Arhiva pentru eticheta: timis

Florin Nedelcu, „nasul” banilor europeni, destituit din functie

Florin Nedelcu, „nasul” banilor europeni, destituit din functie

Cadou surpriză pentru Florin Nedelcu, șeful Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (CRPDRP) Timiș. El a fost destituit din funcție, culmea, chiar în săptămâna în care s-a înscris în PNL, tocmai pentru a-și păstra postul!

Senatorul Iovescu pleaca din PP-DD doar daca e racolat de cineva mai tare ca Bojin

Sub presiunea racolărilor, aleșii PP-DD Timiș susțin că rămân pe baricade. PP-DD rămâne pe zi ce trece fără tot mai mulţi deputaţi şi senatori. Până acum, 19 parlamentari ai „domnului Dan” au părăsit corabia. Premierul Victor Ponta a anunţat că lista parlamentarilor PP-DD care vin spre PSD nu se va opri aici. În Timiş situaţia pare a fi alta.

Paradoxal, Finantele fac restructurari si apoi angajeaza oameni

În jur de 180 de angajați de la Direcția de Finanțe nu vor fi cuprinși în viitoarea structură regională a instituției. Este vorba despre cei care nu vor reuși să treacă testele organizate în aceste zile. Culmea este că, în același timp, vor fi făcute 100 de noi angajări, iar cei disponibilizați își vor putea cere transferul în alte părți de țară.

Exercitiu: Copil rapit, cautat cu parapanta in zona Sag / FOTO

Mai multe echipaje de la poliţie, pompieri şi SALVO şi motoparapantişti au căutat, sâmbătă seara, un copil de 11 ani care a fost răpit. Acţiunea a făcut parte dintr-o simulare în cazul unei situaţii de criză. Scopul a fost acela de a evalua deopotrivă reacția simplilor cetățeni, a autorităților și a voluntarilor.

Planul de amenajare a Timisului pe zece ani, rezolvat in trei luni

Vicepreşedintele CJ Timiş, liberalul Marian Vasile, a reușit o adevărată performanță: în doar trei luni a obţinut peste 40 de avize judeţene şi naţionale. Acestea erau necesare pentru Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţului Timiş. PATJ este expus în detaliu în holul sălii multifuncţionale de la CJT.

PSD si PP-DD n-au batut inca palma, dar Bojin a facut primul gest de bunavointa

Titu Bojin, preşedintele PSD Timiş, a fost galant la prima întâlnire cu șeful PP-DD, deputatul Adrian Diaconu. Înainte de a discuta despre cum pot cele două partide să schimbe mai mulţi viceprimari PDL în Timiş, Bojin a acceptat, din postura de preşedinte al CJT, să trateze cele două primării ale PP-DD din Timiş, Curtea şi Maşloc, ca pe primăriile USL.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.