Candidații PMP au votat duminică la prânz, la Școala Gimnazială 16, respectiv o secție a Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand” de la Pădurea Verde. Cu toții au spus că vor un parlament performant, în care Timișul să fie reprezentat de timișeni.

„Am votat pentru un parlament din ce în ce mai performant, pentru o Românie puternică și nu în ultimul rând pentru ca banii Timișului să rămână în Timiș”, a spus Cornel Sămărtinean, care își dorește încă un mandat de deputat. „Eu am votat pentru noi toţi, am votat pentru tineri, pentru copiii noştri, pentru nepoţi, pentru un parlament performant, care să aducă mai bine în casele şi în inimile românilor. Am votat pentru ca Timișul să fie reprezentat, pentru timișeni, pentru România întreagă”, a declarat, la rândul lui, Radu Șumălan, care încearcă să obțină un prim mandat de senator. „Am votat cu gândul la un parlament și la un guvern care să aibă priorități problemele de fond ale României – natalitatea, educația și sănătatea, am votat cu partidul care în această campanie electorală nu a căzut în capcana demagogiilor, nu a plusat pe proiecte de creșteri de salarii și de pensii”, a spus Roxana Iliescu, președintele PMP Timiș.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
NOW!EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!NU AM VOTAT NICIODATĂ!!PENTRU CĂ ȘTIU SIGUR NIMIC NU SE VA SCHIMBA ÎN SENSUL VIEȚI ȘI ADEVĂRULUI CARE SĂ ADUCĂ SCHIMBAREA ESENȚIALĂ EI DECI NU DAU VOTUL NIMĂNUI CARE SĂ AFECTEZE SITUAȚIA ȘI AȘA DEZASTRUOASĂ A ROMÂNIEI!!ORICUM ORICINE VA FI ALES NIMIC NU SE VA ALINIA LA UN SENS DE VIAȚĂ ȘI DEMOCRAȚIE COMPATIBILĂ CU VIAȚA!!ROMÂNIA SE VA ADÂNCI ȘI MAI MULT ÎN MOCIRLĂ PÂNĂ LA UN SISTEM TOTALITAR CARE RISCĂ SĂ FIE INSTAURAT ÎN EUROPA POLITICĂ SAU URMAT DE O POLITICĂ DE DOI BANI UNDE DE CÂȘTIGAT AU CEI DE LA BRUXELLES DE UNDE VIN ORDINELE ȘI COMENZILE PENTRU CĂ ROMÂNIA NU MAI TRĂIEȘTE PE MÂNA EI DUPĂ CE O POLITICĂ ORIBILĂ SA INSTAURAT BRUXELLUL NU MAI ARE DE ÎNDEPLINIT DECÂT O SIMPLĂ FORMALITATE BAZATĂ PE CRITICĂ ȘI MILĂ COMPENSATORIE CEEA CE ÎNSEAMNĂ CONTROL ABSOLUT ȘI UN ACORD DE COMPROMIS LA ORICE NIVEL!!ASTA ESTE ROMÂNIA ȘI BULGARIA ȘI VA FI MEREU!LUCRURILE NU SE VOR SCHIMBA NICIODATĂ DECÂT ÎN DORINȚA DE LA BRUXELLES SAU ÎNTR-UN TOTALITARISM DE TIP COMUNISTO DEMOCRAT CARE VOR PUNE PROBLEME GRAVE BRUXELULUI DAR VOR SCHIMBA ȘI CEVA ÎN ROMÂNIA!!ACESTEA SUNT TIMPURILE CARE VOR VENI ÎN ROMÂNIA ȘI NU SUNT DELOC ÎN SENSUL DE VIAȚĂ DECI DE ACEEA EU INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE NICIODATĂ NU VOTEZ!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Acest ipochimen ce se numeste ino ar trebui impaiat si dus la muzeul Antipa ca exemplar al omului de Neandertal.
Să-l pună alături de brontozaurul Dobra. Şi de arheopterixul Freddy, pasăre măiastră.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
- Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
- Pe drumul județean spre Buziaș va începe reamenajarea a încă trei intersecții care produc probleme în traficul rutier
- Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
- Primăria Timișoara dorește exproprierea a 18.800 de metri pătrați de teren, în valoare de 6,8 milioane de lei. Beneficiar, o societate din București
- Simonis și Lațcău au discutat la Palatul Administrativ. Concluziile: un pasaj suplimentar peste Centura Sud și oprirea proiectului parcării de la Casa Tineretului
- Destinate șoferilor proști, DRDP Timișoara montează noi semne de circulație cu accesul interzis pe benzile autostrăzilor
- Tunelul Iubirii se îmbogățește cu noi arbori pentru mai multă culoare la primăvară

Administratie
De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
Citeşte tot articolul

Politica
Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Citeşte tot articolul
Adrian Pau va fi noul prefect de Timiş. Vanessa Opriş, subprefect

Sport
Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Citeşte tot articolul

Social
O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Proiectul „Turist la tine acasă” ajunge în Cimitirul Buziașului
La Sânnicolau Mare, Halloween-ul ajunge vineri, 30 octombrie
Mini-vacanța de toamnă aduce zile cu multă distracție la Iulius Town
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Parada Bostanilor revine la Giarmata cu cea de-a VII-a ediţie
Economic
Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Citeşte tot articolul
Elita afacerilor timișene se reunește vineri la Gala Excelenței în Afaceri
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea







































Comentarii prin facebook