Arhiva pentru eticheta: Timişoara

30.000 de euro de la timisorenii nesimtiti catre bugetul local, intr-o singura luna

30.000 de euro de la timisorenii nesimtiti catre bugetul local, intr-o singura luna

Unii timișoreni continuă să fie certați cu bunul simț și aruncă gunoaie pe unde îi taie capul. Aproape 300 dintre ei au fost prinși de polițiștii locali numai în luna februarie, în mai multe zone ale orașului. Amenzile au adunat o sumă frumușică la bugetul local.

O parte din strazile cu piatra cubica ar putea scapa de asfaltare! Ramane de vazut care

Câteva din cele 14 străzi pe care primăria vrea să pună asfalt în loc de piatră cubică ar putea rămâne așa cum sunt. Este concluzia celei mai constructive dezbateri publice organizate de Primăria Timișoara din 2012, după estimarea lui Nicolae Robu. Care vor fi străzile „salvate” urmează să se stabilească. Între timp, pe 6 martie urmează o decizie a unei instanțe.

Protest antiavort cu putini participanti, la Maternitatea Odobescu din Timisoara

Doar câţiva voluntari s-au prezentat, miercuri dimineaţă, ca să susţină campania „40 de zile pentru viață”, pentru prevenirea avortului. Cu pancarte cu mesaje semnificative, timp de 40 de zile, între orele 7 şi 19, în faţa Maternităţii Odobescu, sunt programate acțiuni împotriva întreruperilor de sarcină.

La clubul sarac, nici cheta, nici milogeala nu merg la infinit

ACS Poli, club cu pretenții profesioniste, a ajuns din nou pe buzele comentatorilor și microbiștilor din țară, doborând un nou record negativ. Și asta după ce, pentru a putea juca returul din Cupa Ligii cu Târgu Mureș, s-a făcut o chetă printre jucători, antrenori și prieteni ai echipei. Totul, pentru a se plăti chiria pe stadion.

Vreti sa vindeti in pietele volante? Pana la 1 martie mai puteti depune cereri

Producătorii care vor să vândă legume și fructe în cele trei piețe volante ale Timișoarei trebuie să se grăbească. Ei sunt așteptați să-și depună, până la 1 martie, cererile care să le faciliteze accesul în piețe. Este obligatoriu să aibă atestat și carnet de comercializare.

Hai sa inveti sa pedalezi! Verde pentru Biciclete face cursuri

Șapte pedalări urbane, din care una surpriză, și șase ture cicliste pe trasee din județ – așa sună calendarul din acest an al celor de la Verde pentru Biciclete. Pentru că sunt mulți timișoreni care nu știu să meargă pe bicicletă, la începutul lui aprilie vor avea loc primele cursuri! Pe de altă parte, Primăria Timișoara continuă să ignore solicitările VpB.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.