 175.000 de euro.
Mitica la brutarie!
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a fost reținut de procurori pentru 24 de ore, urmând să fie solicitată și arestarea sa pe 29 de zile. Dragomir este acuzat pentru evaziune fiscală, delapidare și spălare de bani.
„Regele asfaltului din Banat”, retinut pentru 24 de ore
Omul de afaceri Georgică Cornu a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Audierile în acest caz continuă și vineri, alte 26 persoane urmând să stea de vorbă cu anchetatorii.
„Unchiul” PNL Timis, Dan Radu Rusanu, a ajuns dupa gratii
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Dan Radu Rușanu, a fost reținut marți de DNA pentru 24 de ore, în dosarul Carpatica. Procurorii DNA vor cere arestarea fostului lider liberal, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu.
Viceprimarul din Recas, acuzat de intimidare la adresa unui ziarist
Patronul unei televiziuni on-line din Timișoara susţine că a fost reţinut ilegal de polițiști, la intrarea în Primăria Recaș. Ovidiu Icobescu voia să-i ia un interviu viceprimarului Alin Neamţu, pe tema atribuirii unor lucrări fără licitaţii. El s-a ales și cu o amendă de 500 de lei, pentru că ar fi intrat în curtea primăriei, după terminarea programului de lucru.
Sorin Udrea si alti interlopi, saltati de pe terenul de fotbal
Sorin Udrea, unul dintre cei mai cunoscuți interlopi din Timișoara, a fost reținut, miercuri după-amiază, pe un teren de fotbal de la Chișoda. O operațiune în forță a „mascaților” a întrerupt partida de liga a patra dintre echipa locală și cea din Sânnicolau Mare. Alte 11 persoane au fost duse la audieri în urma perchezițiilor efectuate ulterior.
Violator de 16 ani, trimis in arest
Un puști care a violat o adolescentă a fost trimis joi dimineață în arest preventiv 19 zile. El riscă până la 25 de ani de detenție. Procurorii au stabilit că tinerii au ieșit la la plimbare pe un câmp, dar băiatul a abuzat de fata de 14 ani.
Jandarmul talhar, retinut pe 29 de zile
Jandarmul care a tâlhărit, sâmbătă, trei pakistanezi într-o cameră de hotel a fost reținut pentru 29 de zile. Judecătoria Timișoara a emis mandate de arestare pe numele lui Ionuț Uscatu și al prietenului lui. Cei doi sunt cercetați pentru tâlhărie, iar jandarmul, și pentru uzurpare de calități oficiale.
Director de liceu, prins baut la volan si lasat in pace de ISJ Timis
Directorul Liceului Tehnologic „Sfântul Nicolae” din Deta, Ion Jinaru, a fost prins afumat la volan și a rămas trei luni fără permis de conducere. Inspectoratul Școlar Timiș nu intenționează să deschidă o anchetă, deoarece profesorul era… în timpul liber!
Hot italian de masini, prins la Timisoara
Poliţiştii timşeni au reţinut, vineri, un Italian care făcea parte dintr-o grupare ai cărei membri furau maşini pe care le vindeau apoi cu documente false.
- 1
- 2