Arhiva pentru eticheta: scandal

FC Chisoda s-ar putea retrage din Liga a IV-a, ASU Poli ar putea reveni pe primul loc

FC Chisoda s-ar putea retrage din Liga a IV-a, ASU Poli ar putea reveni pe primul loc

Agitaţia a atins cote maxime vineri pe holurile Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş. Surse din cadrul AJF, for condus de Dănuţ Laţa, sustin că Alin Rus, preşedintele echipei FC Chişoda, doreşte să retragă echipa din campionat. Nu de aceeaşi părere este insa Ionel Toma, primarul comunei timişene, cea care susţine financiar FC Chişoda.

colterm

Pampu, trimis la plimbare! Colterm are director interimar!

Liberalii par să fi câștigat prima rundă a „meciului” de la Colterm. La numai o zi după ce consilierul Ciprian Jichici a cerut demiterea managerului Petrică Pampu, s-a format și comisia care trebuia să analizeze activitatea acestuia și s-a întrunit și consiliul de administrație. Pampu va fi demis, interimar urmând să fie numit Mircea Cristian Aron, director comercial.

Circ pe strada Miorita, trei politisti au ajuns la spital

Au făcut o petrecere pentru a sărbători ziua de naștere a unei fetițe de trei ani, dar au terminat-o la poliție și spital! S-a întâmplat sâmbătă seară, în Complexul Studențesc, unde a avut loc un scandal monstru între polițiști și niște tineri care se distrau un pic cam zgomotos. Cinci persoane au ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale.

Invingatorii lui Ceausescu, la mila lui „Che Gargara”

Cine credea că revoluționarii gălăgioși care protestează zilele astea la București sunt proști se înșală. Categoric nu sunt proști, ceea ce i-a și adus în fața guvernului să protesteze împotriva lui Victor Ponta. Același Victor Ponta care nu și-a îndeplinit promisiunea populistă de a anula legea lui Boc care suspenda atribuirea indemnizației de 2.000 de lei lunar luptătorilor cu merite deosebite din revoluție.

„Moralii” din Druckerie si modelele lor de viata: violenti ca Putin, mincinosi ca Ponta

Purtată pe brațe de un public generos, o bună parte a media, dar și de arbitraje favorabile și oficiali ai AJF, ASU Poli a dominat copios campionatul Ligii a IV-a. Până spre final. Atunci când toți din jurul echipei erau mai preocupați să moară capra vecinului (ACS Poli), decât să aibă grijă de țapul din propria curte. ASU a făcut meciuri din ce în ce mai proaste în ultimele etape, culminând cu egalul de la Gătaia.

Dupa prima amenda, „Ingerii Galbeni” s-au razbunat: opt masini ridicate intr-o noapte / VIDEO

„Îngerii Galbeni” riscă să fie acuzați din nou de sechestrare de persoane, după ce au ridicat o maşină cu şoferul în ea. Incidentul s-a petrecut chiar a doua zi după ce firma de tractări auto a luat prima amendă pentru că saltă ilegal vehiculele din parcări. În ultimele zile, mai multe persoane au reclamat la Poliția Locală că au rămas fără mașini din cauza „îngerilor”.

Daca USL mai „traieste” pe afisele PSD, Robu ameninta cu divort in CLT

În cazul în care PSD Timiș nu-și dă jos de bună voie afișele cu USL, primarul Nicolae Robu nu mai vrea să fie aliat cu social-democrații nici măcar la nivel administrativ Liberalul susține că nu vrea să fie parte a unei „cârdășii” și a explicat, vineri, de ce USL e moartă de-a binelea. Între timp, se pregătește de o eventuală minoritate în CL.

Putini, dar hotarati: cativa timisoreni au sarit in ajutorul unor batrani terorizati de chiriasii primariei / FOTO

Spiritul civic n-a murit chiar de tot în orașul de pe Bega. Câțiva timișoreni s-au organizat pe Facebook și au venit să sprijine locuitorii unui bloc din zona Iosefin, terorizați de niște chiriași ai primăriei. Dacă va fi cazul, oamenii vor reveni în ajutorul pensionarilor care au de îndurat un adevărat calvar din partea unor personaje pe care poliția le lasă în pace, deși le-a dat sute de amenzi, care n-au fost plătite niciodată.

Proprietarul depozitului dintre case promite ca in trei luni face liniste in zona

Timișorenilor de pe strada Mircea cel Bătrân, terorizați de un depozit de materiale de construcții aflat lângă casele lor, li se promite că vor avea parte de zile mai liniștite. Asta se va întâmpla, teoretic, în următoarele două-trei luni, după ce proprietarul depozitului va face o parcare betonată pentru utilajele grele.

Urare de Paste: „Ia-l de pe mine, ca-l omor!”

Politica nu ia pauză. Cine se gândea că Ponta nu se va mai certa cu Băsescu din simplul motiv că era Săptămâna Mare se înșală. Sau că președintele CJ Timiș și primarul Timișoarei vor merge împreună la Înviere, plini de evlavie, după ce pesedistul Titu Bojin i-a spălat picioarele liberalului Ionuț Naslău, iar liberalul Nicolae Robu i-a igienizat membrele inferioare pesedistului Radu Țoancă, ca simbol al atitudinii servile a lui Isus față de discipoli.

