Invingatorii lui Ceausescu, la mila lui „Che Gargara”

Cine credea că revoluționarii gălăgioși care protestează zilele astea la București sunt proști se înșală. Categoric nu sunt proști, ceea ce i-a și adus în fața guvernului să protesteze împotriva lui Victor Ponta. Același Victor Ponta care nu și-a îndeplinit promisiunea populistă de a anula legea lui Boc care suspenda atribuirea indemnizației de 2.000 de lei lunar luptătorilor cu merite deosebite din revoluție. De fapt, cred că și ei se întrebau la un moment dat: „Ce, noi suntem mai proști?!”, când au observat că diferitele segmente sociale ce s-au dat oportunist cu USL au primit câte ceva de la șeful guvernului. Pensionarilor militari, pensionarilor nemilitari, bugetarilor li s-a mai îndulcit viața cu câteva zecimale de procente după descălecarea lui Ponta și Crin Antonescu, numai ei, revoluționarii, nu s-au ales cu nimica. Profund nedrept, dacă ne amintim cât lobby cu toporul în mână au făcut ei în folosul PSD, atunci când s-a pornit la lupta anti-Băse!

Cum spuneam, ca să arate că nu sunt mai proști decât alții, revoluționarii nemulțumiți au decis să facă mitinguri exact atunci când îi arde pe politicieni mai tare: în an electoral, în ajun de alegeri europarlamentare și cu câteva luni înainte de cele prezidențiale, în speranța că efortul lor se va conjuga cu nevoia PSD de a fi populist până la capăt. Argumentul unor purtători de cuvânt ai grupurilor de protest revoluționare este acela că legea s-a dat odată pentru toți, nu numai pentru răniți și arestați (care primesc în continuare renta), că nevoile de zi cu zi și creditele la bănci îi fac dependenți de indemnizația primită de la stat (2.000 lei), că, la urma urmelor, numărul beneficiarilor luptători nu ar fi foarte mare, vreo 16.000, adică câte unul pentru fiecare localitate din țară.

Până la un punct, calculul revoluționarilor e corect. Câte un întreținut de stat în fiecare localitate e chiar un mizilic, pe lângă câți asistați sociali hrănesc primăriile, ca o dată la patru ani să aibă cine să voteze cu edilul șef. Dacă mai pui la socoteală că acel rentier a riscat la revoluție pentru ca noi, ceilalți, să avem alte perspective astăzi, să ne jucăm de-a NATO, UE și Schengen, totul ar fi o nimică toată pentru bugetul acestui stat. Numai că tocmai această uniformizare a meritelor ar trebui să-i deranjeze la maximum pe adevărații revoluționari, cum ar fi cei din Timișoara, București, Cluj etc. Dacă Ponta bagă banul și în buzunarul falsului revoluționar, nu se va mai schimba nimic în toată cloaca asta. De ce să nu se încerce o selecție a luptărilor de la revoluție între cei care au avut merite și cei care au avut pile la șefii de asociații revoluționare? De doi ani, de când Emil Boc le-a tăiat indemnizațiile, revoluționarii mai bine își făceau curat între ei, ca printre cei recompensați de stat să nu fie și eroi, și criminali, și dintre cei care au salutat cu stegulețul fuga lui Ceaușescu.

În loc să vă milogiți la Victor Ponta, dovediți că sunteți capabili să vă lepădați de șmecheri, de efectele Bebe Ivanovici, de inflația de luptători din Slobozia și Alexandria, pentru ca apoi să cereți și renta cu bună credință unor guverne care să-și permită să fie recunoscătoare în numele poporului român. Altfel nu veți avea susținerea publicului pentru ce cereți, iar cadourile de la politicieni vor dura până după alegeri. Iar dacă vă țin balamalele, după ce stabiliți cine a luptat și cine vindea valută în timpul luptelor cu trupele de represiune, cereți legiuitorului și justiției recuperarea banilor de la șefii asociațiilor de revoluționari care i-au confirmat pe impostori. Până atunci, domnilor luptători, nu veți fi decât o masă de manevră a știți voi cui, mare revoluționar, latino.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

ilia-srb a spus: (mai 14th, 2014 at 20:18 )

asa zisi revolutionari bas cas prosti,pai le-o trebuit 2 ani sa-si dea sama ca or luat tapa, au ce or votat!!

dNume (obligatoriu)dd a spus: (mai 16th, 2014 at 11:15 )

ce diferenta mare intre titlu si articol!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.