Timpul care ne mai desparte de deschiderea urnelor de vot nu se măsoară în zile, ci în ore. În principiu, opţiunile românilor sunt stabilite, astfel că multe nu se mai pot întâmpla. Din acest moment contează doar prezenţa la vot.
Basescu si-a facut guvern. Roxana Iliescu, ministru al Justitiei!
Şefa PMP Timiş, Roxana Iliescu, vicepreşedinte al CJ Timiş, este inclusă de Traian Băsescu într-un guvern de umbră făcut de fostul preşedinte al României. Iliescu ar urma să conducă Ministerul Justiţiei în cabinetul al cărui şef ar fi chiar Băsescu.
Jurnal de campanie (6): Cand Roxana Iliescu sta in „putoarea” lui Basescu / VIDEO
PSD Timiș și-a făcut afișe cu o poză de grup a candidaților. Surpriză însă! Din poză lipsește unul din candidații eligibili. Traian Băsescu spune că exclude orice alianță cu PSD, partid care miroase urât. În Timiș, șefa PMP Roxana Iliescu nu se plânge de această „putoare”. Alina Gorghiu a crezut că face o glumă inteligentă cu clipul ei filmat cu un copil, însă acesta i s-a întors în moalele capului.
A inceput campania electorala: cu si fara candidati la lipit afise si multe promisiuni / FOTO
Cu optimism, lipici și afișe colorate – așa a început, la Timișoara, și campania electorală pentru alegerile parlamentare. Dacă social-democrații, cei de la ALDE și cei de la PMP au venit cu mulți dintre candidați, liberalii au ales să înceapă campania cu tineri și cu afișe fără poze.
Asfalt pe inca 16 kilometri de drumuri judetene din Timis, daca ne lasa iarna
Trei drumuri județene din Timis vor fi recepționate până la finele anului, dacă vremea permite acest lucru. E vorba despre 16,15 kilometri de șosea, dar, cel puțin într-unul dintre cazuri, e totuși puțin probabil că vor fi realizate, în șase săptămâni, 45% din lucrări. CJ vrea și 40 de milioane de euro bani de la UE, tot pentru drumuri.
Reduceri la agenda culturala a CJ: 1,6 milioane de euro ar putea sustine mai mult decat rugi si reviste
Încă o promisiune că, de anul viitor, agenda culturală a CJ Timiș nu va mai fi o vacă bună de muls. Se lucrează la criterii mai severe de selecție, astfel încât evenimentele finanțate să fie unele de anvergură. În 2015, CJ dă 1,6 milioane de euro pentru mai mult de 500 de acțiuni.
Castelul Huniade, santier fara sfarsit! 2021 ne-ar putea prinde cu schele in centrul Timisoarei / FOTO
Castelul Huniade va rămâne în șantier până… nu se știe când! CJ Timiș ar putea să nici nu depună la timp un proiect pentru finanțarea pe fonduri europene a reabilitării acestuia! Lucrurile sunt extrem de complicate și, până la realizarea unei expertize tehnice, nu se va ști exact ce s-a făcut și ce nu acolo. Asta, deși lucrările sunt plătite.
Roxana se invartoseaza la Timisoara, Basescu omoara PMP la Bucuresti
Vă mai amintiți de Roxana Iliescu? Nu, nu actuala vicepreședintă a Consiliului Județean, ci fosta șefă supremă a PMP Timiș. Cea care pe vremuri urla și tuna împotriva PSD.
Razboi Roxana Iliescu – Cristian Busoi, faza de dinainte de dezvaluiri delicate
Președintele PMP Timișoara, Roxana Iliescu, îl amenință voalat cu dezvăluiri „delicate” pe prim-vicepreședintele PNL, Cristian Bușoi, pe modelul Băsescu – Firea. Asta, după ce liberalul a declarat că, în Timiș, alianța PSD – PMP a fost decisă de fostul președinte. Iliescu dă vina pe „infatuarea” colegilor lui Bușoi.
CJ Timis va avea sase directii: Grindeanu ia Dezvoltarea, Iliescu va prelua Directia Tehnica
Imediat după preluarea funcției, președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, a anunțat că vrea o nouă organigramă a instituției. Aceasta a fost întocmită rapid și trimisă către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Avizul trebuie să sosească în câteva zile, iar la finele lui septembrie, organigrama va fi votată în plen.