La Timisoara nu-ti trebuie autorizatie ca sa-ti faci depozit de balast in zona de case! / FOTO+VIDEO

Depozitul de materiale de construcție care le face viața un coșmar locuitorilor de pe strada Mircea cel Bătrân nu are nevoie de autorizație de la primărie! E concluzia la care au ajuns polițiștii locali, care i-au transmis timișoreanului care i-a sesizat că nimic din cele reclamate nu se confirmă. Între timp, familia Leizerovici stă tot în praf, cu excavatoarele lângă gard, într-un zgomot de nedescris.

Lovituri sub centura la Sala „Olimpia”: sala de fitness e „un focar de infectie” / FOTO

Lupta pentru cafeneaua și sala de fitness din incinta sălii „Olimpia”, scoase la licitație acum trei săptămâni, a intrat într-o nouă fază. Joi, un anonim a făcut publice mai multe fotografii care ar demonstra mizeria și jegul de sala gestionată de Florin Teodorescu. Acesta se luptă la licitație cu un apropiat al Sandei Greblă, consilierul primarului Timișoarei.

Directorul acuzat de hartuire sexuala contraataca: avea o relatie de mai multi ani cu „victima”!

Răsturnare de situație în cazul hărţuirii sexuale de la Agenţia pentru Plăţi Timiş. Gheorghe Manolache, fostul şef al instituției, şi-a angajat avocat şi o dă în judecată pe angajata care l-a acuzat de hărţuire. El susține că avea cu femeia respectivă o relație care dura de mai bine de trei ani, cunoscută chiar și de nevasta lui. Partea adversă e însă liniștită și așteaptă prima confruntare în instanță.

Dialog ireal Robu-Obarsanu, intre un „criminal” si un „circar”

Primarul Nicolae Robu a avut parte, joi, de o întâlnire de gradul III cu una dintre cele mai aprige contestatare ale sale, încă de la preluarea mandatului. Edilul a avut ghinionul să dea într-una din incursiunile sale prin oraș de avocatul Carmen Obârșanu. Schimbul de replici care a urmat a fost halucinant, cu apelative de genul „circar” și „nesimțit”.

Tupeu maxim: „Ingerii Galbeni” cer soferilor sa-si asume raspunderea pentru ridicarea masinilor!

Vrei maşina înapoi, plătești peste 1.700 de lei, dar semnezi și o declaraţie pe proprie răspundere că nu-i dai în judecată! Este ultima găselniţă a firmei de tractări auto „Îngerii Galbeni”, care speră ca astfel să scape de orice probleme cu șoferii cărora le-a ridicat autovehiculele la Timişoara. „Îngerii” sunt pe cale să încaseze prima amendă de la municipalitate, după ce au ignorat, la două zile de la adoptare, o hotărâre de consiliu local.

Scandal sexual intr-o institutie deconcentrata din Timisoara / STENOGRAMA+AUDIO

O femeie de 30 de ani, angajată în cadrul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, îl acuză pe fostul director executiv, Gheorghe Manolache, că timp de peste şase luni a încercat să profite de statutul său, ameninţând-o că o va da afară dacă nu va întreţine relaţii sexuale cu el. Fostul director respinge acuzațiile, plângându-se că a fost manipulat.

Pana la sfarsitul saptamanii, Teodorescu afla daca a castigat in fata „baietilor destepti”

Florin Teodorescu află, în această săptămână, dacă trebuie să părăsească sala „Olimpia”. Rezultatele licitației organizate de Primăria Timișoara pentru sala de fitness și cafenea vor fi anunțate, cel puțin teoretic, până vineri. Teodorescu are un singur contracandidat, în persoana „cumnatului” consilierei personale a primarului Nicolae Robu.

Cum isi bat joc politrucii din Invatamant de elevii inzestrati

Un copil de 14 ani a câștigat Olimpiada de matematică, faza pe județ. Ca atare, Liza Szabo era îndrituită să participe la faza națională. Dar nu s-a întâmplat așa ceva, și nu din cauza copilului, ci din cauza bulibășelii din interiorul Inpectoratului Școlar Timiș. Iar principalul vinovat este inspectorul de matematică Zeno Blajovan, ca să fiu mai exact.

ISU: Ambulanta chemata in cazul Bertea a ajuns in opt minute

Moartea consilierului județean PP-DD Ilie Bertea a născut controverse în ceea ce privește lipsa de promptitudine a Serviciului de Ambulanță Timiș. Colegii de partid ai fostului polițist, martori la tragicul incident, acuză intervenția tardivă a medicilor și lipsa de promptitudine a celor de la 112. ISU „Banat” susține însă că salvarea a ajuns foarte repede.

„Ingerii galbeni” percep taxe de depozitare mai mari decat valoarea masinilor ridicate!

Scandalurile provocate de firma de tractări auto „Îngerii galbeni” par fără sfârşit. Acuzaţi de mai multe ori de sechestrare de maşini şi chiar de persoane, „Îngerii galbeni” revin în prim-plan cu un caz incredibil. Ei au ajuns să perceapă taxe de depozitare mai mari decât valoarea mașinilor pe care le-au ridicat de pe străzile Timișoarei.

Top