In sfarsit: in decembrie se incheie santierul de la Muzeul Banatului!
În 10 ani, alții au construit sute de kilometri de autostradă și tuneluri. La Timișoara, după 10 ani, va fi gata consolidarea aripii de nord-vest a Castelului Huniade! Șantierul a fost unul cu probleme, iar culmea a fost atinsă la începutul verii, când în Sala Cavalerilor a turnat cu găleata.
PMP Timis vrea un senator si doi deputati la iarna! E nevoie de 35.000 voturi
Deputatul Ion Răducanu rămâne președintele PMP Timiș cel puțin până în martie 2017. Abia atunci vor avea loc alegeri în partid și totul depinde de rezultatele de la parlamentarele din iarnă. „Popularii” timișeni vor un senator și doi deputați. Pentru asta au însă nevoie de voturi de trei ori mai multe decât… numărul de membri de partid actual.
Sefii CJ Timis au declaratii de avere: intre doua case de vacanta si o donatie de la tata
Nici prea-prea, nici foarte-foarte – cam așa arată declarațiile de avere ale noilor șefi ai Consiliului Județean Timiș. Sorin Grindeanu (PSD), Roxana Iliescu (PMP) și Traian Stancu (ALDE) s-au conformat și au depus documentele obligatorii la preluarea mandatului. Una dintre cele trei declarații este aproape imaculată.
Vreti in audienta la sefii CJ Timis? De marti pana vineri, aveti de unde alege
Consiliul Județean Timiș pare să nu intre în vacanță chiar de tot. Șefii instituției și-au făcut public programul de audiențe, deși e luna august, perioadă în care, tradițional, instituțiile publice sunt în concediu.
In sfarsit: se face ordine in Castelul Huniade! A inceput mutarea colectiilor din santier
Dacă se vrea, se poate! Artefactele depozitate alandala pe holurile Muzeului Național al Banatului au început să fie mutate în diverse spații. Asta, după ce au stat cu anii pe holuri și în spații improprii, pradă intemperiilor și prafului. Operațiunea, care se desfășoară inclusiv cu sprijinul pompierilor, va continua și săptămâna viitoare.
Ion Raducanu este presedintele PMP Timis, Roxana Iliescu se va concentra pe activitatea de la CJ
Noul PMP are, în Timiș, și un nou președinte. Este vorba despre deputatul Ion Răducanu, care va conduce de acum filiala. Fostul lider, Roxana Iliescu, spune că decizia la nivel național a fost ca funcția de președinte de organizație județeană să revină partidului care a avut un rezultat mai bun la CJ.
Roxana Iliescu ar putea fi sefa lui Ion Raducanu, in noul PMP fuzionat
Președintele filialei PMP Timiș, în formula post-fuziune, nu va fi stabilit de la centru. Roxana Iliescu spune că Bucureștiul ar putea numi lideri de organizații doar în cazul interimarilor, dar în Timiș nu se pune problema astfel. PMP și UPNR își vor finaliza fuziunea săptămâna viitoare.
Onoarea si coloana fara de sfarsit ale domnisoarei Iliescu
„Suntem oameni de onoare, cu coloană vertebrală”, a clamat șefa PMP Timiș, Roxana Iliescu, explicând astfel că nu mai dă înapoi din alianța cu PSD. Aceeași femeie de „onoare și cu coloană” afirma însă, cu câteva secunde înainte, că oferta PSD a fost mai bună decât cea a PNL.
Roxana Iliescu (PMP): Am sustinere de la Bucuresti, PNL nu ne-a facut nicio oferta serioasa
Președintele PMP Timiș, Roxana Iliescu, spune că liberalii sunt singurii vinovați de faptul că au rămas pe dinafară la împărțirea funcțiilor în viitorul consiliu județean. Iliescu afirmă că are susținere 100% din partea conducerii centrale a partidului, astfel că a decis să facă majoritate alături de singurul partener care i-a făcut o ofertă clară.
PMP nu refuza din start PNL! Cu o conditie esentiala
Partidele mai mici care au reușit să intre în administrația locală au început să fie contactate de organizațiile mari, în încercarea de a crea protocoale și alianțe. Reprezentanții PMP Timiș au fost invitați la discuții la masa PNL, dar nu exclud nicio variantă.